Wednesday, April 25, 2012
Saturday, April 21, 2012
Friday, April 20, 2012
Thursday, April 19, 2012
Tuesday, April 17, 2012
שאלון שנשאל ע"י פרופ' יפני
השואל הוא פרופסור למדע המדינה באוניברסיטת טוקיו.
לא שמעתי שאלות כאלה מאף חכם ישראלי, ובעיקר לא מהגוש הימני שלנו......
האם העולם פשוט סתם טיפש? שאלון שנשאל ע"י פרופסור יפני
שאלון מעניין לפרקליטים פלשתינאים | ע"י יאשיקו סאגאמורי
אם אתה כל-כך בטוח ש"פלשתין, המדינה , קיימת לאורך רוב שנות ההסטוריה המתועדת",
אני מצפה ממך להיות מסוגל לענות על מספר שאלות בסיסיות אודות אותה מדינת פלשתין:
1. מתי היא נוסדה ועל-ידי מי?
2. מה היו גבולותיה?
3. מה הייתה עיר הבירה שלה?
4. מה היו עריה העיקריות?
5. ממה הייתה מורכבת כלכלתה הבסיסית?
6. איזה צורה לבשה ממשלתה?
7. האם אתה יכול לנקוב בשם מנהיג פלשתיני אחד לפחות לפני עראפאת?
8. האם פלשתין הוכרה מעולם על-ידי מדינה אשר קיומה, בזמן זה או אחר, לא מותירה כל מקום לפרשנות?
9. מה הייתה שפתה של מדינת פלשתין?
10. מה הייתה הדת השכיחה במדינת פלשתין?
11. מה היה שם המטבע שלה?
בחר כל תאריך בהיסטוריה וספר מה היה שער החליפין המשוער של המטבע הפלשתיני כנגד הדולר האמריקאי, המארק הגרמני,
הפאונד הבריטי, היין היפני או היואן הסיני באותו תאריך.
12. ולבסוף, הואיל ואין מ דינה כזו היום, מה גרם לחיסולה ומתי זה קרה?
אתה מקונן על "שקיעתה האיטית" של מ דינה "גאה לשעבר". תאמר לי, בבקשה, מתי בדיוק היתה "מדינה " זו גאה ועל מה הייתה גאוותה?
והנה השאלה הכי פחות סרקאסטית מכולן:
האם האנשים שאתה בטעות מכנה "פלשתינאים" הינם משהו שאינו אלא ערבים ג'נרים שהתקבצו מכל עבר... או שנזרקו החוצה מ... העולם הערבי,
אם באמת יש להם זהות אתנית אמיתית אשר מעניקה להם זכות להגדרה עצמית, מדוע לא ניסו מעולם לזכות בעצמאות עד שהערבים ספגו תבוסה מוחצת במלחמת ששת הימים?
אני מקווה שאתה נמנע מהפיתוי לייחס את הפלשתינאים של היום לפלישתים התנכים; אתימולגיה חליפית להיסטוריה אינה תקפה פה.
האמת אמורה להיות ברורה לכל אחד המעוניין לדעת אותה. מדינות ערב לא זנחו מעולם את החלום להרוס את ישראל; עוד היום נוצרים הם זאת בליבם.
עיתותיהם בידיהם; הם נכשלו שוב בהשגת מטרתם הנלוזה באמצעים מלחמתיים והחליטו להלחם בישראל על-ידי מיופי כוח. למטרה זו הם יצרו ארגון טרור, ובציניות קראו לו: "העם הפלשתינאי" ומיקמו אותו בעזה, יהודה ושומרון. באיזה אופן אחר יכול אתה להסביר את סירובם של ירדן ומצרים לקבל חזרה באופן מכובד וללא כל תנאי את "הגדה המערבית" ועזה?
