Despre familia mea .

round: white; font-family: "times" , serif; font-size: 12pt;">

Azi 24 mai 2017,m-am așezat pentru prima oara in viața mea sa încerc sa încropesc câteva pagini in care sa povestesc aspecte (fragmente) din viața mea si a familiei mele. Adevărul este ca nu știu de unde sa încep si cum sa continui, dar vreau sa încerc.

M-am născut la Rădăuți).Primii strămoși de care știu sunt din provincia Silezia (Schlesien). In fotografia de mai jos sunt bunicii tatei.

Despre străbunicul știu doar că s-a născut în 1848 cu numele de Jehoischie (Shike/Shaye) și a avut trei băieți și cinci fete cu prima soție , Chaia, care a murit la vârsta de 37 de ani. Cu cea de-a doua soție, Miza, nu a avut copii. De meserie a fost croitor şi a murit la vârsta de 64 de ani. Tatăl meu Osias (Şike) îi poarta numele. Șase din cei opt copii au emigrat în SUA şi Canada iar Bunica Esther şi o soră de a ei au rămas în România. Sora bunicii s-a stabilit la Iași iar bunica rămas în Rădăuţi.

Bunicul meu (Israel Leib Soicher) provine dintr-o familie din Galiţia, localitatea Stofeiani şi a venit în Rădăuţi în anii 1902 unde a cunoscut-o pe

bunica, Esther Stenzler, născută în Rădăuţi şi cu care s-a căsătorit în 1904 şi au avut împreună nouă copii. Dintre aceştia unul a murit iar ceilalţi au avut diverse nume de familie ca Stenzler, Soicher şi Kolber deoarece au fost căsătoriţi numai religios si nu civil. Bunicul a fost sortator de cherestea la o fabrica din Vama, apoi în Rădăuţi, după care a lucrat la sifonăria din oraş de

  

pe str. Putnei şi unde in urma unui accident de muncă a rămas fără un ochi, fapt care a făcut ca bunicul să lucreze apoi cu ziua la diverşi oameni ca tăietor de lemne. În timpul primului război mondial, deşi nu avea un ochi a fost mobilizat la săpat tranşee, dar a hotărât să plece în refugiu în Cehoslovacia unde a stat în Boemia timp de 4 ani.

În 1930, la începutul lunii mai, s-a hotărât să plece la sora lui în Kolomea (Galiţia) deoarece fiind un om foarte religios nu a acceptat ideea că o soră de a tatei a rămas însărcinată cu un brutar beţiv. În drum spre graniţă a fost atacat de nişte hoţi care l-au bătut şi jefuit şi l-au lăsat în şanţ. A fost găsit de Moritz Weber, care era cizmar şi care l-a adus acasă, însă a murit după 24 de ore.

Bunica mea a rămas văduvă la vârsta de 49 de ani şi a fost casnică. În cei patru ani cât bunicul a fost plecat a făcut diverse munci la casele oamenilor avuţi, în special la o femeie care făcea şi vindea pâine. Bunica Esther a fost dusă în lagăr dar la plecarea din lagăr a suferit un accident la picior şi nu a mai putut ajunge înapoi. A rămas în lagărul Graboveţi unde a murit în luna mai 1944.

Bunicii mei.

  

Osias Shicke Stenzler

1909-2008

Tata s-a născut în luna martie în anul 1909, pe str. Norocului. a crescut împreuna cu familia într-o căsuța cu o singură cameră fără podea (cu pământ pe jos acoperit cu paie) lângă Toplița. La 5-6 ani a fost înscris la şcoala evreiască (Cheder) unde a învăţat să citească si sa scrie yiddish si ebraica. La vârsta de 9 ani a fost înscris la şcoala primară. A absolvit 4 clase şi a obţinut cerificat de absolvire. A fost ucenic la o şcoală de croitorie pentru dame avându-l ca maistru pe Adolf Wining. Acest atelier se afla pe str. Ştefan cel Mare iar ca ucenic a stat acolo 4 luni după care a plecat ca ucenic pe o perioadă de 3 ani la Soldinger Iţic pe str. Putnei.

În 1922 a intrat în politică în Partidul Social Democrat unde a fost făcut membru iar apoi a devenit casierul partidului. În 1927 a mers să lucreze la Seletin iar în anul1928 la întoarcerea în oraş a fost ales vicepreședintele tineretului partidului social- democrat din Rădăuţi.

