LYA KONIG

                            MAREA DOAMNA A TEATRULUI ISRAILEAN

                                O MÂNDRIE A TRIBULUI NOSTRU.

                                                                        Din ciclul "Oameni care ne fac cinste".

Nu cu mult timp în urmă, am citit  in ziarul HAARETZ, o relatare interesantă, semnată de Elia Mrlinkoa, despre marea doamnă a teatrului israrailean, care  printre altele consemnează:

"Lya Konig, a intrat pe scenă şi începe să cânte. Vocea ei e puţin răguşită. E primită cu ovaţii. Încă  captivantă la cei peste 83 de ani. Ea ridică inaugurarea Teatrului HABIMA din Tel – Aviv, refăcut, la cota cea mai inaltă, arătând din nou ce diva este în realitate. Actriţa s-a urcat pe scenă şi după o operaţie încheiată cu bandaje la ambele picioare şi după ce s-a descoperit că are o problemă pulmonară. Şi-a interpretat de câteva ori rolul  şi după o fractură la piciorul stâng, când a apărut în faţa spectatorilor sprijinindu-se de un  baston........"

Colega noastră de breaslă Hedi Simon, văzând-o recent în spectacolul "NICI ZI NICI NOAPTE" unde a  avut bucuria de o revedea pe marea doamnă a teatrului israilean Lya  Konig, jucând rolul încredinţat cu un talent ieşit din comun  iată ce scria în cronica teatrală, pe care a inserat-o  în publicaţia noastră  :

"Lya Konig este una din rarele artiste care ocupă singură scena, o luminează cu prezenţsa ei, cu vocea ei de neconfundat, indiferent în ce limbă vorbeşte. Am auzit-o declamând sau cântând în limba idiş pe scena TES din Bucureşti în anii indepărtaţi ai studenţimii mele. Am urmărit-o credincioasă în toate spectacole de la Habima ,de când trăiesc în Tel-AVIV. Timpul nu a schimbat-o cu nimic. Lya Konig este aceaşi tănără şi frumoasă în toate rolurile, dar mai ales, un munte de talent care mereu îşi arată noi şi noi forme de exprimare..

In piesa ŞI ZI ŞI NOAPTE "personajul Socolova (Lya  Konig) este esenţa lirismului pe care şi l-a dorit autorul cu siguranţă....".

Iată şi ce m-a determinat să mă "avânt", să caut, prin toate mijloacele de documentare, cât mai multe despre această mândrie a tribului nostru.

Acum, când scriu aceste rânduri, îmi dau seama că este imposibil să sintetizez măcar 1o %,din bogata ei biografie, presărată cu zile însorite şi zile intunecoase,într-o relatare de 2-3 pagini de revistă, ca atare m-am limitat la ce este mai important, cu  speranţa că voi reuşi să  prezint , mai jos,cele mai semnificative frânturi din viaţa acestui "munte de talent"..

Din câte mi-a povestit binecunoscutul artist  Iancale Alperin, din câte am citit în materialul documentar, mi-am dat seamă că LYA KONIG aidoma  ca pasărea PFENIX, renaşte mereu din propria-i cenuşă  şi zboară...şi zboară din rol în rol, din spectacol în spectacol al marelui teatru din Tel Aviv.

Poate îşi aminteşte şi acum,când a ajuns să fie o divă a marelui teatru israilean şi nu-i pare rău că nu s-a lăsat intimidată de vorbele pregmatice rostite de renumitul artist Havis şi mama ei, când se pregătea pentru a lua parte la examenul de selecţie în vederea  imbrăţişării artei Thaliei.

"Ce nevoie ai tu de meseria asta, o meserie care pur şi simplu te umileşte, depinzi de oameni care te critică  ???".

Cât priveşte mama ei,marea artistă a secolului XX-lea, Dina Konig, o privi, atunci, atentă şi mai mult în glumă afirma cu un zâmbet pe obraz.....

"Mda, e adevărat, cam lată în şolduri, nasul e...un pic cam lung, dar are un singur lucru, are un şarm care va trece rampa".

A  trecut rampa şi încă cum ?

-         .

