עונג שבת (עונ"ש): גלגולו של ניגון: בדרך לאילת עוצרים בדְזַ'נְקוֹיֶה (ב)

עונג שבת (עונ"ש): גלגולו של ניגון: בדרך לאילת עוצרים בדְזַ'נְקוֹיֶה (ב)

תרבות - מוזיקה nrg - ...תחנות התרבות של אלון אולארצ'יק

תרבות - מוזיקה nrg - ...תחנות התרבות של אלון אולארצ'יק

Ion Pribeagu Poezii Site oficial - Cel mai mare umorist roman - Cititi cateva poezii , nu regratati: Straşnic medicament [Poezii şugubeţe] de Ion Pribeagu

Ion Pribeagu Poezii Site oficial - Cel mai mare umorist roman - Cititi cateva poezii , nu regratati: Straşnic medicament [Poezii şugubeţe] de Ion Pribeagu

IBA Hebrew Song Archive - אוצר הזמר העברי - מאמעלע

IBA Hebrew Song Archive - אוצר הזמר העברי - מאמעלע

100 ALIMENTE FARA CALORII. • PsiForce

100 ALIMENTE FARA CALORII. • PsiForce

Leacuri pentru o bătrâneţe uşoară - Medicina naturii - Numarul 1058 - Anul 2013 - Arhiva - Formula AS

Leacuri pentru o bătrâneţe uşoară - Medicina naturii - Numarul 1058 - Anul 2013 - Arhiva - Formula AS

רומנים-חתני פרס ישראל

1-פרופ' משה אידל

–
מחשובי חוקרי מחשבת ישראל בעולם, יו"ר וועדות אקדמיות של המרכז למוסיקולוגיה
באוניברסיטה העברית, המרכז לחקר יהודי רומניה של מכון בן צבי וחבר כתבי עת ברומניה
העוסקים בחקר היהדות.

2-אהרון אפלפלד

– סופר שכיהן כפרופסור במחלקה לספרות עברית
באוניברסיטת בן גוריון וחבר האקדמיה ללשון עברית.

3-פרופ' יהושע בלאו

– פרופסור אמריטוס בחוג לשפה וספרות ערבית
באוניברסיטה העברית בירושלים,הנשיא השלישי של האקדמיה ללשון העברית אשר נודע בזכות
מחקריו בתחום הערבית הבינונית, והערבית היהודית והבלשנות השמית.

4-פרופ' משה גיל

– מן החוקרים החשובים בעולם, החוקרים את תולדות
עם ישראל במאות הראשונות להתפשטות איסלאם

וחתן פרס רוטשילד במדעי היהדות.

5-עוזיה גליל

– מהנדס, ממציא ואיש עסקים ישראלי, מייסד חברת
"אלרון" ויו"ר הדירקטוריון של "אלביט". בעל 6 תארי
דוקטור לשם כבוד ממוסדות אקדמיים מובילים בעולם.

6-פרופ' איתמר וילנר

– פרופסור לכימיה שמחקריו בתחומי האלקטרוניקה
המולקולארית והביואלקטרוניקה הביאו לו הכרה בינלאומית.

7-מרים זוהר

– שחקנית תיאטרון, חברת סגל תיאטרון 'הבימה'
ומשחקת כיום בתיאטרון 'בית לסין'.

8-דובי זלצר

– מלחין ומעבד שהלחין שירים למחזות זמר וסרטים
ישראליים רבים ושילב בלחניו מגוון סגנונות מוזיקליים.

9-פרופ' אברהם טל

– פרופסור לבלשנות באוניברסיטת ת"א אשר
עיקר תרומתו הייתה בחקר מסורות השומרונים ולשונות התרגומים, במילונאות ובעבודתו
כעורך המילון ההיסטורי ללשון העברית.

10-אהרן ידלין

– איש חינוך בעל השפעה על הנוער הקיבוצי.
ח"כ, שר חינוך לשעבר ופעיל ציבור.

11-פרופ' צבי יעבץ

– היסטוריון המתמחה בהיסטוריה של רומא העתיקה,
ממייסדי הפקולטה למדעי הרוח באוניברסיטת ת"א וממייסדי מכללת בית ברל ומכללת תל
חי.

12-פרופ' מרים ירדני

– האישה הראשונה שהייתה לפרופסור באוניברסיטת
חיפה, מייסדת בית הספר להיסטוריה וחוקרת ראשית העת החדשה באירופה.

13-פרופ' צבי לרון – מייסד
ומפתח מקצוע האנדוקרינולוגיה (חקר ההורמונים) של ילדים בישראל. הראשון לפתח בישראל
מודל רב תחומי לטיפול בסכרת הנעורים, והקים את המרכז הגדול בארץ לטיפול בסכרת
נעורים. עבודתו זכתה להכרה ולהוקרה בינלאומית ולעשרות פרסים.

14-פרופ' ראובן פוירשטיין

– פרופסור לפסיכולוגיה חינוכית בשתי
אוניברסיטאות – בארץ ובחו"ל ומייסד

מרכז פוירשטיין לקידום כושר הלמידה.

15-פרופ' שניאור פלר

– פרופסור למשפטים באוניברסיטה העברית המתמחה
במשפט פלילי. אחד המומחים הגדולים בישראל לדיני עונשין.

16-פרופ' ראובן צור

– פרופ' אמריטוס לספרות באוניברסיטת תל אביב.
מהחשובים ומהמקוריים בחוקרי השירה. חוקר מוביל בעולם בתחום הפרוזודיה השירית
ומייסד הגישה המחקרית של "פואיטיקה קוגניטיבית".

17-ליא קניג

– שחקנית תיאטרון שזכתה לכינוי : "הגברת
הראשונה של התיאטרון הישראלי".

18-פרופ' יעקב רנד

– פרופסור לחינוך באוניברסיטת בר אילן, זוכה
פרס לימן עבור מפעל חיים למען ילדים מפגרים, ואביו של השחקן שולי רנד.