העובדה היא שלערבים המאכלסים את עזה, יהודה ושומרון יש הרבה פחות לטעון ללאומיות מאותו שבט אינדיאני אשר הופיע בהצלחה בקונטיקט כשבכוונתו לפתוח קזינו פטור ממס; לשבט זה לפחות היתה מטרה קונסטרוקטיבית אשר דחפה אותו. ל"פלשתינאים" כביכול יש רק מוטיבציה אחת: להשמיד את ישראל, ובספרי אין זה מספיק להתייחס אליהם כאל "לאום"... או כל דבר אחר מלבד מה שהם באמת: ארגון טרור אשר יום אחד יפורק.
Frânturi de viaţă.
Frânturi de viaţă.
Hedi S.Simon
Uşa se deschidea brusc,până la capăt,cu un adaus de scărţâit ascuţit,de care nu ne păsa,pentru a face un spaţiu destul de larg prin care să intre omul cel mai dinamic şi cel mai aşteptat de către întreaga clasă de elevi,profesorul de istorie. Domnul profesor Kamil,Iacov Kamil,respectat,admirat,adorat de toate sufleţelele de copii din Liceul de fete nr.1 din Rădăuţi din toate generaţiile.Exemplul şi modelul viu la care am aspirat o viaţă de om,fără a reuşi să ajung vreodată în umbra sa profesională.
La ora 8 fix ,fără deviaţie de un minut în plus sau minus,începea lecţia de istorie,în timp ce dascălul nostru era încă în drum—cu pas rapid –spre catedră ,purtând catalogul ridicat în mâna dreaptă ca semn că regulile jocului sunt cât se poate de serioase şi că din acel moment am intrat în activitate.Imediat erau invitate 2-3 eleve la tablă pentru recapitularea cunoştinţelor ,iar conform cu exactitatea răspunsului,se transformau fie în eroinele zilei,fie intrau în dizgraţie până la sfârşitul orei.Dacă cineva greşea o dată importantă,spunând de pildă că Revoluţia franceză a început în anul 1889,primea răspunsul invariabil, amuzant : ,,ce contează 100 de ani faţă de nesfârşita istorie a omenirii...?,, Aşa învăţam minte din greşeli şi din glume.Uneori greşeam chiar cu bună ştiinţă,ca să mai provocăm o vorbă de duh de la profesorul nostru.Marea plăcere urma însă în partea a doua a lecţiei, la predarea materiei noi.Atunci asistam la o expunere academică a subiectului,a cărei valoare adevărată am apreciat-o cu ani mai târziu.,auzeam pentru prima oară despre cărţi,oameni ,locuri necunoscute sau întămplări aduse din negura timpurilor,călătoream alături de dascălul nostru prin ţări îndepărtate până în vremuri uitate şi de Dumnezeu.Clopoţelul ne trezea de obicei din visările colorate,stingând cu regrete flacăra imaginaţiei trezită de o lecţie minunată.Asemenea clipe când ne dezlipeam complet de realitate constituiau deliciul şi culmea orelor de clasă ,la care nu ar fi renunţat nimeni pentru nici o altă activitate şcolară.
Urmau apoi duminicile de primăvară,când domnul profesor ne organiza excursii în locuri numai de el ştiute,unde timpul încă nu apucase să şteargă tainele istoriei.Acolo am învăţat istoria pe viu—la Putna,Suceviţa sau la Cetatea lui Ştefan cel Mare.
Sau în după amiezile când dumnealui reuşea să ne atragă (oare cum ?)spre biblioteca scolii,pentru a ne pune în mână atunci şi pentru totdeauna,CARTEA .El singurul,din tot corpul didactic ,a acceptat sarcina de a se ocupa de biblioteca şcolară şi nu fiindcă avea mai mult timp ca alţii ,ci fiindcă meseria didactică era pentru el o profesiune de credinţă,iar pedagogia nu era o muncă ,ci un mare talent,primit de către elevi cu recunoştinţă şi cu dragoste.Nu o dată stăteau grupuri de eleve lângă casa profesorului lor ,ca să-i dăruiască buchete de flori.Uneori le primea soţia,alteori venea el să le primească personal,mulţumind ceremonios cu gesturi intenţionat demodate,ca să ne stârnească râsul.Ba ne povestea câte ceva despre ,,un mic necaz personal,, :fetiţa sa ,Dana,a împlinit deja 10...şi încă nu are dinţi,,----Cum aşa,la zece ani nu are dinţi ?!
