Tuesday, January 14, 2014
Saturday, December 21, 2013
Saturday, November 30, 2013
Ne-a parasit,plecind in nefiinta, MIRCEA CRISAN
Ne-a parasit , plecind in nefiinta, MIRCEA CRISAN, ultimul mohican al
generatiei de umor romanesc inimitabil. Nu vreau sa spun ca in ziua de azi nu
exista mari actori romani de comedie, dar subliniez notiunea INIMITABIL.
Fiecare om, in orice domeniu de activitate, are inlocuitor. Mircea Crisan nu are si nu va avea. Ati vazut undeva , in lume, inca un Birlic? Sau un Fintesteanu?
Sau un Beligan? Nici nu veti vedea. Dar nu veti vedea nici inca un Mircea Crisan.
Stirea nu m-a surprins, stiam ca se afla intr-un sanatoriu intr-o stare de sanatate precara.
. Dar m-a trimis, ca de obicei, la cutiuta cu amintiri, aceasta cutiuta care, pentru mine, are o valoare mai mare decit cel mai scump diamant oferit la cea mai scumpa licitatie.
Dar, inainte de a va depana amintirile mele legate de marele disparut, voi
asterne pe hirtie ginduri ale unor colegi de breasla ai lui Mircea, nu mai putin celebri ca el.Evident, aceste comentarii au fost facute cu diverse ocazii in timpul vietii actorului.
Ion Lucian : "Mircea Crisan intra in scena si incepea sa turuie o cascada de anecdote. Curgea seva umorului din el intr-un fel inimitabil ( vedeti, v-am spus eu, desi nu l-am plagiat pe Ion Lucian). Era un umorist urias si subtil, un comentator al actualitatii, al vietii politice, al curajului de a trai. Fara indoiala a fost un comentator de geniu, viu, iar publicul il adora pentru asta.
Avea mult rafinament si un haz fin care provoca risul in torente."
Stela Popescu: "Mircea era un personaj absolut special. Era un actor gen stand-up comedy, dar nu se baza numai pe spontaneitate, ci pe niste texte foarte bine gindite. In special monoloage, scheciuri. Scria spectacole intregi, ii avea colaboratori pe Alexandru Andy si Radu Stanescu, dar el era creierul.
El aranja materialul, stia cum sa spuna poanta pentru ca avea o mare experienta in actualitate.Era un extraordinar actor de comedie, dar de comedie cu tilc.Nu avea pe atunci nici o concurenta. Mai tirziu a aparut Toma Caragiu, apoi s-au lansat Bibanu, Banica. Dar el a fost primul si a fost foarte bun.
Era cea mai mare vedeta a genului."
Sa va spun cine a fost Mircea Crisan? Nu e cazul. Pentru ca dumneavoastra, cititorii acestor rinduri, ati umplut salile de spectacol pina la refuz ori de cite ori el era pe afis. Poate ar fi cazul sa va spun lucruri pe care nu le stiti.
De pilda ca primul film al lui in Romania a fost " Si Ilie face sport" in regia lui Andrei Calarasu. Sau ca prodigioasa lui cariera de actor in Germania a cuprins 60 de filme, 90 de show-uri de televiziune si numeroase roluri in teatru, printre care Tevie in " Violonistul pe acoperis",
Sancho Panza in "Omul din la Mancha', Doolittle, tatal Elizei in "My fair lady", rolul titular in "Soldatul Sveik". A jucat si in piesele unor dramaturgi celebri ca George Bernard Shaw, Neil Simon, Ephraim Kishon.
Era un fenomenal imitator de sunete din natura. Imita pasari, animale, trenul, masinile, avioanele. Fonoteca din Romania detine si azi zeci de inregistrari cu aceste imitatii sonore ale artistului.
In anul 2007 marele forum UNITER i-a conferit premiul special pentru teatrul de revista, premiu care i-a fost inminat de Stela Popescu.
A fost un mod elegant de a-i spune " publicul din Romania nu te-a uitat in toti anii pribegiei tale".
