Cum s-au facut averile in ROMANIA dupa 1989

Cum s-au facut averile in ROMANIA dupa 1989


Cum si-a pierdut Romania banii si cum s-au facut averile de dupa Revolutie... Practic, Jaful a inceput de pe acolo, de la periferii, pentru ca sa se termine in zona buzunarului cetateanului de rand. Se rade tot, sa nu ne mai ramana nimic. In decembrie '89, România era într-o situatie paradoxala. Pe de-o parte, populatia rabda de foame - pe de alta parte, Republica Socialista România avea în conturi doua miliarde de dolari cash (bani care vor disparea în anii '90). Mai mult, în afara de acesti bani, România avea investitii si datorii de recuperat în valoare de aproximativ 8 miliarde de dolari. Si, ca paradoxul sa fie total, România nu mai avea datorii externe. "Ai nostri nu manânca masline". Opt ani de foame, pentru plata datoriei externe Povestea începe în anii '70, când statul român se împrumuta masiv pentru industrializarea fortata a tarii dar si pentru investitii externe megalomanice. Dorinta lui Ceausescu era ca România sa devina o putere politica si economica importanta, iar el - un lider mondial. La început, totul parea sa mearga bine, dar în urma unor tranzactii speculative cu grâu si petrol, tara intra în blocaj financiar si încetare de plati. _n septembrie 1981, România lui Ceausescu atingea vârful datoriei externe: 10,17 miliarde de dolari. Stefan Andrei, vice-prim ministru cu probleme de comert exterior la acea vreme, îsi aminteste foarte clar momentul. Statul comunist nu mai avea bani nici pentru cele mai elementare plati. "Atunci ne gaseam în situatia în care si pilotii primeau bani în servieta, ca sa plateasca aterizarea si decolarea de pe aeroporturile straine", spune fostul ministru. România ajunsese la mâna celor mai mari state creditoare adunate în Clubul de la Paris si Fondul Monetar International. Negocierile au fost foarte dure. Sub presiune, Nicolae Ceausescu ia o hotarâre pe care unii o considera eroica, altii criminala: plata tuturor datoriilor externe înainte de termen. Stefan Andrei povesteste ca, desi FMI-ul cerea penalizari pentru plati anticipate, Ceausescu, împins si de Elena Ceausescu, au hotarât sa platim chiar daca pierdem. Pentru plata datoriei, mare parte din productia agricola si industriala a tarii ia calea exportului. Coada la mâncare devine un obicei. Se instituie rationalizarea produselor de baza, iar benzina si alimente ca pâinea, uleiul, zaharul si faina încep sa fie distribuite pe cartele. Despre portocale sau masline, românii auzeau la sarbatori. "El, acolo la Scornicesti, nu mânca masline. Puteam sa dam tractoare si sa luam masline din Grecia, dar el a spus ", îsi aminteste Andrei. Visul socialist de a deveni camatarii lumii _n paralel cu plata datoriilor externe prin eforturi inumane din partea populatiei, se continua si investitiile în alte tari. Si cei din anturajul dictatorului erau îngrijorati. Ion Coman era secretarul Comitetului Central al PCR , responsabil de gospodaria de partid. "_n discutia pe care am avut-o eu cu el în octombrie 1989, în urma unei situatii mai deosebite a temperaturii, spunându-i , raspunsul lui a fost: ". România devine o banca pentru tarile în curs de dezvoltare. _n timp ce la Timisoara începea revolutia, Ceausescu era în Iran . "Voia Ceausescu, împreuna cu iranienii, sa faca asa o banca si sa-si scoata pârleala, daca mi se scuza expresia, sa devina ei camatarii lumii", spune Bogdan Baltazar - fost director în Ministerul Afacerilor Externe pe zona Africa si Orientul Mijlociu. _n aprilie 1989, Nicolae Ceausescu anunta rambursarea integrala a creditelor internationale, spre bucuria întregului popor. România scapase de datorii si avea investitii uriase. 8 luni mai târziu, Ceausescu moare si, odata cu el, mor si investitiile. "_n totalitate, dupa calculele pe care noi le-am facut la vremea respectiva, imediat dupa decembrie 1989, erau 8,6 miliarde dolari SUA", spune Ioan Pârgaru