19-יצחק בן אהרון (ז"ל)

– ממנהיגיה החשובים של תנועת הפועלים בארץ
ומהוגי הדעות שלה, כיהן כח"כ, שר וכמזכ"ל ההסתדרות.

20-פרופ' שלמה בנטין (ז"ל)

– חתן פרס ישראל לחקר הפסיכולוגיה לשנת
תשע"ב

21-גארי ברטיני (ז"ל)

– מנצח ומלחין ישראל, מקים 'מקהלת רינת' והתזמורת
הקאמרית הישראלית.

22-מרים ברנשטיין כהן (ז"ל)

– בימאית, סופרת, מרצה, משוררת, מתרגמת ומורה
למשחק והיגוי, בתו של יעקב ברנשטיין כהן, מראשונות צוותא, שיחקה בתיאטרון הקאמרי
והייתה לשחקנית המקצועית הראשונה בארץ.

23-משה ברש (ז"ל)

– היסטוריון ומייסד חקר תחום תולדות האומנות
בישראל.

24-דורה גד (ז"ל)

- אדריכלית ומעצבת פנים שעיצבה, בין היתר, את
משכן הכנסת, מוזיאון ישראל, הספרייה הלאומית, בתי מלון מרשת 'הילטון', אוניות של
'צים' ועוד.

25-נחום גוטמן (ז"ל)

– צייר, פסל וסופר ישראלי שזכה להכרה בינלאומית
בזכות עבודותיו המוצגות בכל המוזיאונים הנחשבים בעולם. נחשב לחלוץ איור ספרי
הילדים בארץ.

26-הרב לייב הכהן מיימון (ז"ל)
 

– ממקימי תנועת המזרחי, מחותמי מגילת העצמאות
וכיהן כשר הדתות הראשון של מדינת ישראל.

27-זאב וילנאי (ז"ל)

– היה גיאוגרף והיסטוריון שנחשב לאחד מגדולי
חוקרי א"י ועתיקותיה בדורות האחרונים, אביו
של השר מתן וילנאי.

28-מרסל ינקו (ז"ל)

– צייר ואדריכל ישראלי, מייסד כפר האומנים –
עין הוד.

  

29-ישראל פולק (ז"ל)

– איש עסקים מייסד 'פולגת' וממייסדי חברת
'כלל'.

30-פרופ' עזרא פלישר (ז"ל)

– משורר ופילולוג, חוקר פיוט ותפילה.

31-ראובן רובין (ז"ל)

– מגדולי הציירים הישראלים שביטא בציוריו את
תחושת האור והרוחניות של ארץ ישראל.

32-מנדי רודן (ז"ל)

– כנר וגדול מנצחי ישראל. היה לפרופסור לניצוח
בביה"ס למוסיקה של אוניברסיטת ת"א ועמד בראש האקדמיה למוסיקה ומחול
בירושלים.

33-פרופ' מרכוס ריינר (ז"ל)

– ממניחי היסודות לחקר הראולוגיה  עם
תרומות נוספות בחקר המדעים המדויקים.

34-פרופ' חיים שיבא (ז"ל)

– פרופסור לרפואה, מנהל בית החולים 'תל השומר',
ומייסד חיל הרפואה בצה"ל.

35-משה שניצר (ז"ל)

– מחלוצי תעשיית היהלומים בישראל, ממייסדי
בורסת היהלומים הישראלית ומנשיאיה. נבחר גם כנשיא פדרציית בורסות היהלומים העולמית
.

יואל ריפל מסכם בחרוזים על יהדות רומניה:

אנחנו
הרומנים

זה
התחיל לפני מאה עשרים שנה בערך,

כשיהודי
פוקשן יצאו לדרך

ופניהם
לציון – אז פלסטינה,

שם
הקימו את זיכרון ואת ראש פינה.

מאז ועד
היום הם תרמו כאן, לבטח,

תרומה
אדירה, בכל תחום, בכל שטח.

עצוב לי
לחשוב איזה פנים

היו
למדינה – בלי הרומנים.

למשל –
בתחום התרבות והתיאטרון,

תמיד,
תופסים הרומנים מקום ראשון:

ליה,
רוזינה, מוסקו אלקלעי

טטיאנה,
בודו, ניקו ניתאי…

ואיך
אפשר לשכוח את הסילואטה

של
המנוחה – הגברת ג'טה?

גם זמר
כמו מתי כספי, הנערץ,

לפי
הידוע לי, עלה מגלץ.

ננסי
ברנדייס – כשכאן הסתדר לא רע

אם רק
יחזור כמה שנים אחורה,

ודאי
יזכור, כפי שאמרתי לו בקפה "דיצה",

שבמקום
סטנד-אפ – הוא רקד פריניצה.

ושלמה
ארצי, לפני שקיבל תקליט פלטינה

צריך
לזכות ששורשיו מבוקובינה.

באמנות,
בכלל, היה לרומנים תפקיד נחרץ:

רק
נציין את מרסל ינקו, ראובן, מנדרו כץ.

בתחום
הגסטרונומי – הרומנים ראשונים בליגה:

כל
הצברים כבר שמעו על הממליגה.

ושכן
שלי הודי מבומביי,

ימכור גם
את אשתו, עבור שני מיטיטיי.

בתחום
הספורט, אנחנו, הרומנים

היינו,
לרב, במקומות הראשונים.

בכדורגל:
מנצ'ל, בלנרו, מויסמקו.

בכדורסל:
מיקי ברקוביץ ודוידסקו.

בטניס
שולחן כולנו שמענו

על
הכוכבת הגדולה אנג'ליקה רוזיאנו.

בקיצור,
בכל תחום הרומנים הפכו לסטארים,

חוץ מתחום
אחד: הפרלמנטרי.

אין לנו
חבר כנסת, שר, או מנכ"ל דירקטוריון,

למרות
שהאוכלוסיה שלנו, כמעט, חצי מיליון.

אגב,
עשיתי חשבון ולמסקנה הגעתי,

שחצי
מיליון רומנים, זה כמעט 20 מנדטים!!