. Dar pentru asta trebuie să ai voinţa ei, să depui eforturi supranaturale, să nu te dai "bătutră" în faţa necazurilor inerente ale "vârstei de aur"

LYA KONIG, s-a născut în Polonia, iar după cel de al doilea război mondial a venit în România, unde a studiat actoria la Institutul de teatru din Bucureşti,  după ce debutase la vârsta de17 ani, pe scena  Teatrului Evreiesc de stat din Capitală .

Având părinţi artişti de seamă în teatrul idiş,Dina Konig şi  Iosef Carmen, vechea zicală românească s-a dovedit a fie întemeiată şi în cazul ei că"mărul nu cade departe de pom".

După multe succese obţinute în România, pentru care a fost răsplătită şi cu premiul.de stat al ţării,.dar fiind convinsă că adevărata ei patrie este numai Israel, în 1961 soseşte în ţară împreună cu soţul şi iubitul ei de o viaţă., regizorul şi scriitorul ZWI STOLPER. După ani, din cauza unei boli ce nu iartă  o părăseşte fără voie, în mijlocul drumului, lăsându-i o rană adâncă în suflet, care nici până în prezent, după atăţea ani, nu s-a vindicat şi probabil cu ea va pleca spre o lume, poate, mai bună.

O voinţă fără margini îmbinată cu talentul ei ieşit din comun o face să-şi însuşească repede limba ţării şi curând de tot, devine o renumită actriţă a Naţionalului israilean – Teatrul HABIMA din Tel-Aviv.

După peste un sfert de secol, de la  coborărea din avionul  TAROM, pe aeroportul din LOOD, după primirea multori premii,în ţară şi peste hotare, vine anul 1987, când marea doamnă a teatrului israilean primeşte şi Premiul Israel, cea mai mare distincţie a ţării.

Percutanta în registrul tragic, în femeia puternică din MUTTER COURAGE, apoi inocentă, lipsită de apărare şi delicioasă ingenua monogenară în "Trei femei inalte" de Edward Albee, sau în alte sute de roluri încredinţate, Lya Konig are darul de a ne arăta faţeta simplă, modestă şi de o umanitate copleşitoare în tot ce ne oferă, începând cu roluri comice şi terminând cu cele tragice..

La cei peste 83 de ani Lya Konig, cântă, dansează plină de vitalitate, redă personajul înterpretat întocmai cum autorul l-a măsluit, când a scris rolul, aidoma cum regizorul a visat să apară în faţa publicului.Nu o dată am admirat-o pentru flerul ei încredibil, parte integrantă din orice spectacol unde este distribuită.

Nu rare ori, când o admirăm, vedem ce este capabilă să realizeze pe scenă şi putem afirma, cu certitudine, că LYA KONIG este un talent ieşit din comun, o actriţă ce pe merite şi-a câştigat faima de marea doamnă a teatrului israilean..

Lya Konig, vorbeşte curent limbile idiş, ruseşte, româneşte, poloneză, germană. Încă de mică a fost in touch cu toate limbile. Mulţi, ascultând povestea carierei de artistă, o consideră ,pe drept cuvânt, un copil minune, un  wunderkind..

În mai  toate interviurile acordate Lya, nu omite să amintească că decizia ei de a urma teatrul este legată şi de soţul ei ZWI STOLPER z.l., care a fost un bărbat foarte frumos, irezistibil.

Dar şi povestea de dragoste pentru acest bărbat irezistibil, ZWI STOLPER a determinat-o să devină o mare actriţă.

Să ascultăm un fragment din această frumoasă poveste....

"Eu , o naivă de 17 ani, nefardată, deloc sofisticată, copleşită că mă întâlnesc cu un  băiat aşa de frumos. habar nu aveam ce să discut cu el. Îmi plăcea Puşkin, la şcoală din Cernăuţi, citisem mult. Aşa că mi-am zis să-i recit din Puşkin, să-l impresionez şi atunci, el m-a privit şi mi-a zis..Tu ai talent, trebuie să te faci actriţă..

Părinţii mei au fost reticenţi, pe urmă au aflat şi de ce. În timpul acesta , la teatrul evreiesc de stat  din Bucureşti, se dădeau audiţii pentru tineri actori şi am spus  că vreau să merg şi eu. Au venit mulţi tineri activi la Societatea IKUF.. Eu eram un outsider. Mămica mi-a zis ...te las să te faci actriţă numai dacă eşti talentată, dacă nu eşti, este o ruşine  pentru mine şi pentru tatăl tău. .Tatăl meu era foarte talentat, iar mămica nu vorbea de ea, cât de tatăl meu.....".

