„Cu dor, spre Rădăuţi”
În inima lui Gabriel Dickman
(material din cartea „Rădăuți-centrul lumii ” de Mălina Anițoaei)
Gabriel Dickman avea 10 ani când a fost deportat în Transnistria. Pleca împreună cu părinţii şi fraţii. Ochii de copil priveau nelămuriţi convoaiele de evrei îmbarcaţi în trenuri de vite. Fatidic an 1941! Peste trei ani se întorcea la Rădăuţi.
Părinţii aveau pământ în satul Milişăuţi şi deţineau şi o prăvălie.
„Când m-am întors din deportare eram aproape analfabet dar m-am străduit să acumulez cunoştinţe, să recuperez ce ar fi trebuit să învăţ la vremea potrivită, iar în 1952 am reuşit să dau bacalaureatul la Liceul «Eudoxiu Hurmuzachi»” mărturiseşte Gabriel Dickman, având amintiri dragi din perioada de liceu.
Era prieten cu Dorel Moţoc, Iulia Nedelcu, Rodica Mănescu. Nume pe care şi le mai aminteşte. Era prieten cu domnişoarele de la Liceul de Fete. Visa să studieze medicina. Vremurile îi erau încă potrivnice. Avea însă o voce frumoasă, de tenor, aşa că a fost primit la Conserva-torul „Gh. Dima” din Cluj. La gazdă, în Cluj, locuia cu cel care, peste ani, devenea un important chirurg al Rădăuţilor – Puiu Tomorug.
După trei ani de Conservator se prezenta la admitere la Facultatea de Medicină din Cluj. Pasiunea rămânea pasiune! Anatomia învăţată cu profesorul Socaciu de la „Eudoxiu Hurmuzachi” îi era de folos. Anul 1961 îl găsea ca medic generalist pentru satele Bilca şi Gălăneşti. Poveştile despre viaţa petrecută la ţară sunt multe, de la bucuria din casa de naşteri până la migala vaccinurilor pentru copii.
A urmat Secundariatul la Spitalul Municipal Rădăuţi. Astăzi Facultatea de Medicină din Cluj poartă numele lui Iuliu Haţeganu, profesorul de medicină internă providenţial pentru activitatea lui Gabriel Dickman. Între timp se căsătorise cu Goldita Heinisch, tot rădăuţeancă, profesoară de matematică, suplinitoare la Bilca.
În anul 1972, a emigrat în Israel. Nu ştia limba ebraică. La fel ca în anii copilăriei s-a străduit să dobândească învăţăturile cu rapiditate. „Am învăţat limba ebraică şi am pornit la lucru. Am ajuns acolo în luna iunie iar în august deja am avut salariu. Am lucrat ca medic internist la o policlinică particulară până în anul 2003 după care m-am pensionat. Avem doi băieţi: Ziv, în vârstă de 51 de ani, este medic veterinar, şi Alon, în vârstă de 41 de ani, este medic ginecolog. Ziv a studiat în Bucureşti. Alon a studiat în Israel şi este specialist în inseminare artificială, la Spitalul Telhasomer din Tel Aviv. Băieţii sunt căsătoriţi şi avem cinci nepoţi. Nepoata mare este ofiţer la marină. Şi băieţii au făcut armată serioasă, la paraşutişti, unităţi de elită” povesteşte Gabriel Dickman.
El, Supravieţuitorul. Învingătorul căruia medicina i-a dat satisfacţii spirituale, dar şi materiale. Îi este dragă o fotografie făcută în America, alături de cei doi fii. Împlinea 80 de ani. Băieţii îşi sărbătoreau şi ei zilele de naştere (unul împlinea 51 de ani, celălalt 41). Gabriel Dickman zâmbeşte. Fantomele trecutului, copilăria întunecată nu l-au îngenuncheat. Acum locuieşte la Haifa, străjuită de inegalabila frumuseţe a muntelui Carmel. Din când în când priveşte cu dor spre Rădăuţi. Poate că odinioară, cu vocea de tenor, cânta pe străzile din Rădăuţi. Căci fără îndoială pe muchia suferinţei poţi trăi cu credinţă şi speranţă. Numai tu îţi poţi înţelege credinţa. Doar a ta este speranţa.(Mălina Anițoaei)
În inima lui Gabriel Dickman
(material din cartea „Rădăuți-centrul lumii ” de Mălina Anițoaei)
Gabriel Dickman avea 10 ani când a fost deportat în Transnistria. Pleca împreună cu părinţii şi fraţii. Ochii de copil priveau nelămuriţi convoaiele de evrei îmbarcaţi în trenuri de vite. Fatidic an 1941! Peste trei ani se întorcea la Rădăuţi.