Eu mi-am petrecut ceasuri comune cu Mircea Crisan de-a lungul a ...25 de spectacole in anul " de gratie" 1987. Din spectacol mai faceau parte Constantin Draghici si sotia sa Olimpia Draghici, iar eu asiguram acompaniamentul pianistic al spectacolului.
S-a legat intre noi o prietenie colegiala de care eu am fost foarte magulita de-a lungul anilor. Desi auzeam a pianul meu, ca si la prima auditie.
Mircea zicea " esti un public excelent". Era perfectionist, nu accepta nici un
compromis care ar fi putut leza calitatea prestatiei lui pe scena.Publicul ridea in rafale si-l aplauda in picioare minute in sir.
La ultimul spectacol care a avut loc la Tel-Aviv, am cumparat 4 buchete de flori si l-am pus pe Mircea, sotul meu, s-o urce pe scena pe Shirley ( fata mea avea atunci 2 ani si jumatate) pentru ca ea sa ne dea cite un buchet la fiecare.
Cind a ajuns cu florile la Mircea Crisan, el a luat-o in brate si a zis: " Mi-ai adus numai un buchet? Eu am platit mai multe".
Uneori ma suna din Germania pur si simplu sa ma intrebe ce se mai aude
la mine, la noi in Israel....O data m-a sunat exact cind pusesem o masina de spalat rufe si vedeam Isracard-ul lui barbatu-meu cum se invirteste in ea.
" Ce mai faci, fetito?"
" Ce sa fac, am pus rufe la spalat si vad card-ul lui Mircea invirtindu-se in ea"
"Asa de murdar era? ' - a venit raspunsul ca un fulger.
Alta data, cind Shirley era mai maricica ( avea vreo 4-5 ani) ne-am dus sa-l vizitam la hotel in kikar Dizenkoff. I-am adus ardei umpluti.
A iesit cu noi la plimbare si, in timp ce Shirley isi pierdea ochii dupa baloane imense colorate, Mircea i-a zis " vrei sa-ti cumpar un balon?" si a continuat " inteleg, mama ti-a spus sa nu indraznesti sa -mi ceri un balon"
Shirley a confirmat banuiala dind din capsorul ei blond si s-a ales cu un balon mare in forma de inima.
Cind am fost in Germania in 1993, Sorina Dan, fosta lui sotie , ne-a dus la Ulm
( nici acum nu stiu sa localizez acest punct pe harta) si l-am vazut pe Mircea in
" Violonistul pe acoperis". Juca, evident, in germana. Senzational! 600 de oameni, toti germani pur singe ( nu era nici un loc liber in sala), il aplaudau in picioare pe evreul rotofei , venit dintr-un catun uitat al Romaniei. Eu, tot in picioare, plingeam. De emotie, dar mai ales de mindrie.
Poate erau sentimente de "revansa". Eu, fiica a unor deportati in Transnistria,
traiesc momentul pe pielea mea, vad cu ochii mei cum publicul german, urmasii calailor de odinioara, il aplauda in picioare pe prietenul meu Mircea Crisan, la fel de evreu ca mine.
Nu i-am spus asta niciodata.
Azi, la despartire, declar in gura mare " Sint mindra ca te-am cunoscut,
Mircea, si , la fel ca toti care au facut parte, in vreun fel, din viata ta,
iti voi pastra o amintire luminoasa in panteonul celor care si-au facut veacul pe scena"
Liana Herman
Saturday, October 26, 2013
Thursday, September 19, 2013
Monday, September 16, 2013
Saturday, August 31, 2013
Sunday, July 28, 2013
Monday, June 10, 2013
Tuesday, June 04, 2013
Sunday, May 12, 2013
Saturday, May 11, 2013
IERUSALIMUL, INIMA POPORULUI MEU.
SIGI SONNTAG
Pe la începutul anului 2oo4, a circulat pe internet un fel strigăt de durere, un fel de drept de explicaţie plauzibilă în faţa popoarelor lumii, duşmanilor feroce ale poporului nostru.