Sigur toate acestea împreună cu îndemnul băiatului irezistibil, care va deveni mai târziu soţul, iubitul, strălucirea luminii ocihlor ei, au "înpins-o" cu forţă pe cărarea teatrului, pe atunci nepetruită, acum asfaltată cu multe succese..

Nu o dată îi răsună în urechi cuvintele primului ei regizor Ginel Teodorescu, cu care, de altfel, a început, practic, şcoala de teatru, a făcut-o să înţeleagă scena, jocul teatrul.....

"Măi, tu eşti aşa de naturală, de parcă trăieşti rolul ăsta"

Tot de la el a învăţat firescul pe scenaă, uşurinţa de a intra în rol. Cu el a realizat pe Toinette în "Bolnavul închipuit" de Moliere,"Jurnalul Anei Frank," succese care au propulsat-o în primi ani de teatru pe scenele  României.şi pentru care a fost răsplătită cu Premiul de stat al României..

Amintiri frumoase are şi dspre primul rol interpretat  în noua-veche patrie, Israel,când a fost Eva din DOMNUL PUNTILA ŞI SLUGA SA MATTI, de Brecht şi multe altele.

.

LYA KONIG joacă de aproape 5o de ani în ivrit. Deşi limba ţării este  mai dură decât idişul. Nu se compară când spui în idiş" te iubesc", cu gingăşia şi fineţea ei faţă de ivritul, care are ceva mirific, parcă citeşti din TANAH.

Şi când mă gândesc cu dispreţ la aşazisa comidiantă L.S. de la grupul lui ASAIG SLOMO, care într-o  emisiune ,la televiziunea noastră afirma,( crezând că este ceva distractiv,) "Ce-i şi teatrul idiş, vin bătrănii, mulţi au pierdut deja auzul şi întră în sală, ca apoi la ieşire să nu ştie ce au văzut...." Nu merită să comentăm, dar totuşi ne doare, mai ales cine rosteşte aşa nişte înjosiri. Ne resemnăm cu vechea zicală "Nu există pădure fără uscături"

.

Nu încerc, cred că nici nu-i cazul să citez  rolurile interpretate de marea doamnă a teatrului israilean. În mai toate am avut ocazie  s-o vedem cum iubeşte provocarea, cum o tentează noul, modernul, totul ce are o substanţă literară, dramatică. De altfel, regizorii caută mereu pentru ea asemenea roluri ştiind că numai ea poate da  viaţă întocmai a personajului creat în piesă.

Nimeni dintre noi, care am văzut-o cu Dinu Cernescu la Habima , când a făcut pe Gertrude în HAMLET de Shakespeare, nu o va uita până în ultimile clipe de viaţă..

Lya Konig, s-a întrecut pe sine, nu de mult, şi când  a realizat recitalul cu o serie de monologuri din rolurile de succes ale lui Caragiale, pe scena teatrul ODEON din Bucureşti, în cadrul  ZILELOR CULTURII ISRAILENE la Bucureşti..

Recent marea domnă a teatrului israilean a fost onorată cu titlul de Doctor  Honoris Causa al Universităţii din Tel-Aviv.

Zilele trecute ziarul HAARETZ a anunţat că marea doamnă a teatrului israilean LYA KONIG, a fost destinsă cu Premiul EMET 2O12, 2o12, acordat de Fundaţia AMN, pentru promovarea ştiinţei, artei şi culturii.

Dar de aprecieri şi premii multe nu duce lipsă, doar să ne rugăm la bunul Dumnezeu să-i dea multă sănătate şi să  continuă activitatea, în acelaşi ritm ca în prezent.

Aşa cum am precizat mai sus, ca să  să redai ce  se povesteşte  despre viaţa, cariera, bucuriile şi suferinţele eroinei mele de astăzi, ai nevoie de mult spaţiu, se poate scrie chiar una sau două cărţi interesante, ce nu vor plictisi pe cititorii..

Sigur , cum ştim orice început are şi un sfârşit, de aceea  mă opresc aici cu speranţa că am reuşit, în linii mari, să vă prezint această mândrie a tribului nostru.

SABAT SALOM POPORULUI NOSTRU..

SIGI SONNTAG

                                           .