אמנם,
היו כמה ניסיונות בתחום הפרלמנטרי:

היה
יצחק ארצי, פורז ושערי,

הייתה
גם מפלגת הל"ע

אבל
היום רבותי, גם הל' – אין.

ויש לי
הרגשה מאוד מבוססת,

שגם
בעתיד לא יהיה לנו ייצוג בכנסת.

אבל כמו
שחברי הכנסת היום נראים,

זה כבוד
בשבילנו – שהרומנים שם חסרים.

הייצוג
שלנו הוא בתחום העשייה

בהתיישבות,
במלאכה, בתעשייה.

זאת
עליה שעובדת קשה ומתפרנסת,

אין לה
זמן לשלוח נציג לכנסת.

כן,
כמעט שכחתי מקום נוסף, אומלל,

שבו
לרומנים אין ייצוג בכלל.

ראו זה
נס – ראו זה פלא:

אין
לרומנים נציגים בבתי הכלא.

וזה
מפליא – כי הרי הדביקו לנו זנב

שהרומני
לא סתם "רומני" – אלא "רומני גנב".

אם
אנחנו גנבים – איך יתרצו את הפלא

שאין
לנו ייצוג בבתי הכלא?!

ואיך זה
שרוב הרומנים, עד כמה שלי ידוע,

חיים
בצמצום, באופן צנוע,

ואיך זה
שכל חיסכון

נועד
ללימודי הילד בתיכון?

ואיך זה
ששמחתם היחידה היא אותה השמחה

כשהמשפחה
נפגשת בשבת לארוחה,

ואז,
כשכולם יושבים בצוותא,

אומר
הנכד – "צ'ה פאצ'י, סבתא?"

לא,
רבותי, הם לא גנבים, למרות שגנבים לא חסרים.

ואם הם
גנבו – פשוט גנבו את ההצגה מהאחרים.

כי זאת
עליה, שקלטה את עצמה – וזאת ציונות.

הרומנים
לא ביקשו טובות – לא מהממשלה ולא מהסוכנות

הם
שמחים לחיות כאן בארץ האבות

שמחים
בחלקם – בלי לדרוש נדבות.

לכן אסיים
בכך שאומר, כי אני –

גאה
מאוד להיות רומני.

Michael SHAFIR: „La 65 de ani, profesori foarte buni sînt trecuţi pe linie moartă“ - Numarul 560 - Ianuarie - 2011 - Arhiva - Observatorcultural.ro

Michael SHAFIR: „La 65 de ani, profesori foarte buni sînt trecuţi pe linie moartă“ - Numarul 560 - Ianuarie - 2011 - Arhiva - Observatorcultural.ro

Raritati printre bancuriimg src=

Raritati printre bancuriimg src=

All videos from Bondashku46 (bondashku46) on Dailymotion

All videos from Bondashku46 (bondashku46) on Dailymotion

Dailymotion - Bondy Stenzler

Dailymotion - Bondy Stenzler

▶ Kolber family, trip to Romania looking for theirs roots - Video Dailymotion

▶ Kolber family, trip to Romania looking for theirs roots - Video Dailymotion

▶ The Kolber family trip to Romania Part 1 - Video Dailymotion

▶ The Kolber family trip to Romania Part 1 - Video Dailymotion

STATISTICA DUREROASA !!!

Ilany Schwartz

Romania, de-a lungul istoriei, s-a aflat mereu la rascruce de vanturi, intre 3 mari imperii.
De la 1393 la 1877 (484 ani) Muntenia, Moldova si Transilvania au platit Imperiului Otoman:
1.066.305.780 lei-aur, sau 341.021 kg aur ( 341 tone aur ).
Imperiul Habsburgic a tinut sub ocupatie Transilvania, intre
1687 si 1918 (231 ani),
Banatul, intre 1718 si 1918 (200 ani), Oltenia, intre 1718
si 1739 (21 ani) si Bucovina,
intre 1775 si 1918 (143 ani) si a stors aceste provincii de
2.450.000000 lei-aur,
sau 857.500 kg aur ( 858 tone aur ).

In perioadele de ocupatie ruseasca, intre 1769 si 1854 (85
ani), Moldova si Muntenia au fost stoarse de 200.000.000 lei-aur,
sau 64.516 kg. aur ( 65 tone aur ).
Cu alte cuvinte, Imperiul Habsburgic, stapanind 231 ani
Transilvania si 100 ani Bucovina, a jecmanit de doua ori mai mult decat turcii ( 484 ani ) si de patru ori mai mult decat rusii ( 85 ani ).
Fara a mai pune la socoteala tezaurul trimis spre pastrare rusilor si nici uriasele despagubiri de razboi impuse Romaniei la sfarsitul WW2, inseamna o paguba de 1.264
tone aur , care astazi ar fi valorat peste...... 63 mld. EURO. !!!

NO COMMENT...DECIT:"CANTA CUCU-N COASTA,VAI DE ...(PALARIA) VOASTRA"

(dar cat scot din tara companiile din U.E. care au colonizat Romania!? )

MARIA MURĂRESCU In Memoriam R.I.P.