Eu o numesc o ladă de muniţii, trimisă prin etaer, în tranşee, Punându-ne la dispoziţia, ca să avem cu ce să tragem
Autorii necunoscuţi , dar bine intenţionaţi, care merită toată admiraţia noastră Deşi au trecut aproape 1o ani, m-am găsit şi eu acum "să prind trep" şi să însir cele citite, copiate pe acea vreme, pentru a fie redate cu o ocazie potrivită.
Au trecut aproape 1o dar conţimutul estre veşnic actuală
"Este.nevoie de numai căteva minute pentru a citi rândurile de mai jos. Credeţi-mă nu veţi regreta timpul pierdut, veţi căpăta, poate, o viziun clară, obievtivă, asupra unor lucruri de care propaganda duşmănoasă, mincinoasă, le denaturează, făcându-ne mult rău în lume.
Să începem cu un calcul simplu. Israelul a existat ca stat din anul 1312 î.e.n,Deci, 2oo de ani inainte de apariţia mohamedismului. După cucerirea ţării noastre , În anul 1271 î.e.n, evreii au stăpânit ţara numai 1ooo de ani, Dar a avut o prezenţă continuă de 33oo de ani
Stăpânirea arabă, după cucerirea ţării în anul 635 e.n. a durat 22 de ani.
Deci timp de 3300 de ani Ierusalimul a fost capitala poporului evreu. Niciodată în istoria Ierusalimului nu a fost capitala unei etinităţi arabe sau musulmane. Nici măcar Iordania, care a cucerit Ierusalimul în 1948, nu a făcut din el capitala lor, iar demnitarii arabi nu l-au vizitat.
IERUSALIMUL,este amintit în Biblie de 7oo ori, în Coran nici măcar o singură dată. Evreii se roagă cu faţa spre Ierusal8im, musulmanii se roagă cu faţa la MECCA.
Să trecem la problema refugiaţilor evrei şi arabi.
În 1948, conducătorii arabi din jur au indemnat pe concetăţenii lor din zonele de luptă să iasă de acolo, ca să nu strânjenească ofensiva armatelor arabe atacante şi le-au promis că după izgonirea evreilor din Palestina, refugiaţii se vor intoarce victorioşi şi vor stăpânii singuri, vor căpăta, tot ce au abandonat evreii. 65 % dintre refugiaţi nu au intâlnit nici măcar un singur soldat israelean
Pe de altă parte, mulţii evrei au trebuit să fugă din ţările arabe, din cauza persecuţiiolor, violenţelor, şi a progromurilor, devenind refugiaţi.
Numărul arabilor care au ieşit din Israel, în 1948, este aprciat la 65oooo. Cam acelaşi număr de evrei au părăsit ţările arabe.
Refugiaţii arabi nu au fost absorbiţi în statele arabe în mod intenţionat, cu toatră imensă imensă suprafaţa a acestrora. Ei au fost păstrati ca"o bombă cu explozie întârziată" împotriva Statului Israel. Refugiaţii arabi din Israel au inceput să se numească "regfugiaţi palistnieni" În anul 1967, aproape 2 decenii după intemeierea Statului Israel.
Dacă ne aruncăm o privire asupra conflictului israelo-arab, trebuie să ţinem seamă că suntem inconjuraţi, direct sau indirect, de aproape 1o state arabe, în afară de Palestina.
Arabii au pornit toate cele 5 râzboiae şi au f ost invinşi. Israelul nu a făcut decăt să se apere.
În timpul ocupaţiei iordaneze locurile sfinte ale evreilor din Ierusalim au fost pângârite,devastate, nu li s-a permis accesul la ele. Duupă războil de 6 zile, decând Israelul stăpâneşte Ierusalimul, toate locurile sfinte pentru creştini şi musulmani sunt păstrate cu veneraţie cuvenită şi toţi credincioşii acestor religii au acces liber la ele.
Întrebări dureroae fără răspuns.
ONU a tăcut când 58 de sinagogi au fost distruse la Ierusalim de către iordanezi
ONU a tăcut când iordanezii au profanat în mod sistematic străvechiul cimitir evreiesc de pe Muntele Scorpus.
ONU a tăcut când iordanezii au aplicat politica de ap artheid împiedicând accesul evreilor la Zidul Plângerii şi în Oraşul Vechi, unde fusese Templul regelui Solomon , dărămat de armatele lui Titus..