Părinţii aveau pământ în satul Milişăuţi şi deţineau şi o prăvălie.
„Când m-am întors din deportare eram aproape analfabet dar m-am străduit să acumulez cunoştinţe, să recuperez ce ar fi trebuit să învăţ la vremea potrivită, iar în 1952 am reuşit să dau bacalaureatul la Liceul «Eudoxiu Hurmuzachi»” mărturiseşte Gabriel Dickman, având amintiri dragi din perioada de liceu.
Era prieten cu Dorel Moţoc, Iulia Nedelcu, Rodica Mănescu. Nume pe care şi le mai aminteşte. Era prieten cu domnişoarele de la Liceul de Fete. Visa să studieze medicina. Vremurile îi erau încă potrivnice. Avea însă o voce frumoasă, de tenor, aşa că a fost primit la Conserva-torul „Gh. Dima” din Cluj. La gazdă, în Cluj, locuia cu cel care, peste ani, devenea un important chirurg al Rădăuţilor – Puiu Tomorug.
După trei ani de Conservator se prezenta la admitere la Facultatea de Medicină din Cluj. Pasiunea rămânea pasiune! Anatomia învăţată cu profesorul Socaciu de la „Eudoxiu Hurmuzachi” îi era de folos. Anul 1961 îl găsea ca medic generalist pentru satele Bilca şi Gălăneşti. Poveştile despre viaţa petrecută la ţară sunt multe, de la bucuria din casa de naşteri până la migala vaccinurilor pentru copii.
A urmat Secundariatul la Spitalul Municipal Rădăuţi. Astăzi Facultatea de Medicină din Cluj poartă numele lui Iuliu Haţeganu, profesorul de medicină internă providenţial pentru activitatea lui Gabriel Dickman. Între timp se căsătorise cu Goldita Heinisch, tot rădăuţeancă, profesoară de matematică, suplinitoare la Bilca.
În anul 1972, a emigrat în Israel. Nu ştia limba ebraică. La fel ca în anii copilăriei s-a străduit să dobândească învăţăturile cu rapiditate. „Am învăţat limba ebraică şi am pornit la lucru. Am ajuns acolo în luna iunie iar în august deja am avut salariu. Am lucrat ca medic internist la o policlinică particulară până în anul 2003 după care m-am pensionat. Avem doi băieţi: Ziv, în vârstă de 51 de ani, este medic veterinar, şi Alon, în vârstă de 41 de ani, este medic ginecolog. Ziv a studiat în Bucureşti. Alon a studiat în Israel şi este specialist în inseminare artificială, la Spitalul Telhasomer din Tel Aviv. Băieţii sunt căsătoriţi şi avem cinci nepoţi. Nepoata mare este ofiţer la marină. Şi băieţii au făcut armată serioasă, la paraşutişti, unităţi de elită” povesteşte Gabriel Dickman.
El, Supravieţuitorul. Învingătorul căruia medicina i-a dat satisfacţii spirituale, dar şi materiale. Îi este dragă o fotografie făcută în America, alături de cei doi fii. Împlinea 80 de ani. Băieţii îşi sărbătoreau şi ei zilele de naştere (unul împlinea 51 de ani, celălalt 41). Gabriel Dickman zâmbeşte. Fantomele trecutului, copilăria întunecată nu l-au îngenuncheat. Acum locuieşte la Haifa, străjuită de inegalabila frumuseţe a muntelui Carmel. Din când în când priveşte cu dor spre Rădăuţi. Poate că odinioară, cu vocea de tenor, cânta pe străzile din Rădăuţi. Căci fără îndoială pe muchia suferinţei poţi trăi cu credinţă şi speranţă. Numai tu îţi poţi înţelege credinţa. Doar a ta este speranţa.(Mălina Anițoaei)
No comments:
Post a Comment