Din cartea Destine Muzicale

• După absolvirea Liceului teoretic Tudor Vladimirescu şi a Conservatorului de Muzică Ciprian
Porumbescu, Facultatea de Compoziţie Muzicologie din Bucureşti, am primit repartiţie guvernamentală
la Radiodifuziunea Română.
• Din 1977 am  devenit  redactor  şi realizator de emisiuni folclorice în Televiziunea  Română.
• Încă din facultate am fost atrasă de cercetarea folclorului românesc la Cercul de  folclor
(1970-1972)  condus  de  prof.
univ. Emilia Comişel. Lucrarea mea „Cântecul propriu-zis din Muscel”, susţinută în 1971 la
Colocviul Naţional Studenţesc de Folclor de la Baia Mare şi editată în 1972 de revista
Conservatorului, a primit Premiul pentru activitate de cercetare al Centrului Universitar
Bucureşti.
• Concluziile cercetării împreună cu echipa de folclorişti condusă de prof. dr. Mihai Pop le-am
cuprins în cartea „Folclorul muzical în satul Sârbi, Maramureş” (1971).
• După primele emisiuni radio (1972-1973) dedicate unor personalităţi, cercetători şi interpreţi ai
folclorului românesc, au urmat cicluri de emisiuni (1973-1977) săptămânale, cu prezentare şi
concepţie proprie: „La obârşia cântecului”, „Disc muzical folcloric”, „Cercul tinerilor
folclorişti”.
• Din 1978, am realizat la TVR prima emisiune „Tezaur folcloric” care, din 1982, a primit spaţiu
săptămânal fix şi un profil bine determinat. Emisiunea se adresează publicului larg, cu scop
formativ-educativ şi de divertisment. În 1988 am realizat primul concert „Tezaur folcloric” la Sala
Radiodifuziunii, iar în 1991 a apărut primul disc „Tezaur folcloric” editat împreună cu
Electrecord.
• În anul 2012, emisiunea „Tezaur folcloric” împlineşte 30 de ani de difuzare săptămânală şi
continuă să se difuzeze.
• Am realizat rubrici de specialitate, de exemplu obiceiuri uitate, pagini din istoria
folcloristicii, cântecul amintirii, dezbateri TV, din filmoteca TVR, formaţii tradiţionale.
• Din 1984 reprezint TVR la Festivalul minorităţilor naţionale din Ungaria.
• În 1990-1995, cu Televiziunea din Republica Moldova am realizat emisiuni duplex la Bucureşti şi
Chişinău. Tot în 1990 am organizat primul concert al unei formaţii din Basarabia, „Lăutarii din
Chişinău”, dirijor Nicolae Botgros, la Sala Mare a Palatului din Bucureşti.
• În 1990 a avut loc primul concert de colinde la Sala Mare a Palatului.
• În 1991 am realizat emisiuni duplex cu Redacţia în limba română a televiziunii din Novi Sad, iar
în 1992, primul festival al românilor din
Transcarpatia, Ucraina.
• În   1992,   cu   Ansamblul
„Mara” provenit din Sighetul Marmaţiei am participat la Festivalul Internaţional de Folclor din
Utah, S.U.A.
• În 1993, am creat o rubrică specială în cadrul emisiunii „Tezaur folcloric”, despre comunitatea
română din   Chicago,   S.U.A.;   am
prezentat formaţiile folclorice româneşti la sărbătoarea „Balul strugurilor”.
• În 1997 cu ansamblul „Porolissum” din Zalău am participat la Festivalul Internaţional de Folclor
de la Montreal, Canada.
• În   1998,   sub   egida   „Tezaur   folcloric”   am   organizat   concursul
„Moştenitorii”, care se adresează tinerilor interpreţi de folclor şi concursul
„Muguri de Tezaur” adresat copiilor.
• În anul 2000, în colaborare cu Roton a fost editată prima casetă video
„Tezaur folcloric”. Tot în anul 2000 au apărut casete audio şi CD-uri cu materialele originale,
interpretate în emisiunile „Tezaur folcloric”.
• La editura „Semne” a fost tipărită cartea „Cu ochii inimii”, cuprinzând opiniile unor
personalităţi despre emisiunea „Tezaur folcloric”.
 După Premiul Centrului Universitar Bucureşti (1971), în 1977 am primit
„Prix folclorique” oferit de Radio Bratislava pentru înregistrarea realizată cu trompetistul
Constantin Gherghina.
• 1980 am primit Premiul pentru cea mai reuşită prezentare a unui obicei folcloric tradiţional la
Festivalul Internaţional al Filmelor de Televiziune
„Curcubeul de Aur”, Moscova, pentru filmul „Primăvara în Mehedinţi”.
• În 1988, la acelaşi festival internaţional am primit Premiul pentru cel mai bun film folcloric
dedicat tineretului.
• În 1984 am primit Diploma Festivalului minorităţilor naţionale din Ungaria, Bekescsaba, pentru
momentul prezentat de TVR.
• În 1989 mi s-a oferit Premiul revistei Flacăra pentru folclor.
• În 1992 Premiul „Mihail Jora” pentru cei 10 ani ai emisiunii „Tezaur folcloric” mi-a fost acordat
de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România.
• În 1995 am primit Premiul „Ethnos” pentru cultivarea şi transmiterea valorilor cântecului şi
dansului popular românesc.
• În 1996 mi s-a oferit Premiul „Dragoş Vrânceanu” pentru merite deosebite în promovarea
tradiţiilor şi valorilor culturii populare româneşti.
• În 1998 am primit Diploma de Excelenţă a Fundaţiei „Ethnos” pentru iniţierea concursului
„Moştenitorii” adresat tinerilor.
• În 2000 Premiul pentru apostolat, pentru pasiunea şi competenţa cu care s-a dăruit exemplar
slujirii folclorului muzical românesc şi pasiunii autenticităţii lui mi-a fost oferit de Fundaţia
Naţională pentru Civilizaţie Rurală „Nişte ţărani”.
• În  anul  2001  am  primit  Premiul  de  Excelenţă  acordat  de  Fundaţia
„Drăgan Muntean”, iar în 2002 Premiul de Excelenţă pentru activitatea desfăşurată în sprijinul
folclorului cu prilejul celor 20 de ani ai „Tezaurului folcloric”, oferit de Ministerul de Interne.
• În  2003,  Diploma  de  Excelenţă  a  Prefecturii  judeţului  Satu  Mare,
pentru devotamentul cu care a relansat folclorul naţional în emisiunea
„Tezaur folcloric” şi tot în 2003, Diploma de Excelenţă a Prefecturii judeţului Cluj-Napoca pentru
două decenii de promovare a valorilor autentice româneşti prin „Tezaur folcloric”. În 2004,
Primăria din Focşani mi-a acordat Diploma de Excelenţă pentru contribuţia deosebită în slujba
folclorului românesc, cu prilejul sărbătoririi a 145 de ani de la Unirea
Principatelor Române, Primăria din Câmpulung Muscel mi-a acordat Diploma de Excelenţă pentru
promovarea folclorului muscelean şi a valorilor tradiţionale autentice, iar Asociaţia „Morala
Creştină” din Roşcani mi-a înmânat Diploma de Excelenţă pentru promovarea consecventă a folclorului
pădurenesc. În anul 2005, Primăria din Baia Mare mi-a oferit Diploma de Excelenţă în semn de
apreciere pentru promovarea folclorului românesc.
• În 2003 mi s-a acordat Ordinul Naţional de Merit în grad de Cavaler, oferit de Preşedintele
României, dl. Ion Iliescu.
• În anii 2003 şi 2004, Marele Premiu Naţional pentru Literatură mi-a fost oferit de Academia
Internaţională Orient-Occident.
• În 2005, M.A.I. mi-a oferit Diploma de Excelenţă pentru participarea la realizarea manifestării
cultural-educative „Conferinţa de joi” din programul
„Imagine prin fapte”, iar în 2006, Diploma de Excelenţă pentru contribuţia deosebită la
desfăşurarea Festivalului Cultural Artistic al studenţilor şi elevilor din instituţiile de
învăţământ ale M.A.I., ediţia a X-a.
• În 2005 am primit Diploma de excelenţă pentru activitatea de excepţie în promovarea valorilor
culturii populare şi susţinerea demersurilor culturale ale Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie
Gusti”.
• În anul 2006 mi s-a acordat Diploma de excelenţă „Muzeul Satului Românesc – 70 de ani” pentru
promovarea patrimoniului cultural al Muzeului Satului.
• În 2006 Diplome de excelenţă mi-au fost acordate de Societatea Culturală „MIORIŢA” şi Ansamblul
„ŞIREAGUL” din Târgu Mureş.
• În 2006 am primit Premiul de Excelenţă pentru contribuţia deosebită în promovarea culturii
tradiţionale oferit de CNS Cartel Alfa, filiala Cluj- Napoca şi Organizaţia Sindicală FOLCLOR
NEPIERITOR.
• În 2007, Premiul pentru folclor mi-a fost acordat de revista VIP.
• Am fost numită Cetăţean de onoare în comuna Ştefan Vodă (1994), comuna Bunila, Ţinutul
Pădurenilor, Hunedoara (1998); judeţul Hunedoara (2003); comuna Chinteni, jud. Cluj-Napoca (2004);
municipiul Câmpulung Muscel (2005); comuna Stoeneşti, jud. Argeş (2007); am fost numită Fiu de
Onoare al satului Borşa, jud. Bihor (1999); Prieten al Cetăţii municipiului Zalău (2003).
• Actualmente sunt doctorand în folclor.