Trăim vremuri grele, chiar foarte grele.Palistinienii cu "prietenii lor", Hamas, Hizbala etc. Au încâlcat toate prevederile acordului de la Oslo, pe care l-au semnat în mod oficial pe gazonul din faţa Casei Albe, în prezenţa preşedintelui Clinton. În loc să rezolve orice diferend prin tratative, aşa cum s-au obligat în acordul de la OSLO ei au deschis şi menţin, fără întrerupe, războaie de gherile împotriva populaţiei israelene La început cu pietre, apoi cu arme de foc, rachete, cu maşini infernale, cu sinugaşi care sar în aer împreună cu bombele infernale, ucigând, în mod bestial, zeci şi sute de cetăţeni nevinovaţi, copii, bătrâni, invalizi. Etc
Pe vremuri, mii de palistinieni îşi găseau posibilitea de lucra în Israel, asigurând o existenţă pentru familiile lor Acum numărul lor devine din ce in ce mai mic, fiindu-ne frică că ei vor devini potenţialii sinugaşi ai confaţilor noştri, ce trăiesc unele ocupate fie în centrul ţării. Ca urmare şomajul atinge proporţii uriaşe la palestinieni.
Luăm parte zilnic la lupta armatei şi poliţiei israelene
contra teroriştilor, luptă de legitimă apărare.
Sub influenţa milioanelor de musulmani din Europa şi USA, majoritatea extremişti,, educaţi în principiul JIHADU-lui, al luptei sfânte împotriva "necredincioşilor" antisimitismul a reîviat în Europa. Sinagogi şi şcoli evreieşti sunt arse, cimitire profanate.
Nu căutaţi explicaţii Europa a orbit, nu vede, nu aude, dar preţul ce-l vor plâti în viitor va fie foarte scump.
Abia atunci îşi vor da seama pentru ce fel de criminali ne-au schimbat, noi care le-am fost mereu prieteni de nădejdela bine şi la rău
Ne amintim de justificările lor care au imbrăcat, in decursul istoriei, cele mai contradictorii formulări. Când evreii trăiau în ghetouri, nu cunoşteau bine limba ţării în care trăiau, erau urăţi ca fiind diferiţi, stranii. Când s-au emancipat, au asimilat deja cultura ţării, erau urâţi ca întruşi
Au fost urâţi ca bogătaşi"PLUTOCRAŢI" dar şi ca revoluţionari comunisti. Antisimitismul este o bolă a inteligenţeiu, precum filoxera, este boală a viţei de vie şi va continuă să existe în ţări în care nu mai există evrei
Cam în acelaşi timp când au apărut pe internet cuvintele de mai sus, în ziareul SUNDAY TIMES din Londra a apărut un articol care a luat toată suflarea politico-mediatică din Anglia prin surprindere , Articolul nu se referea la conflictul israeleano-palistinian ci avea în vedere lumea arabă, aşa cum arată ea, La aceea oră a istoriei, intitulat "Noi nu datorâm nimic arabilor"
Dar noi ? cei care trăim aici ce datorâm arabilor, care nu au intenţia de cât să distrugă Stratul Israelui,
Deci, repet trăm din minuni în minuni şi Cel de Sus trebuie să ne jute. S-au terminat povestirile cu micul David şi marele Goliat.
Până atunci să avem parte de o pace bine meritată, linişte sufletească, să ne putem creşte copii, nepoţii evitând traumele care trăim când sunt trase mereu rachete peste localităţi cu populaţie paşniă. Când sunt iunjunghiaţi, în ziua mare, confraţii noştri. Cazul de la intersecţia TAPUAH. etc..
SABAT SHALOM POPORULUI NOSTRU
Pe la începutul anului 2oo4, a circulat pe internet un fel strigăt de durere, un fel de drept de explicaţie plauzibilă în faţa popoarelor lumii, duşmanilor feroce ale poporului nostru.