------Zece luni,...nu ani!!------Alte râsete ,altă distracţie.
În ultima iarnă înainte de ,,bac,,domnul ne-a luat în cea mai frumoasă excursie din toţi anii :o vizită de câteva zile la Bucureşti.La vârsta de 17 ani aceasta a constituit evenimentul vieţii noastre.Plimbări prin capitală,cunoştinţe noi cu elevi bucureşteni,şi culmea culmilor,în ultima seară înainte de întoarcere,vizionarea unui spectacol de operă: ,,Bărbierul din Sevilla,,de Rossini.Pentru noi această a fost,,marele eveniment,, un act de cultură,începutul vieţii de tineri iubitori de muzică bună.Dar nu pot trece peste momentul hazliu ,când la ieşirea din clădirea fastuoasă a Operei Române,am constatat cu spaimă că lipseşte o elevă .Era ora 23,ne aştepta autocarul ,iar luminile din clădire începeau să se stingă etaj după etaj.Atunci,profesorul nostru a ţâşnit ca un bolid prin uşa de unde mai ieşeau ultimii spectatori,iar peste vreo zece minute s-a întors cu eleva rătăcită.A găsit-o dormind fericită într-o lojă.În trenul care ne ducea spre casă ne-am calmat treptat după toate emoţiile,încordarea s-a topit,transformându-se într-o veselie generală,care ne-a ţinut treze toată noaptea.Vagonul nostru a răsunat de râsete şi de triluri,care încercau să semene cu arii de operă şi aşa am tot ţinut-o până în zorii zilei ,cînd am coborât la Suceava.
În ziua bacaularetului,în timp ce noi alergam de la o sală la alta,de la un examen la altul,cu fluturaşi în stomac şi palpitaţii,mamale noastre îşi purtau emoţiile de la un etaj la altul în căutarea profesorului Kamil pentru a afla cum se descurcă odraslele lor.Iar domnul ieşea din când în când ca un fulger,spunînd mamelor nerăbdătoare o glumă reuşită,dar intraductibilă :MIN SOL NOR NIŞT GEPRIFT VERN,,După care ele îşi petreceau restul timpului încercând să explice celorlalte mame ,,ce înseamnă asta,,iar între timp noi am terminat cu bine examenele şi cu toţii am terminat cu emoţiile,atât mamele ,cât şi noi abolventele.Aşa a venit momentul marii despărţiri,iar noi cu toţii ne-am împrăştiat peste ,,zări şi ţări,,fiecare ducându-şi propriul destin în spinare.
In anii 80 l-am reântălnit pe profesorul Kamil în Tel-Aviv.Pensionar,puţin îmbătrânit ,acelaşi om spiritual,la fel de strălucitor,cu acelaşi umor,,cumsecade,,.Era acelaşi tată mereu îndrăgostit de singura sa ,,fetiţă,,care deja avea dinţi,vorbea bine şi coerent câteva limbi,fiind ea însăşi profesoară de limdi străine.Mai apăruseră şi doi nepoţi,încă o ,,povară,,numită dragoste.L-am văzut ultima oară aşteptând pe stradă ,lipit de zidul blocului,pentru a urmări pe nepotul cel mic dacă a trecut cu bine strada de la şcoală spre casă.Acest nepot a lăsat deja în urmă serviciul militar şi facultatea,iar sora sa mai mare este de mult mamă ,la casa ei.Uite aşa ne lasă timpul în urmă.
În ceea ce priveşte dascălul nostru drag ,profesorul Iacov Kamil,ştiu cu siguranţă unde se află acum :el ocupă primul fotoliu în dreapta Celui Veşnic şi Atotputernic,acolo unde este locul cuvenit pentru un asemenea OM,înconjurat de toate cărţile sale despre istoria omenirii şi a pământului care nu se sfârşeşte niciodată.
Hedi S.Simon
Friday, April 13, 2012
Subscribe to:
Posts (Atom)