- fost director la Directia de Comert Exterior. Aproape 9 miliarde de dolari s-au investit în întreaga lume. Acum, în 2011, datele oficiale vorbesc de doar 2 miliarde si jumatate de dolari. Diferenta nu a fost recuperata de români, ci ori a fost stearsa, ori s-a pierdut. Cum am exportat în Africa "Palatul pionierilor". 170 de milioane si cadoul frumos al românilor Africa, Sudan . Am pornit pe urma banilor României pe cel mai sângeros tarâm din ultimii 50 de ani. Când spui Sudan , spui malarie, febra galbena, instabilitate politica, saracie, razboaie civile si genocidul de la Darfur . _n Sudan , România a construit fabrici, instalatii petroliere, cladiri pentru institutiile statului, case. _n total, Sudanul ne datoreaza 170 de milioane de dolari. De cum am pus piciorul în Sudan au început restrictiile. Mai peste tot îti este interzis sa filmezi, pentru a nu scoate la iveala problemele din aceasta tara . Singurul loc în care poti filma linistit este cladirea parlamentului din capitala Khartoum . Este mândria Sudanului si a fost construita în anii '70 de români, pe banii românilor. Arhitectura ne este familiara, semn ca pe undeva mâna lunga a comunismului românesc a ajuns departe. Casa poporului din Khartoum nu seamana cu Casa Poporului din Bucuresti, ci poate cu Palatul Pionierilor, asa cum era pe vremuri. Oficialii sudanezi o numesc "un cadou foarte frumos" si spun ca sudanezii simpatizeaza românii. Relatiile cu Sudanul s-au poticnit înainte de caderea lui Ceausescu. Din anii '80, au avut loc nenumarate conflicte între nordul dominat de musulmani si sudul populat de triburi care încercau sa obtina independenta. Dupa un conflict care a durat aproape 20 de ani si a facut nenumarate victime, beligerantii au semnat un acord. Din iulie anul acesta, Sudanul se va desparti în doua tari, cel mai probabil Sudanul de Sud si Sudanul de Nord. _n noile conditii, este foarte greu de spus daca România va mai putea recupera ceva din cele 170 de milioane de dolari. Care dintre cele doua noi state va plati datoria? Oficial, habar n-avem cine si cât ne datoreaza "Sudanul este o tara care a refuzat negocierea datoriei si plata datoriei de foarte multi ani", spune Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei si Finantelor. Cine ar trebui sa se ocupe în România de recuperarea acestor datorii? Dupa numeroase solicitari, Ministerul de Externe a dat un raspuns la întrebarea noastra: "Ceea ce va recomand este sa va adresati institutiei competente în domeniu, respectiv MEC, în calitatea sa de urmas istoric al tuturor ministerelor cu profil industrial din epoca socialista", ne-a transmis Doris Mircea-Director Comunicare în MAE. La Ministerul Economiei, nimeni nu stia nimic, asa ca am încercat la Ministerul Finantelor. Raspuns? Personalul abilitat are agenda încarcata. Razvan Orasanu, fost sef la Agentia de Valorificare a Activelor Statului, ne lamureste de ce acest subiect este un cartof fierbinte, pasat de la o institutie la alta: "Statul român, si v-o spun cu toata raspunderea, nu are în momentul de fata un bilant complet al tuturor bunurilor, actiunilor si creantelor pe carele detine". Si mai grav este ca multe tari care ne sunt datoare nici nu mai apar în listele oficiale. Ioan Pârgaru, fost sef al Comertului Exterior spune ca lipsesc Sri Lanka , Bangladesh , Filipine, Maroc si multe altele. Completeaza Stefan Andrei: "Noi am avut active de vreo 100 de milioane convertibile cu Polonia, 60 de milioane cu Bulgaria si vreo 100 si ceva de milioane cu Rusia. Astea nu apar nicaieri". Sudanul ne recomanda solutia indiana _n biroul lui Al Wassila Al Samani, fost ministru de extrerne si actual ministru al resurselor umane din Sudan , aflam si punctul de vedere oficial. Sudanul nu se mai gândeste sa plateasca datoria: "Datoriile, da, avem datorii. Dar de când provin ele, din ce an? Mai mult de 30 de ani. Si va dau un exemplu, avem datorii la India ... Când am vorbit cu ei despre înghetarea sau uitarea lor, datoriile au reînnoit comertul. Datoriile Sudanului