Eu o numesc o ladă de muniţii, trimisă prin etaer, în tranşee, Punându-ne la dispoziţia, ca să avem cu ce să tragem
Autorii necunoscuţi , dar bine intenţionaţi, care merită toată admiraţia noastră Deşi au trecut aproape 1o ani, m-am găsit şi eu acum "să prind trep" şi să însir cele citite, copiate pe acea vreme, pentru a fie redate cu o ocazie potrivită.
Au trecut aproape 1o dar conţimutul estre veşnic actuală
"Este.nevoie de numai căteva minute pentru a citi rândurile de mai jos. Credeţi-mă nu veţi regreta timpul pierdut, veţi căpăta, poate, o viziun clară, obievtivă, asupra unor lucruri de care propaganda duşmănoasă, mincinoasă, le denaturează, făcându-ne mult rău în lume.
Să începem cu un calcul simplu. Israelul a existat ca stat din anul 1312 î.e.n,Deci, 2oo de ani inainte de apariţia mohamedismului. După cucerirea ţării noastre , În anul 1271 î.e.n, evreii au stăpânit ţara numai 1ooo de ani, Dar a avut o prezenţă continuă de 33oo de ani
Stăpânirea arabă, după cucerirea ţării în anul 635 e.n. a durat 22 de ani.
Deci timp de 3300 de ani Ierusalimul a fost capitala poporului evreu. Niciodată în istoria Ierusalimului nu a fost capitala unei etinităţi arabe sau musulmane. Nici măcar Iordania, care a cucerit Ierusalimul în 1948, nu a făcut din el capitala lor, iar demnitarii arabi nu l-au vizitat.
IERUSALIMUL,este amintit în Biblie de 7oo ori, în Coran nici măcar o singură dată. Evreii se roagă cu faţa spre Ierusal8im, musulmanii se roagă cu faţa la MECCA.
Să trecem la problema refugiaţilor evrei şi arabi.
În 1948, conducătorii arabi din jur au indemnat pe concetăţenii lor din zonele de luptă să iasă de acolo, ca să nu strânjenească ofensiva armatelor arabe atacante şi le-au promis că după izgonirea evreilor din Palestina, refugiaţii se vor intoarce victorioşi şi vor stăpânii singuri, vor căpăta, tot ce au abandonat evreii. 65 % dintre refugiaţi nu au intâlnit nici măcar un singur soldat israelean
Pe de altă parte, mulţii evrei au trebuit să fugă din ţările arabe, din cauza persecuţiiolor, violenţelor, şi a progromurilor, devenind refugiaţi.
Numărul arabilor care au ieşit din Israel, în 1948, este aprciat la 65oooo. Cam acelaşi număr de evrei au părăsit ţările arabe.
Refugiaţii arabi nu au fost absorbiţi în statele arabe în mod intenţionat, cu toatră imensă imensă suprafaţa a acestrora. Ei au fost păstrati ca"o bombă cu explozie întârziată" împotriva Statului Israel. Refugiaţii arabi din Israel au inceput să se numească "regfugiaţi palistnieni" În anul 1967, aproape 2 decenii după intemeierea Statului Israel.
Dacă ne aruncăm o privire asupra conflictului israelo-arab, trebuie să ţinem seamă că suntem inconjuraţi, direct sau indirect, de aproape 1o state arabe, în afară de Palestina.
Arabii au pornit toate cele 5 râzboiae şi au f ost invinşi. Israelul nu a făcut decăt să se apere.
În timpul ocupaţiei iordaneze locurile sfinte ale evreilor din Ierusalim au fost pângârite,devastate, nu li s-a permis accesul la ele. Duupă războil de 6 zile, decând Israelul stăpâneşte Ierusalimul, toate locurile sfinte pentru creştini şi musulmani sunt păstrate cu veneraţie cuvenită şi toţi credincioşii acestor religii au acces liber la ele.
Întrebări dureroae fără răspuns.
ONU a tăcut când 58 de sinagogi au fost distruse la Ierusalim de către iordanezi
ONU a tăcut când iordanezii au profanat în mod sistematic străvechiul cimitir evreiesc de pe Muntele Scorpus.