Ştiaţi că în Japonia...

Vă prezentăm câteva aspecte mai puţin ştiute, ale unui popor care se remarcă printr-o cultură foarte diferită de cea vestică.

1. Ştiaţi că în Japonia copiii fac curat în şcoli în fiecare zi, timp de un sfert de oră, alături de profesori, ceea ce a condus la apariţia unei generaţii caracterizată de modestie şi pasionată de curăţenie? Igiena şi dorinţa lor de a menţine curăţenia, reprezintă o parte a eticii japoneze.

2. Ştiaţi că un angajat japonez din domeniul igienei este numit "inginer de sănătate" şi poate avea un salariu cuprins între 5.000 şi 8.000 de dolari pe lună, iar un om de serviciu este supus unor teste scrise şi orale?

3. Ştiaţi că Japonia nu are resurse naturale şi este expusă la mii de cutremure pe an, dar toate acestea nu au împiedicat-o să devină una dintre cele mai dezvoltate ţări din lume?

4. Ştiaţi că, în doar 10 ani, oraşul Hiroshima a revenit la ceea ce a fost, din punct de vedere economic, înainte de căderea bombei atomice?

5. Ştiaţi că rata de alfabetizare a Japoniei se apropie de 100%?

6. Ştiaţi că în Japonia, elevii de la clasa întâi până la clasa a şasea trebuie să înveţe etica în relaţiile cu ceilalţi oameni?

7. Ştiaţi că japonezii, deşi sunt unii dintre cei mai bogaţi oameni din lume, nu au servitori? Părinţii sunt responsabili pentru casă şi copii.

8. Ştiaţi că nu există nicio examinare de la clasa întâi pân ă la clasa a treia, pentru că, în opinia japonezilor, scopul educaţiei este de a insufla concepte şi formarea caracterului, nu doar de examinare şi îndoctrinare.

9. Ştiaţi că, dacă te duci la un restaurant de tip bufet suedez în Japonia, veţi observa că oamenii mănâncă doar cât au nevoie, f ără a lăsa resturi în urma? Ei nu risipesc mâncarea.

10. Ştiaţi că durata de întârziere a trenurilor din Japonia este de câteva secunde pe an? Ei apreciază valoarea timpului şi sunt foarte punctuali.

11. Ştiaţi că elevi au la dispoziţie o jumătate de oră pentru a servi masa, astfel încât să li se asigure o digestie corectă. Când cei responsabili au fost întrebaţi despre această problemă, au răspuns: aceşti elevi sunt viitorul Japoniei.

12. Ştiaţi că în Japonia sunt peste 50.000 de oameni care au peste 100 de ani?

13. Ştiaţi că în Japonia au loc aproximativ 2 crime comise cu arme de foc pe an?

14. Ştiaţi că în Japonia este acceptabil să adormi la serviciu pentru că se consideră că somnul este determinat de munca grea?

15. Ştiaţi că trenurile sunt atât de aglomerate încât a fost angajat personal care se ocupă cu împingerea pasagerilor în interiorul acestora? 

LECTIE AUZ

Un orăşan primeşte vizita unui prieten al său dintr-un sat îndepărtat şi merg în centrul oraşului. Era ora amiezii, iar străzile erau pline de oameni. Maşini claxonând, taximetre ce luau curbele cu viteză, sirene ce se apropiau sau se depărtau, sunete ale oraşului care parcă te asurzeau. Dintr-o dată săteanul îi spune: 
- Am auzit un greiere.
- N-ai cum să auzi un greiere în tot vacarmul ăsta! i-a spus orăşanul.
- Sunt sigur, am auzit un greiere! a insistat săteanul.
- Asta-i o nebunie! a răspuns prietenul.