În 1929 a înființat ziarul ,,Steaua roșie ̋ care a apărut doar de două ori iar tata a apărut sub numele de Soicher. Datorită ideilor sale şi opunerii unor hotărâri în anul 1930 a fost exclus din partid dar datorită principiilor şi convingerilor sale în noiembrie a participat la împrăștiere de manifeste.

Pe 2-3 mai 1931 au fost aduse din nou manifeste în oraş care trebuiau răspândite. Doi dintre băieții implicați nu au respectat ordinele primite, ei lipind manifestele la alte ore decât cele care au fost stabilite şi în alte locuri ceea ce a determinat arestarea lor. În urma bătăilor date la Siguranță au  

dezvăluit identitatea altora, astfel a fost arestat tata, fratele tatei şi mulți alții ca: Becher, Hendel Cibi, Uvan Henkel, Ploşceac Nicu. Timp de opt zile cât au stat arestați si bătuți până la proces. L-au avut ca avocat pe Teleagă. Din 5 mai până pe 27 iunie 1931 a fost la închisoarea din Mărgineni unde erau aproape 800 de condamnați după care a fost transferat la Suceava. Şi în închisoare credea în ideile lui așa că împreună cu alți condamnați a făcut o listă cu doleanțe şi au hotărât o zi de grevă. A doua zi a venit directorul închisorii cu care s-au dus tratative şi care a fost de acord cu cererile lor cu condiția ca şi ei să deschidă un atelier de croitorie şi unul de tâmplărie. Unii dintre tovarăși au fost de acord alții nu şi astfel s-a continuat greva 4 zile dar nu mai mult căci foamea i-a pus la pământ.

S-a eliberat pe 9 aprilie 1933 iar în anul următor în luna octombrie s-a căsătorit religios şi a avut doi copii (Yetty si Max). Datorită implicărilor sale politice Siguranța îi făcea cu regularitate percheziții şi de aceea a hotărât împreună cu mama să plece la Cernăuți numai că, cu o seară înaintea plecării poliţia l-a arestat din nou şi a doua zi a fost trimis în lagărul de la Miercurea Ciuc unde a stat până la cedarea Ardealului, 6 septembrie 1940, când a fost transferat în lagărul de deţinuţi politici de la Caracal. Şi în acel lagăr a continuat munca de educaţie comunistă.

A fost trimis în lagărul de la Târgu Jiu iar în 1941 a fost deportat la Vapniarka de unde a fost salvat ca si alții de colonelul Motora şi repatriat însă cei care au fost în lagărul de la Râbniţa au fost executaţi.

Din familia mea au fost deportați in Transnistria: Bunica Ester cu cei doi copii Reizale și Idale,

Tata era internat la lagărul Târgu-Jiu.

După război au rămas din familia tatei doar patru frați. Bunicii mei

din ambele părți au murit (au rămas ) în Transnistria (inclusiv fratele meu

Max la cca 7 ani, cu ultima rugăminte către sora mea Yetty “vreau o felie de

pâine cu unt) si a inchis ochii.

Fratele tatei Moyshe, cu soția si cei doi copii Srultziu si Malvina, Mama mea

Sabina cu doi copii – Yetty și Max, Bunica Haya (din partea mamei) și

mătușa mea Golditza.

Fratele tatei Shmil cu soția și un copil și soacra. Sora tatei Klara cu soțul un

copil și cumnatul,

Sora tatei Ethel cu soțul, sora tatei Reizale cu soțul, fratele tatei cel mic

Idale.

Bunica Haya a murit acolo de boala si subnutriție.

Dintre supraviețuitori menționez cei trei frați ai tatălui meu, Moyshe Kolber,( Shmil Stenzler și Aron Shtemper (care a trăit în Cernăuți) si copiii lor.

 

Familia Kolber: Reghina (Ruchl), Israel (Srultziu) Malvina și Moyshe.

 

Familia Stenzler: Osias,Yetty,Bondy si Sabina.