ONU a tăcut când iordanezii au aplicat politica de ap artheid împiedicând accesul evreilor la Zidul Plângerii şi în Oraşul Vechi, unde fusese Templul regelui Solomon , dărămat de armatele lui Titus..
Trăim vremuri grele, chiar foarte grele.Palistinienii cu "prietenii lor", Hamas, Hizbala etc. Au încâlcat toate prevederile acordului de la Oslo, pe care l-au semnat în mod oficial pe gazonul din faţa Casei Albe, în prezenţa preşedintelui Clinton. În loc să rezolve orice diferend prin tratative, aşa cum s-au obligat în acordul de la OSLO ei au deschis şi menţin, fără întrerupe, războaie de gherile împotriva populaţiei israelene La început cu pietre, apoi cu arme de foc, rachete, cu maşini infernale, cu sinugaşi care sar în aer împreună cu bombele infernale, ucigând, în mod bestial, zeci şi sute de cetăţeni nevinovaţi, copii, bătrâni, invalizi. Etc
Pe vremuri, mii de palistinieni îşi găseau posibilitea de lucra în Israel, asigurând o existenţă pentru familiile lor Acum numărul lor devine din ce in ce mai mic, fiindu-ne frică că ei vor devini potenţialii sinugaşi ai confaţilor noştri, ce trăiesc unele ocupate fie în centrul ţării. Ca urmare şomajul atinge proporţii uriaşe la palestinieni.
Luăm parte zilnic la lupta armatei şi poliţiei israelene
contra teroriştilor, luptă de legitimă apărare.
Sub influenţa milioanelor de musulmani din Europa şi USA, majoritatea extremişti,, educaţi în principiul JIHADU-lui, al luptei sfânte împotriva "necredincioşilor" antisimitismul a reîviat în Europa. Sinagogi şi şcoli evreieşti sunt arse, cimitire profanate.
Nu căutaţi explicaţii Europa a orbit, nu vede, nu aude, dar preţul ce-l vor plâti în viitor va fie foarte scump.
Abia atunci îşi vor da seama pentru ce fel de criminali ne-au schimbat, noi care le-am fost mereu prieteni de nădejdela bine şi la rău
Ne amintim de justificările lor care au imbrăcat, in decursul istoriei, cele mai contradictorii formulări. Când evreii trăiau în ghetouri, nu cunoşteau bine limba ţării în care trăiau, erau urăţi ca fiind diferiţi, stranii. Când s-au emancipat, au asimilat deja cultura ţării, erau urâţi ca întruşi
Au fost urâţi ca bogătaşi"PLUTOCRAŢI" dar şi ca revoluţionari comunisti. Antisimitismul este o bolă a inteligenţeiu, precum filoxera, este boală a viţei de vie şi va continuă să existe în ţări în care nu mai există evrei
Cam în acelaşi timp când au apărut pe internet cuvintele de mai sus, în ziareul SUNDAY TIMES din Londra a apărut un articol care a luat toată suflarea politico-mediatică din Anglia prin surprindere , Articolul nu se referea la conflictul israeleano-palistinian ci avea în vedere lumea arabă, aşa cum arată ea, La aceea oră a istoriei, intitulat "Noi nu datorâm nimic arabilor"
Dar noi ? cei care trăim aici ce datorâm arabilor, care nu au intenţia de cât să distrugă Stratul Israelui,
Deci, repet trăm din minuni în minuni şi Cel de Sus trebuie să ne jute. S-au terminat povestirile cu micul David şi marele Goliat.
Până atunci să avem parte de o pace bine meritată, linişte sufletească, să ne putem creşte copii, nepoţii evitând traumele care trăim când sunt trase mereu rachete peste localităţi cu populaţie paşniă. Când sunt iunjunghiaţi, în ziua mare, confraţii noştri. Cazul de la intersecţia TAPUAH. etc..
SABAT SHALOM POPORULUI NOSTRU
Saturday, May 04, 2013
Friday, May 03, 2013
Nu “Paşte”, ci “Paşti”!