Săteanul a ascultat cu atenţie un moment, după care a trecut strada spre o zonă unde se aflau câţiva copaci. A căutat împrejur, sub ramuri şi a găsit micul greiere. Prietenul său a rămas uimit.

- E incredibil! Trebuie să ai un auz supraomenesc!
- Nu! a spus săteanul. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde de ce asculţi cu ele.
- Dar nu se poate! a continuat prietenul. Eu n-aş putea auzi un greiere în acest zgomot!
- Depinde de ceea ce este important pentru tine, a venit imediat răspunsul. Dă-mi voie să-ţi arăt.

A băgat mâna în buzunar şi a scos câteva monede pe care le-a lăsat să cadă discret pe asfaltul trotuarului. Atunci, cu tot zgomotul asurzitor al oraşului, au remarcat că toţi oamenii de pe o rază de 5 metri au întors capul privind în jur, dacă nu cumva banii căzuţi erau ai lor.

- Înţelegi ce am vrut să spun? a continuat săteanul.

Totul depinde de ceea ce este important pentru tine.

Ascultând zi de zi la televizor "ştiri" politice şi/sau diverse tragedii, catastrofe etc... URECHEA, CARE ESTE PRELUNGIREA CREIERULUI NOSTRU, se fixează pe tot ce este rău, urât, nefolositor...

Ni se induce FRICA!

Devenim neputincioşi, temători (de avion, de frig, de vânt, de mâncare, de oamenii de lângă noi şi ce este cel mai rău, de sentimentele noastre) şi ... NU ŞTIM DE UNDE ... CÂND ... ŞI CUM ... Răspunsul este: 
UITE AŞA: ascultând aşa zisele ,,informaţii", care de fapt sunt praf în urechile noastre, ne lăsăm prinşi în această capcană. 

Toată ziua spunem: e greu, oamenii sunt răi, trăim într-o lume nesigură, nu am încredere în nimeni etc.

Şi în tot acest timp, greierii cântă, frunzele foşnesc, apele curg şi noi ... nu le mai auzim

Andrei OIŞTEANU: "Diavolul e prea inteligent ca să apară în aceleaşi forme” | Dilema Veche

Andrei OIŞTEANU: "Diavolul e prea inteligent ca să apară în aceleaşi forme” | Dilema Veche

"Evreul imaginar", nu cel "real" este personaj principal în carte. Dar, de fapt, studiind modul cum se reflectă imaginea evreului în ochii românului, adevăratul protagonist al cărţii nu este evreul, ci românul. Ediţia românească a cărţii s-a numit Imaginea evreului în cultura română. Ediţia americană a fost rescrisă pentru un cititor non-român şi adusă la zi. Am ales titlul Inventing the Jew parafrazînd titlul cărţii lui Larry Wolff, Inventing Eastern Europe. Amîndoi am mers pe aceeaşi idee, şi anume că imaginea devine mai puternică decît realitatea şi are o tenacitate cu care e greu de luptat. Încerc să măsor distanţa culturală (variabilă în timp şi spaţiu) dintre "evreul imaginar" şi cel "real". "Evreul imaginar" este o fantoşă, un construct mental compus din legende, clişee, superstiţii, spaime, informaţii prost digerate şi multe altele, astfel încît e o fantomă care bîntuie prin Europa (şi prin lume) şi care supravieţuieşte civilizaţiilor, modificîndu-şi doar înfăţişarea. De aici necesitatea unei abordări comparative. Comparativismul cercetării este anunţat în subtitlul ediţiei americane: Antisemitic Stereotypes in Romanian and Other Central-East European Cultures. Centrul şi Estul Europei reprezintă un bazin important al evreimii europene (şi mondiale). Este fostul Yddishland. Din păcate, este un bazin demografic (şi spaţiu cultural) care aproape a dispărut în urma Holocaustului şi care a alimentat masiv populaţia Israelului, a comunităţilor evreieşti din Europa Occidentală şi din America (de Nord şi de Sud). În acest spaţiu s-a născut nu numai o bună parte din cultura evreiască, dar şi o bună parte din cultura antievreiască. Mare parte din clişeele şi legendele antisemite îşi au originea sau au căpătat contur în Europa Centrală şi de Est.

 

La ce tip de ecouri vă aşteptaţi din partea publicului străin? Ediţia americană, de pildă, are o prefaţă elogioasă semnată de Moshe Idel şi a fost deja comentată favorabil de Andrei Codrescu, Vladimir Tismăneanu, Norman Manea şi de alţii.

 

Dacă în România cartea mea este una dintr-un raft aproape gol, în SUA ea este una dintr-o bibliotecă aproape plină. S-a scris enorm în Occident pe acest subiect. E greu să mai pătrunzi în acest domeniu cu ceva nou. Mă bazez însă pe aducerea cazului românesc în atenţie. E un caz puţin cunoscut, în condiţiile în care în România anului 1939 trăiau circa 800.000 de evrei, fiind a treia comunitate evreiască din Europa şi a patra din lume, după Polonia, URSS şi SUA. Aici era o comunitate evreiască mare, puternică, înstărită, educată, cu multe personalităţi " dintre care unele au îmbogăţit culturile franceză, americană şi israeliană " şi deci ea merita să fie tratată alături de alte comunităţi, care au beneficiat de mai multă atenţie, cum a fost cazul Poloniei sau al Ungariei. Pe de altă parte, vreau să cred că şi modul de abordare a cercetării mele este nou: prin inventarierea stereotipiilor şi demontarea mecanismelor lor de generare, funcţionare şi supravieţuire.