CREDO

(preluat din cartea „Osias Stenzler, Fragmente biografice. “ Editura Ion Prelipcean 2015)

“Munca mea profesională am împletit-o cu munca de
interes obștesc, în sprijinul oamenilor, militând pe plan social și ideologic pentru libertate națională și dreptate socială̆. Trebuia schimbată  societatea, nădăjduind spre zări mai luminoase. Dacă acestea sau realizat sau nu, istoria și oamenii vor judeca. Am stat în închisori și lagăre șapte ani pentru aceste idei de libertate și dreptate. Viața i-a măturat pe unii și i-a instalat pe alții, multe vise s-au lăsat așteptate, idei mari au fost înșelate și compromise de către o altă clică și o altă mentalitate, cu aceleași defecte și cu același efect negativ pentru mulțime. Între timp, alții neîndreptățiți au trăit doar cu speranța, în timp ce viețile noastre trec, timpul se risipește, iar în urma tuturor până și amintirile dispar. Las urmașilor mărturisirea activității mele
spunând că fiecare dintre noi trebuie să punem umărul, dacă vrem ca societatea să se miște în sensul dorit de noi. Bineînțeles că drumul nu e ușor, se face cu sacrificii și jertfe. Fiecare trebuie să acționăm, în orice condiții, pentru un ideal înălțător, ca adevărul și dreptatea să triumfe! „  

Familia Stenzler: Tzita, Israel, Emanuel si Shmil.

 

Familia Shtempler: Aron, Vitia, Mania și Fima.

Eu (Bondy), vreau sa adaug din amintirile mele despre tata.

In copilărie m-am simțit foarte legat de el : m-a învăţat foarte multe precum:

Tata știa bine limba germana si yiddish.(era expert in Shalom Alechem) Când plecam anual la bai:

prieteni 95 de ani de viață și divinitatea sper să-mi mai dea timp (bunicul

meu a ajuns la o suta de ani)

Sa tai lemne, sa sap in gradina, tot ce trebuia reparat in casa, să tai găini

cusher,sa-mi fac singur patine din lemn si multe altele, ceea ce mă ajutat

pana in prezent sa chem rar tehnicieni la diverse reparații.

Vatra Dornei, Borsec, Herculane, Călimănești, Eforie Nord si altele , după

amiezile se adunau cunoștințele (cam aceleași) si ascultau „prelegerile” sau

anecdotele lui tata cu mare atenție (la care eu eram mândru)

Toata viața l-am admirat cu toate ca in privința părerilor sale comuniste

totdeauna mă contraziceam cu el. Mai târziu prin anii 80 a înțeles ca

comunismul a fost aplicat total greșit si a avut remușcări.

In ultimii ani din viața a suferit greu. Din cauza unei operații nereușite la

ochi a orbit si după câțiva ani si-a pierdut si auzul . Eu l-am vizitat din 1975

când am plecat in Israel ,până când sa stins din viața în aprilie 2008,aproape

in fiecare an.

Din partea mamei, bunicii mei: Butnaru/Burlacu ,Yosef și Haya .

Mama mea Sabina cu sora ei Golditza și parinții.

  

Sabina (Shlime) Burlacu/Butnaru 1913-1965

Despre mama am să încep prin a afirma că a fost o mamă iubitoare, o soție devotată, o gospodină lăudată de mulți rădăuțeni și din păcate a murit subit la 52 de ani.

Primele amintiri.

O țin minte pe mama care îmi cânta din fragedă copilărie cântece în yiddish din timpul Holocaustului. Avea un repertoriu foarte bogat (ca și tata de altfel)
Cântecele erau triste în general și de multe ori plângeam. Mai târziu a început să-mi povestească chinurile și viața groaznică pe care a dus-o în Bershad -Transnistria împreună cu cei doi copii. Mâncarea era foarte greu de obținut și toată perioada alimentul principal erau cojile de cartofi.

Frigul infernal din aceea perioadă a determinat-o să meargă noaptea la calea ferată și să demonteze traverse pentru foc. Lupta pentru supraviețuire a fost

 

de neimaginat. Fiul Max (fratele meu pe care îl cunosc doar din poze) a murit de foame, părinți și alte rude de boli, frig, extenuare, subnutriție sau împușcați.
Odată un soldat a scos-o pe mama din casă să o ducă undeva. Pe drum mama la rugat să o lase la un WC (din scânduri) și a rupt o scândură din spate și a evadat. Tot în această perioadă au circulat zvonuri că tatăl meu a fost împușcat. După câtva timp un bărbat a curtat-o, dar e a refuzat spunând că până nu vede mormântul soțului, nu se recăsătorește.

Foarte des stăteam lângă mama când gătea. Aveam și roluri precum, să pun lemne pe foc, să supraveghez afumatul mezelurilor și altele.
Ar mai fii multe de spus despre această mama minunată, care a făcut multe sacrificii în viață, dar mă opresc aici.

Îi păstrez amintirea vie.

Yetty, Sabina si Max in 1941.

Osias și Sabina

Bondy (Bernat) Stenzler