Dixia Cheng, imensul oraș construit de chinezi în secret sub Beijing

 

Sub străzile aglomerate din Beijing, la câțiva metri adâncime, se află un imens oraș, un labirint de tuneluri și încăperi construit la finalul anilor ’60.

Săpat manual de locuitorii Beijingului, Dixia Cheng cuprinde numeroase coridoare, săli de clasă și chiar și un cinematograf și este dotat cu un sistem de ventilație menit să reziste în caz de atac nuclear sau chimic.

Dixia Cheng este „fructul” conflictului dintre China și URSS.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, ideologia comunistă a prins rădăcini pe un teritoriu vast, care se întindea din Europa de Est până la oceanele Arctic și Pacific.

Când China a intrat în luptă, după revoluția lui Mao Zedong, în 1949, Eurasia era în mare parte comunistă.

Angajarea URSS în Războiul Rece împotriva SUA a captat atenția lumii din 1947 până în 1991, când Uniunea Sovietică s-a prăbușit.

Cu toate că tensiunile dintre sovietici și americani nu s-au transformat niciodată într-un conflict armat, între China și URSS lucrurile au stat diferit.

Având în vedere că ambele state erau conduse de regimuri comuniste, ar fi fost firesc ca URSS și China să aibă relații de prietenie. Nu a fost cazul, însă.

Cele două state s-au luptat pentru granițe începând cu secolul XVII, din timpul dinastiilor Romanov și Ming. Aceste tensiuni au continuat până la mijlocul secolului XX și, în cele din urmă, în primăvara anului 1969 s-au transformat într-un conflict armat.

La acea vreme, la conducerea URSS se afla Leonid Brejnev, în timp ce China era condusă de Mao Zedong.

Deși tensiunile dintre cele două țări vizau o fâșie enormă, de mii de kilometri de-a lungul graniței comune, „scânteia” care a dus la izbucnirea conflictului a fost o mică insulă de pe râul Ussuri, din apropierea frontierei Chinei cu URSS.

În martie 1969, chinezii au atacat o navă sovietică, ucigând 24 de militari. De-a lungul primăverii, la frontiera dintre cele două state au izbucnit mai multe conflicte armate.

În una dintre aceste confruntări, 800 de chinezi și-au pierdut viața, după ce sovieticii au atacat cu avioane, tancuri și rachete. De partea sovieticilor s-au înregistrat doar 60 de morți.

După această victorie clară, sovieticii au amenințat voalat cu alte acte de violență, în cazul în care chinezii ar fi îndrăznit să provoace noi conflicte la frontieră.

Mao Zedong a luat în serios amenințările sovietice. În același an, a fost elaborat un plan de evacuare de urgență în cazul unei invazii sovietice asupra capitalei Chinei, Beijing.

Circa două treimi din populație urmau să părăsească de urgență orașul dacă tancurile sovietice ar fi intrat în oraș. Dar care era planul pentru restul locuitorilor?

Pentru acești oameni, Mao Zedong avea o altă variantă. Președintele chinez a ordonat construirea unui vast oraș subteran, care să servească drept adăpost în timpul invaziilor, raidurilor aeriene sau în caz de atac nuclear.

În clasiscul stil chinezesc, construirea orașului subteran a fost o întreprindere colosală. La sfârșitul anilor 1960, Beijingul avea 7.5 milioane de locuitori.

Pentru Mao, era firesc ca oamenii să contribuie la efortul de război, iar locuitorii capitalei chineze au fost obligați să participe la excavarea enormului adăpost.

Majoritatea săpăturilor au fost făcute manual, iar la muncă au participat atât adulți, cât și copii. Această întreprindere comună se încadra perfect în Revoluția Culturală a lui Mao, o campanie masivă de susținere a mișcării comuniste și de împiedicare a ideilor contrarevoluționare.

Din 1969 până în 1979, oamenii din Beijing și-au concentrat atenția în subteran. Când a fost finalizat, orașul Dixia Cheng putea să adăpostească 300.000 de oameni timp de aproximativ patru luni.

Situate la o adâncime de opt până la 18 metri sub oraș, tunelurile au lungimea de aproximativ 30 de kilometri.

Intrările secrete de la suprafață erau situate în magazine, case și parcuri din jurul Beijingului. Lângă intrări erau montate hărți ale tunelurilor, desenate cu cerneală fluorescentă, invizibilă cu ochiul liber.

În ciuda muncii enorme, resurselor și timpului alocat construirii orașului subteran, acesta nu a fost folosit niciodată în scopul propus. Însă, dacă s-ar fi ivit ocazia, locuitorii din Beijing refugiați în tuneluri ar fi rezistat o bună bucată de timp.

Dixia Cheng a fost echipat cu puțuri de ventilație rezistente în cazul unui atac nuclear, biologic sau chimic. În plus față de siguranța oferită de adâncimea tunelurilor, complexul era echipat cu adăposturi antiaeriene.

Încăperile auxiliare conțineau cereale, arme și alte provizii. În orașul subteran existau inclusiv încăperi pentru cultivarea de hrană care nu are nevoie de soare, precum ciupercile, și zone pregătite pentru forarea puțurilor de apă.

Dixia Cheng a fost prevăzut inclusiv cu săli de clasă pentru copii, iar aproape de suprafață existau diverse facilități, precum un cinematograf, frizerii, restaurante și un patinoar.

După ce URSS s-a dezintegrat și Beijingul a fost considerat în afara amenințării, orașul subteran și-a pierdut scopul și a fost dat uitării.

În 2000, o secțiune din Dixia Cheng a fost transformată în obiectiv turistic, însă doar pentru străini. Câteva adăposturi antiaeriene au fost transformate în pensiuni.

Însă cea mai mare parte a acestui vast oraș subteran este abandonată și încremenită în timp. Pereții încăperilor în care ar fi trebuit să se adăpostească oamenii sunt încă decorați cu afișe de propagandă care îl înfățișează pe Mao.

Înaintea Jocurilor Olimpice din 2008, oficialii de la Beijing au renovat anumite districte din oraș, iar acțiunile de modernizare au inclus și demolarea unora dintre magazinele unde se aflau cele mai cunoscute intrări în orașul subteran.

Unii se tem că Dixia Cheng se va pierde pentru totdeauna: fără intrări și hărți care să indice calea, Dixia Cheng din Beijing ar putea cădea în uitare. (preluare Internet)

•