 

Tăceri şi zgomote despre Holocaust

 

De-a lungul unei jumătăţi de secol, în România (şi în celelalte ţări socialiste) s-a discutat foarte puţin despre Holocaust. Cum vă explicaţi că regimurile comuniste n-au folosit acest subiect măcar din raţiuni ideologice, pentru a-şi afirma "antifascismul"?

 

Să spunem lucrurilor pe nume: pînă la un anumit moment, nici în Vest nu s-a vorbit prea mult despre Holocaust. E vorba de jumătatea anilor ’60, cînd mentalul Occidentului s-a modificat din multe puncte de vedere. De ce nu s-a vorbit nici în Occident, unde era libertate, unde nu interveneau constrîngeri ideologice oficiale sau cenzură? În primul rînd, pentru că fenomenul de etnocid era atît de aberant şi atît de apropiat, încît nici evreii nu au putut, nici europenii nu au vrut să vorbească despre Oroare. În al doilea rînd, pentru că vinovăţiile erau forte vii. Poate că exagerez puţin, pentru că s-a mai vorbit: a făcut-o, de pildă, Simon Wiesenthal cu "vînătoarea de nazişti" şi cu cărţile lui despre Holocaust. Dar nu era vorba de o problemă de conştiinţă publică, asumată ca atare de societate, cum este azi. Declicul s-a produs, cred, odată cu procesul lui Adolf Eichmann, în 1961-1962, şi cu celebra carte scrisă de Hannah Arendt (Eichmann la Ierusalim), care a declanşat o întreagă dispută în legătură cu vinovăţiile europenilor, colaborarea conducerii comunităţilor evreieşti, resemnarea evreilor etc. " probleme complexe, nediscutate în primii 15-20 de ani de după război. Apoi au venit mişcările din anii ’60, cu toată deschiderea mentală pe care au adus-o în materie de drepturile omului, drepturile minorităţilor ş.a. Problema Holocaustului a fost asumată public, generînd o dezbatere care a ajuns în manuale şcolare, în cărţi, în filme, în conştiinţa publică. Evident, în Estul Europei problemele se puneau altfel. Aici totul era "centralizat". Cineva "de sus" hotăra ce şi cum se gîndeşte, ce şi cum intră în manualele şcolare. Nu s-a dorit victimizarea evreilor. Cu toate că era un regim "de stînga", deci ideologic antifascist, s-a vorbit despre "cetăţeni" care au murit la Auschwitz, dar nu anume despre evrei. A fost şi a-ceasta o formă de cripto-antisemitism. În general, "problema evreiască" nu exista. S-a aplicat principiul comunisto-orwellian "despre ce nu se vorbeşte nu există". În general, problema minorităţilor a fost pusă sub obroc şi redusă la formula de lemn "români, maghiari, germani şi de alte naţionalităţi". Dintre toate problemele minorităţilor, cea evreiască a fost în mod special pusă sub covor şi nu s-a vorbit nici despre victimele Holocaustului. S-a tăcut şi pentru că vinovăţiile (dar şi vinovaţii) erau încă vii. Iar cînd în Europa a început să se vorbească intens - în anii ’70-’80 - în România s-a dezvoltat un regim naţional-comunist, care privea cu cvasi-înţelegere (dacă nu chiar cu cvasi-simpatie) către perioada antonesciană (dacă nu chiar către cea legionară). Ca atare, astfel de subiecte nu erau deloc agreate.

 

Cînd se tace oficial şi public pe o temă, aşa cum s-a întîmplat în comunism, stereotipiile şi prejudecăţile supravieţuiesc, circulă în continuare în mod subversiv, mai au efect?

 

Ele au supravieţuit underground, cu un efect diminuat. Aceste stereotipii intră în hibernare şi reapar "odată cu primăvara", odată cu libertatea. Aşa s-a întîmplat cu renaşterea după 1990 a unor mişcări neo-naziste în Estul Europei (neo-legionare în România). Antisemitismul în perioada comunistă este o problemă foarte delicată. Există cîţiva specialişti - Liviu Rotman, Leon Volovici, Vladimir Tismăneanu - şi n-aş vrea să intru în detalii, pentru că necesită un discurs mai lung şi mai nuanţat. Ceea ce vreau să spun este că anumite tăceri sau revolte faţă de unele adevăruri istorice s-au manifestat şi după (sau mai ales după) 1989, tocmai pentru că timp de 50 de ani nu s-a vorbit despre asta. Tăcerea s-a transformat în zgomot, într-o reacţie violentă de respingere. Să ne aducem aminte că anii ’90 au fost foarte zgomotoşi din acest punct de vedere. Şi la nivel "mai popular", cu organizaţii gen "Vatra Românească", cu negarea Holocaustului şi folosirea de clişee de tip "toleranţa proverbială a poporului român"; dar şi la nivel "mai înalt", cu scandalul declanşat de articolul "Felix Culpa" al lui Norman Manea, care a pus în discuţie derapajele de extremă dreaptă ale intelectualităţii româneşti interbelice. Cred că societatea românească a depăşit această fază a anilor ’90, a turbulenţelor, a uimirilor, a spaimelor, a legendelor. Pînă la urmă, s-a reuşit atingerea unui palier al normalităţii, chiar dacă există zone ale societăţii politice şi civice (e drept, marginale) în care turbulenţele persistă.

 

Stereotipiile etnice nu pot fi anihilate

 

Articolul lui Timothy Snyder în jurul căruia am construit dosarul acestui număr al revistei porneşte tot de la o problemă de imagine: în conştiinţa occidentală, Auschwitz şi Gulag sînt considerate simbolurile centrale ale crimelor în masă din secolul trecut. Snyder însă demonstrează că acestea reprezintă mai degrabă "periferia", decît centrul ororilor. Nu e ceva şocant în afirmaţiile sale?