erau de 50 de milioane, acum indienii au uitat de ele, acum au investit mai mult de 7 miliarde în Sudan, si cu siguranta din 2002, de când au devenit foarte activi în Sudan, ei au facut foarte multi bani. Asta vrem si de la România. _n perioada când am fost ministru de Externe, când am vizitat România le-am spus: lasati datoriile acum si începeti sa faceti activitati comerciale. Veti face mult mai multi bani decât aveati de luat. Uitati de ele când veniti sa faceti afaceri aici. Pentru ca banii pe care o sa-i faceti sunt ... Oh, my God! V-am spus experienta Indiei". Solutia de a recupera banii prin investitii se pare ca nu a fost luata în calcul de autoritatile de la Bucuresti. Dupa multe insistente, reusim sa ne întâlnim cu un responsabil din partea Ministerului de Finante. "Rolul Ministerului de Finante este de a recupera creanta. Noi avem un stoc de creante mostenit din '94 pe care noi trebuie sa-l recuperam", ne-a declarat Bogdan Dragoi, secretar de stat care se ocupa de recuperarea datoriilor. Reluarea afacerilor si ideea proasta a lui Omar Hayssam Si totusi au existat încercari de a recupera datoria din Sudan . Dar nu din partea statului român. La începutul anilor 2000, în Sudan a fost un boom al petrolului. Câtiva oameni de afaceri au simtit oportunitatea. Este celebra o fotografie din bazarul din Khartoum în care apar Dinu Patriciu, Omar Hayssam si fostul consilier prezidential Dorin Marian. "Patriciu s-a dus acolo sa concesioneze niste câmpuri petrolifere. Eu as fi fost de acord si sa preia Patriciu, caci se putea prelua de la el o parte din aceasta creanta. Numai ca nu stiu de ce nu s-a finalizat si asta", spune Ioan Pârgaru. Din surse locale am aflat ca afacerea românilor în Sudan n-a mai avut loc din cauza lui Omar Hayssam, care a încercat sa vânda arme rebelilor din sud. Hayssam a fost expulzat imediat". Saracii care produc 75 de tone de aur pe an Sudanul este sarac doar pentru sudanezii de rând si poate pentru români, atunci când vine vorba de datorii. Presedintele celei mai importante companii petroliere ne-a primit cu zâmbetul pe buze. El spune ca exporta 500.000 de barili/zi, adica de doua ori mai mult decât consumul zilnic al României. Mare parte din infrastructura petroliera sudaneza este facuta de români, dar petrolul sudanez n-a ajuns niciodata la noi. "Pot sa va spun ca avem resurse mari de petrol, sunt miliarde de barili, avem rezerve foarte mari de gaz natural în Marea Rosie si avem foarte mari descoperiri. La sfârsitul acestui an cred ca vom deveni tara africana cu cel mai mare export de aur; productia noastra anuala este de 75 de tone de aur. Avem si alte resurse minerale", spune petrolistul sudeanez. O tona de aur valoteaza acum în jur de 46 de milioane de dolari, asa ca datoria Sudanului fata de România ar putea fi acoperita cu doar 4 tone de aur. Cadou de doua miliarde facut în 2005 Irakului _n 2005, datoria Irakului catre Romania era de 2,6 miliarde de dolari. Relatia privilegiata pe care Nicolae Ceausescu a avut-o cu Sadam Hussein a facut ca România sa investeasca enorm în Irak. Noi le-am facut drumuri, foraje petroliere, cai ferate, fabrici ciment si de armament, lucrari de irigatii. Ce s-a întâmplat cu banii din toate acestea? Clubul de la Paris, aceeasi instanta care în 1981 obliga România sa-si plateasca datoriile, în 2005 ne-a cerut sa ierta datoria statului irakian în proportie de 80% - adica mai bine de 2 miliarde de dolari, iar restul datoriei a fost esalonat pe 23 de ani cu 5 ani de gratie. Prin urmare, irakul isi termina de platit datoriile abia în 2028. "Unde a gresit România, dupa opinia mea, a gresit acolo unde nu a cerut o implicare mai consistenta în procesul de reconstructive a Irakului. Au fost tari care au obtinut garantii serioase în procesul de reconstructie, în legatura cu accesul la resursele Irakului, si cu accesul companiilor din tarile respective la procesul de reconstructie, care compensau în oarecare masura anularea sau