Mărul cade aproape de pom
Hedva Stern
Sâmbătă după amiază,pe 25 februarie ,Televiziunea Română a transmis
pentru străinătate un frumos ciclu de reportaje realizat de către
reportera Irina Luca,sub titlul ,,Aventură urbană-Rădăuţi-cu Berti
Barbera.Construcţia programului a reuşit să satisfacă curiozitatea şi
să provoace emoţii oricărui spectator care încă nu a tăiat cordonul
ombilical cu oraşul copilăriei sale,indiferent cât de mulţi ani au
trecut de atunci .Eu de pildă,născută în Cernăuţi în vremuri grele,pot
să spun că mi-am trăit anii fericiţi ai copilăriei şi adolescenţei
abia în oraşul Rădăuţi,începând cu întâia clasă primară şi terminând
cu ultimul examen de absolvire al liceului.Punând peste asta şi
repetatele vizite în vacanţele universitate,şi pe urmă în
concedii,pentru a-mi vedea familia şi prietenii,ajung la convingerea
că acest oraş este de fapt locul dorurilor şi al nostalgiilor
mele.Iată de ce revederea tuturor locurilor care nu au pălit nicicând
în amintirile mele, mi-a creat un prilej de emoţie şi bucurii. Cu atât
mai mult că reportera s-a referit la istoria oraşului,la locurile
istorice valoroase din zona Rădăuţi,ca de pildă Mânăstirile
Putna,Suceviţa sau chiar frumoasa biserică a lui Bogdan Vodă ,care
străjuieşte intrarea spre cartierul cel mai elegant al oraşului.Am
urmărit cu mirare străzile înnoite din centru,clădirile reconstruite
în stil modern,noua grădină zoologică din parcul Tier cu atâtea
animale exotice care pe timpul meu nu existau acolo,hipodromul vechi
,dar nou ,cu armăsarii superbi antrenaţi pentru a obţine premii
speciale la curse de cai ,ca şi multe,multe altele.Ca de
pildă,Templul cu o arhitectură elegantă unde se rugau părinţii mei de
sărbători, sau Catedrala care în amintirile mele era mereu în
construcţie,iar acuma este cea mai impozantă clădire care se vede din
toate colţurile oraşului.La fel m-a impresionat atelierul artiştilor
Colibaba , cei cu mâini ,,de aur,,care creează minunate opere de artă
din ceramică,fiind vizitat de mii de turişti din România şi din
străinătate.Îmi amintesc de două vizite pe care eu le-am făcut în
acest atelier.Prima oară,elevă în clasa a patra ,am fost conduşi de
învăţătoarea noastră,răposata d-na Iuraşoc,în scopuri
educative,evident.Ultima oară am condus eu pe elevii mei din clasa a
opta,tot pentru a-i introduce în vraja frumosului.Pe atunci atelierul
a fost condus de artistul Colibaba-tatăl aceluia pe care l-am admirat
ieri la televizor.Deci,locuri noi,oameni noi ,dar continuitate există
!
Însă asta nu e totul,reportajul doamnei Irina Luca a fost pentru mine
o dublă sursă de emoţii. Deoarece toate imaginile aducătoare de
bucurii au fost comentate de către muzicianul Berti Barbera ,acela
care apare atât de des la diferite emisiuni muzicale cu înalt
profisionalism,acela care nu lipseşte din nici o comisie hotărâtoare
de rezultate la cele mai distinse festivale şi concursuri naţionale
,ca şi internaţionale.
Berti Barbera,copil al Bucovinei se înrudeşte cu mine prin nucul cel
bătrân sub ramurile căruia am crescut şi ne-am jucat amândoi ,deşi în
perioade diferite ,la o distanţă de aproximativ de ...30 de ani .Dar
ce contează, din moment ce vorbim despre acelaşi nuc,despre aceeaşi
casă din Rădăuţi,de pe strada Caragiale. Bunicii lui locuiau într-o
locuinţă aflată perete în perete cu cea a părinţilor mei.Bunicul
lui Berti îşi făcea de lucru în camera care comunica cu noi,şi îl
auzeam zi de zi cântând tot felul de cântece frumoase,pe care în timp
le-am învăţat şi eu.Şi azi îi mai ţin minte textele în limba idiş ,ca
şi melodiile.Cu ani mai târziu urmăream repertoriul întreg al tatălui
lui Berti Iosi Barbiero z.l. ,pe care le repeta împreună cu formaţia
sa la voce, acompaniat de ghitară.Uneori îmi aduceam colegii să-i
asculte la o repetiţie generală dată în cinstea noastră sub
nuc.Acelaşi nuc cu ramuri întinse şi fructe grele şi verzi,care astăzi
nu mai există.
Auzind comentariile lui Berti Barbera despre oraşul nostru,despre casa
din strada Caragiale şi despre mâncărurile preferate( chifteluţele în
sos sau ghefilte fish) care nicăieri nu mai au acelaşi gust ca acolo
,am simţit lacrimi usturând ochii de dorul unor vremuri îndepărtate.Şi
am înţeles ce înseamnă apartenenţa la oameni şi locuri,dar mai ales
cât de departe ajungem să moştenim atât gusturile cât şi
talentul.Dacă îmi amintesc de familia Barbieru ,cu simţul lor muzical,
bunicul,tatăl,ca şi educaţia pe care o primeşte un copil într-o
familie unde muzica are un loc atât de important,atunci înţeleg de
unde s-a născut talentul lui Berti Barbera şi cum a evoluat cariera sa
către locul pe care îl ocupă azi în viaţa muzicală din România.
Cu alte cuvinte ,mărul nu cade departe de pom.
Apasati pe linkul de mai jos pentru vizionare
http://www.tvr.ro/inregistrari.php?file=DATA-2012-02-25-12-27.flv&id=Aventura+urbana
No comments:
Post a Comment