 

Există ceva spectaculos în schimbarea de accente pe care o propune Timothy Snyder. Nu am avut posibilitatea să verific datele vehiculate de el, dar probabil că în bună măsură are dreptate. De pildă, el încearcă să convingă că mai mulţi evrei au murit de glonţ, decît de gazul Zyklon-B. Snyder schimbă accente care sînt importante, dar nu esenţiale. Ceea ce m-a surprins pozitiv " şi asta mi se pare esenţial " este modul în care pune în aceeaşi ecuaţie Holocaustul şi Gulagul, felul dezinhibat în care vorbeşte despre cele două mari genociduri din perspectiva a ceea ce, în universităţile americane, ca disciplină de studiu, se numeşte Genocide Studies. Din această perspectivă, fiecare genocid îşi are propria istorie, dar pînă la urmă este un produs al condiţiei umane. Un istoric celebru, Yehuda Bauer (citat de Michael Shafir), spune că înfricoşător cu adevărat este că "oroarea Holocaustului nu constă în faptul că el ar fi deviat de la normele umane; oroarea este că nu a deviat". Cu alte cuvinte, pornirea spre genocid este un virus caracteristic uman. E un fel de epidemie a spiritului care apare în anumite condiţii. Ceea ce s-a întîmplat la Holocaust "se poate întîmpla din nou", spune Bauer. Altora, nu neapărat evrei, ucişi de alţii, nu neapărat de nemţi. Diavolul e prea inteligent ca să apară în aceleaşi forme, iar noi sîntem prea proşti ca să înţelegem asta. Vedem ce s-a întîmplat în Laos şi Cambodgia, în unele ţări din Africa, în fosta Iugoslavie în urmă cu doar 10-15 ani. Această concluzie teoretică este esenţială şi, chiar dacă Snyder nu o discută în mod explicit, articolul arată că este o lecţie învăţată. În România ultimilor 20 de ani, fenomenul Holocaust şi fenomenul Gulag au fost inadecvat tratate. Fiecare dintre cele două genocide a fost folosit ca o armă politică împotriva celuilalt. S-a vorbit de Holocaust versus Gulag şi viceversa. S-a considerat că studiile despre Holocaust încearcă să le minimalizeze pe cele despre Gulag şi invers. S-a considerat că studiul unuia dintre cele două fenomene genocidale este mai urgent şi mai important decît celălalt. Nu văd nici o raţiune ca ororile nazismului să fie studiate la concurenţă cu cele ale comunismului, sau invers.

 

Şi în Occident există mulţi care sînt iritaţi de echivalarea celor două fenomene, mai mult poate decît la noi. Există o rezistenţă faţă de condamnarea comunismului. Şi există opinia conform căreia, dacă începem să comparăm Holocaustul cu Gulagul, îi distrugem sau îi negăm unicitatea...

 

Din Jurnalul lui Eugen Ionescu - pe care l-am recitit de curînd - se vede cît de iritat era dramaturgul de faptul că nazismul era condamnat tranşant în cultura occidentală a anilor ’60-’70, în schimb comunismul era privit cu toleranţă, cu simpatie, cu înţelegere. El spunea că a scris piesa Rinocerii ca pe o metaforă a escaladării fascismului, dar că la fel de bine se potriveşte cu escaladarea comunismului. De curînd, Andrei Pleşu povestea despre o conferinţă ţinută de Tony Judt la Colegiul "Noua Europă" despre nazism şi comunism. Concluzia lui Judt a fost că nazismul este răul mai mare, dar comunismul este pericolul mai mare, tocmai pentru că ideile lui continuă să fascineze şi pentru că nu a fost condamnat public şi oficial aşa cum a fost nazismul. Spre deosebire de Snyder - care tratează simetric şi cu aceleaşi unităţi de măsură -, în Europa cele două regimuri totalitare şi cele două genociduri sînt adesea privite asimetric. S-a spus că "Holocaustul şi Gulagul nu pot fi comparate", pentru că Holocaustul - ca formă extremă de genocid sistematic - este unic. Aşa este, dar, ca să-l declari unic, trebuie mai întîi să-l compari. În acelaşi timp, şi Gulagul are unicitatea lui. Unicitatea unuia nu neagă unicitatea celuilalt. În fine, s-a spus că "cele două genocide nu pot fi echivalate". Aşa este, dar a compara nu înseamnă a echivala. Compararea este o analiză care permite punerea în evidenţă a asemănărilor şi a deosebirilor dintre două fenomene. Compararea nu numai că nu este neavenită, dar ar trebui încurajată, pentru că ne poate arăta mai limpede modul în care s-au născut şi au evoluat cele două fenomene genocidale şi ne poate ajuta să ne ferim de renaşterea lor. Sau a altora similare. E drept însă că există şi forme perverse de "negare şi trivializare a Holocaustului prin comparaţie", de care s-a ocupat Michael Shafir într-o recentă carte.

 

În România, în ce stadiu ne aflăm în cercetarea şi evaluarea acestor probleme? Ce mai e de făcut pînă cînd societatea îşi va asuma adevărurile pe care le are de asumat?

 

Raportul Comisiei "Elie Wiesel" a stabilit un set de concluzii şi a făcut unele recomandări. Concluziile au fost asumate de autorităţile statului şi o parte dintre recomandări au fost - cu destul formalism - realizate. S-a înfiinţat un institut pentru cercetarea Holocaustului. Un institut guvernamental, pentru că, înainte de a fi o problemă a evreilor, Holocaustul este o problemă a românilor. De asemenea, s-a instituit data de 9 octombrie, ca Zi Naţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România. Anul acesta, pe 9 octombrie, va fi inaugurat de către preşedintele ţării un Memorial al Holocaustului, în centrul Bucureştiului. Apoi, s-a editat un manual de istorie a evreilor din România şi a Holocaustului, pentru elevii de liceu. A fost promulgată o lege care interzice folosirea simbolurilor naziste şi negarea Holocaustului ş.a.m.d. S-au făcut cîţiva paşi în această direcţie, în bună măsură sub presiunea cancelariilor occidentale şi a societăţii civile. Întrebarea este: au aceste măsuri vreun efect asupra mentalului colectiv? Relativ modest. Stereotipiile etnice nu pot fi anihilate, ci diminuate pe termen mediu şi lung prin educaţie şi prin deschiderea societăţii şi a ţării.

 

a consemnat Mircea VASILESCU