reducerile de datorii ale Irakului", spune Varujan Vosganian. _n 2007, chiar ministrul Vosganian a semnat un acord prin care datoria externa a Mozambicului fata de Romania era reduca cu 90%. De la 140 de milioane de dolari - ne-am multumit cu 14. Un miliard îngropat la Krivoi Rog Krivoi Rog , Ucraina. Un loc în care România a investit enorm: aproape un miliard de dolari. Acum, aceasta investitie nici macar nu apare pe vreo lista oficiala pentru recuperare. Dolinska. Un oras ucrainean cu 20.000 de locuitori, la 700 de kilometri de România. Pentru cei mai multi dintre noi, numele nu înseamna nimic. Orasul este construit de români. Noi le-am facut spitalul, noi scoala, primaria, blocurile si drumurile. Lânga oras se întinde combinatul, un colos pe 1.300 de hectare. Povestea esecului de la Krivoi Rog începe în 1986, când cinci tari socialiste au început lucrarile la acest obiectiv imens. _n '97, ucrainienii au oprit lucrarile si acolo totul s-a transformat într-o tinta pentru hoti. Statul român înca mai plateste doua milioane de dolari pe an pentru paza si conservarea mamutului industrial. O afacere comunista din 1997 Si în tara lui Fidel Castro România a investit enorm. De la armament - la tractoare sau camioane. Pe vremuri, primeam tutun sau zahar cubanez. Acum, nu mai primim nimic. O datorie care depaseste un miliar de dolari. Unul dintre cele mai importante obiective facute de români acolo este uzina de crom-nichel Las Camariocas. Partea româna a livrat utilaje pentru acest combinat. Iar plata pentru produsele livrate acolo trebuia sa se faca în produse de nichel si cobalt, începând cu anul 1997. Cubanezii au înghetat relatiile cu noi si, desi recunosc datoria istorica, încearca s-o uite. Exportatorii lui Ceausescu - primii superpatroni Neglijata de autoritatile noastre din incompetenta sau interes, recuperarea datoriilor externe a devenit mana cereasca pentru mai multe companii private. Fostele firme de comert exterior, multe dintre ele - anexe ale securitatii, au intrat în acest joc sau, mai bine zis, n-au iesit. Asa se face ca, dupa revolutie, aceste firmele ale statului s-au privatizat si au recuperat datoriile României diect în conturile lor, iar statul nu a mai primit mare lucru. _n regimul Ceausescu, toate contractele treceau prin intreprinderile de comert exterior. Dupa 22 decembrie '89, când deja aveau contractele pentru 1990, au luat legatura cu partenerii: "Mon cher, la noi aici e libertate deplina, asa ca eu ma ocup sa se achite, întreprinderile sa faca produse si dumneata îmi dai mie banii" - face reconstituirea un responsabil din Finante. "_n aceasta situatie, cel mai bine e sa creezi haos. Ca sa poti sa lucrezi. Astfel ca, in mod miraculos, a... disparut arhiva ministerului comertului exterior." Cazul Siriei este relevant. România a facut acolo rafinarii, fabrici de ciment, combinate chimice, irigatii pe mii de hectare. Investitiile s-au derulat prin Industrial Export - o companie a statului. _n 1990, datoria Siriei se ridica la 100 de milioane de dolari. Dupa revolutie, Industrial Export a recuperat în conturile proprii 36 de milioane de dolari. Statul român platise totul: utilajul facut de Grivita Rosie, transportul, oamenii care au lucrat acolo, etc... Cum am "scapat" de comoara de la Murzuk Libia. Relatia deosebita a lui Ceausescu cu colonelul Gaddafi a fost fructificata în nenumarate contracte comerciale. Noi am facut în Libia drumuri, zeci de scoli, sute de blocuri, am exportat arme. Libienii au fost marinimosi: au permis românilor sa concesioneze un câmp petrolifer, Murzuk, pe 20 de ani, cu posibilitate de prelungire. Pâna în 1993, statul român a investit acolo peste 50 de milioane de dolari. Guvernul Vacaroiu vinde apoi concesiunea unor spanioli. Tranzactia se deruleaza prin Rompetrol, companie a statului. O parta din plata se face la încheierea tranzactiei, restul de bani - 85 de milioane de dolari - urmând sa fie platit în timp. Rompetrol se privatizeaza, iar cele 85 de milioane nu ajung la stat, ci în conturile companiei. "Cea de-a doua transa nu a mai intrat în contul statului, motiv pentru care statul român este parte în procesul cu Rompetrol - de data asta societate privata - pentru recuperarea sumei de 88 de milioane de dolari plus 200 de milioane de lei, care de fapt reprezinta stoc si dobânzi", Bogdan Dragoi, secretarul de stat de la Finante. Reprezentantii companiei petroliere sunt cât se poate de fermi: nu au de gând sa dea statului nici un ban: "_n principiu, societatea se privatizeaza cu drepturile si obligatiile pe care le avea înainte de privatizare. Singura diferenta poate fi atunci când statul român, cel care vinde, îsi rezerva un anume drept sau obligatie, ceea ce nu s-a întâmplat". Asa ca, incompetenta sau interesul celor de la Finante adauga noi sume pe lista banilor pierduti de România. Mai trebuie precizat doar ca, din zacamintele din Marzuk, s-a scos doar anul trecut petrol de peste 1 miliard si jumatate de dolari. Raspunsul naucitor al lui Ghaddafi, în anii '90: "Nu discut decât cu Ceausescu" _n plus, din Libia au mai ramas de recuperat si alte câteva zeci de milioane de dolari pentru drumurile facute de romani. Dupa '90, raspunsul lui Gaddafi a fost naucitor: voia sa discute doar cu Ceausescu. Povesteste Stefan Andrei: "Când s-au dus acolo sa discute problema cu libienii, stii care a fost raspunsul lor? Presedintele Ghaddafi a zis ca are niste întelegerie special cu Ceausescu - vine Ceausescu aici sau vine el la Bucuresti, la întâlnirea cu Ceausescu. Ce sa mai discute..." Cele 470 milioane de dolari cu care ne-am spalat rufele Egiptul ne datora, în '89, 470 de milioane de dolari. Acum, datoria a disparut.... "Cel putin în perioada în care eram ministru de Externe, a fost o astfel de întelegere cu Egiptul care si-a reglementat datoria fata de România prin exporturi", spune Teodor Melescanu. _nainte de 1989, România construise în Egipt fabrici de ciment si de produse chimice, a construit linii electrice de înalta tensiune, conducte de alimentare cu apa pe zeci de kilometri. _n schimbul acestor investitii costisitoare, am primit în anii '90. detergenti de tip Jax si Smash, sau... insecticide. Fostul deputat PSD Iosif Armas este unul dintre numerosii afaceristi care au profitat de pe urma datoriilor pe care le avem de încasat. Numele lui Armas este asociat printre altele cu distrugerea statiunii Baile Herculane, pe care a cumparat-o în conditii dubioase în 2001. Cu doi ani înainte, în timpul guvernului Isarescu, s-a prezentat la Ministerul de Finante si si-a oferit expertiza pentru recuperarea datoriei de 72 de milioane de ruble, echivalentul a 72 de milioane de dolari din Vietnam. "Eu am lucrat cu un coleg strain care facea asa ceva si atunci am zis hai sa încerc si eu. Si normal ca am depus o cerere la Ministerul de Finante, am primit creanta din Vietnam care a fost dolar pe dolar", ne-a declarat omul de afaceri Iosif Armas. Rezultatul: din 72 de milioane, noi ne-am ales cu orez în valoare de 18 milioane de dolari pe care l-a vândut Armas. Recuperarea creantelor românesti cu o firma care nu exista Investitiile lui Nicolae Ceausescu se regasesc si pe malurile Tamisei. Si asta pentru ca în Londra sunt multe firme care au încercat sa cumpere creante pe care le avea România. Unele chiar au reusit. Este foarte interesant cum datoria Angolei fata de noi, estimata la aproape 20 de milioane de dolari, s-a plimbat la mai multe companii, în mai multe tari. _n 1998, în timpul guvernului Radu Vasile, se cesioneaza datoria Angolei catre Cobbham International Investements. _n anul 2000, aceeasi datorie este data firmei Argirom, condusa de Iosif Armas, care se obliga sa plateasca 15 la suta din valoarea initiala, adica în jur de 2,7 milioane dolari. _n 2003, guvernul lui Adrian Nastase cesioneaza datoria firmei Maxima Grup. Undeva, firul se rupe... Am cautat la Londra o firma care se cheama Maxima Grup PLC. _n registrul companiilor din Marea Britanie, nu exista nicio firma cu datele acestea. Datele apar însa în hotarârea guvernului român. Maxima Grup nici nu-si putea gasi un sediu mai bun decât aproape de noul Scotland Yard. E oarecum normal, deoarece în firma se pare ca sunt bagati si niste fosti politisti. Administratorii cladirii nu au auzit în viata lor de aceasta firma: "N-a fost niciodata firma asta aici", ne-au declarat telefonic. Atunci, se pune întrebarea cui a vândut România datoria pe care o avea în Angola : unei firme fantoma, unei firme care a dat o adresa gresita? Sau cineva din guvernul României a trecut pe hotarârea de guvern o adresa gresita. Sunt întrebari la care, normal, raspunsul trebuie sa fie tot în România. Gheorghe Piperea, avocat specializat în drept comercial, explica: "Exista pe plan international doua sau trei locuri unde chiar exista burse ale acestor creante. Unde se circularizeaza, se vând aceste creante. Nu s-a facut acest lucru pentru ca probabil sunt foarte multe lucruri de ocultat în privinta acestor creante". Problema e ca pe bursa nu se mai pot da si lua comisioane. Guvernantii Romaniei au vândut creante într-o totala lipsa de transparenta. Pe ascuns, fara licitatii. Banii munciti de români înainte de 1989 s-au scurs în buzunarele speculantilor. Datoria Zambiei catre România si scandalul londonez _n lume sunt companii care s-au specializat tocmai pe cumpararea datoriilor de la tari aflate în imposibilitatea de a se apara. Aceste companii - un fel de fonduri de investitii în datorii - au fost numite Fondurile Vulturului. Tim Jones lucreaza pentru o organizatie non-guvernamentala britanica înfiintata pentru a lupta împotriva acestor fonduri. Un scandal imens, care a avut în centru România si Zambia , a fost declansat acum câtiva ani la Londra. Pe malurile Dâmbovitei nu s-a auzit însa nimic. Când datoriile Zambiei au început sa fie sterse de anumite guverne, câteva companii private au cumparat datoriile pentru bani foarte putini. Una dintre ele a fost Donegal International, care a cumparat datoria catre România. Zambia datora României aproape 30 de milioane de dolari. Guvernul Radu Vasile a vândut, pe ascuns, catre "Donegal", o companie cu sediul în Insulele Virgine, datoria Zambiei la un pret cu putin peste 3 milioane de dolari. Adica 10 la suta din valoarea datoriei. Donegal International a dat în judecata Zambia si a cerut sa îi fie platite 55 de milioane de dolari în contul datoriilor pe care le rascumparase de la România. "Ei au cumparat de la România pentru 4 milioane de dolari si apoi au dat în judecata în Tribunalul britanic, guvernul din Zambia . Pâna la urma au reusit sa câstige 15 milioane de dolari", spune Tim Jones. Un profit de 12 milioane de dolari pentru Donegal. Pentru România? Un minus de 27 de milioane. Cazul a fost extrem de controversat. _nsusi primierul britanic de atunci, Gordon Brown, a luat atitudine împotriva practicilor prin care speculantii de creante se îmbogatesc: "Condamnam perversitatea cu care Fondurile vulturului ("Vulture funds") cumpara datorii la preturi reduse si fac profit dând în judecata tara debitoare pentru a obtine un câstig iesit din comun si imoral. Este revoltator!" La presiunea mass-media si a organizatiilor non-guvernamentale, legislatia a fost schimbata . De anul trecut, nicio companie britanica nu mai poate cumpara datorii în contul tarilor africane sau al celor din lumea a treia. Masura luata de britanici a avut ecou si în România. Ministerul de Finante refuza acum sa mai negocieze cedarea creantelor. Nu mai cedeaza creante, dar nici nu face mare lucru pentru recuperarea datoriilor. Miliarde de dolari. Multe din tarile care au datorii catre noi au posibilitatea sa plateasca. Dar nu o fac pentru ca la noi nici macar nu se stie bine cine ar trebui sa se ocupe de acesta problema. Asa ca nu ne recuperam banii, dar ne împrumutam. România datoreaza altor tari mai bine de 90 de miliarde de euro, adica peste 100 de miliarde de dolari....