Faptul ca de cativa ani, in vocabularul uzual al limbii romane - la toate nivelurile si chiar si in mediul bisericesc - s-a inoculat, cu titlul de sindrom, o grava eroare de exprimare in pronuntarea denumirii biblice a celui mai mare praznic al crestinismului: Sfintele Pasti, sau Invierea Domnului, sub forma peiorativa si stranie de "Paste", ne determina sa luam atitudine, semnaland pericolul iminent de degenerare in erezie a conotatiilor biblice si dogmatice, caracteristice acestui eveniment culminant al mantuirii noastre.
Cu precizarea ca nestiinta, indiferent cui apartine, nu este o scuza, ci un pacat, in cele ce urmeaza vom face o prezentare sintetizata a locurilor biblice din Vechiul si Noul Testament, ca pretioase si incontestabile marturii interne, privind denumirea corecta de "Pasti", a acestei sarbatori.
Termenul de "Pasti", are in limba romana numai forma de plural pentru exprimarea corecta a multiplelor lui sensuri, din limba ebraica biblica: Chag ha’Ppesách= Sarbatoarea trecerii, sau "Ppesachim" = "a trecerilor" ( de la pesách = trecere)(cf. O. Densusianu, Istoria limbii romane, I, 1964, p.173; si tot asa: Dictionarul limbii romane moderne, Editura Academiei R.P.R., 1958, p. 589 si toate editiile ulterioare; se admite ca termenul "pesah" ar putea fi si de origine egipteana, iar in limba romana ar fi ajuns prin filiera bizantino-latina, cu forma "Paschae"). In aramaica, dialectul postexilic ( vorbit si de Iisus ), exista termenul peschá, care definea sarbatoarea iudaica tarzie a Pastilor, cu ceremonialul ei calendaristic ( Maurice Carrez si François Marcel, Dictionarul grec-roman al Noului Testament, trad. rom. de Gheroghe Badea, Editura S.B.I.R., Bucuresti, 1999, p. 221).
Aceasta este ce mai mare sarbatoare mozaica, avand praznuire fixa, in fiecare an de la 14 Nisan (Aprilie) si simbolizand renasterea poporului Israel la o viata noua si libera de credintele si de robia egipteana, descrisa in Vechiul Testament in cartea Iesierea 1, 8-11, 10. La vechii evrei "Pastile" se mai numeau "Sarbatoarea Domnului" (chag-la Yahaweh), datorita instituirii ei divine (Iesirea 12,14). Semnificatia de baza a termenului "Pesach - Pasti" (cf.dr. Vasile Tarnavschi, Arheologia Biblica, Cernauti, 1930), este insa cea din Iesirea 12, 12-13: "In noaptea aceea voi trece peste pamantul Egiptului si voi lovi pe tot intaiul nascut in pamantul Egiptului, al oamenilor si al dobitoacelor, si voi face judecata asupra tuturor dumnezeilor in pamantul Egiptului, caci Eu sunt Domnul. Iar la voi sangele va fi semn pe casele in care va veti afla (cf.v.7): voi vedea sangele [mielului] si va voi ocoli si nu va fi intre voi rana omoratoare, cand voi lovi pamantul Egiptului" (cf. si vv. 22-23). Tot din vremea aceea, Pastile mai poarta si denumirea de "Sarbatoarea Azimelor" (Chag hammatót; Iesirea 12, 15-20), din cauza ca pe durata celor sapte zile de sarbatoare, la care evreii au mai adaugat una de ordin agrar, legata de inceperea secerisului (pr. prof. dr. Dumitru Abrudan, diac. prof. dr. Emilian Cornitescu, Arheologia Biblica pentru Facultatile de Teologie, Editura I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 1994, p. 314) se consuma numai "azima", adica paine nedospita, amintind de aluatul nedospit, pe care l-au copt israelitii in noaptea iesirii din Egipt (Iesirea 12, 34). Cine manca paine dospita in acest rastimp "sufletul acestuia se va starpi in Israel" (Iesirea 12,15). Prin absenta fermentilor din dospire, anzima simboliza curatia, prevenirea starii de coruptie si chemarea fiilor lui Israel la o viata mai curata si mai sfanta (ibidem, p. 315).
Se disting trei modalitati de sarbatorire a Pastilor, in istoria veche a mantuirii: cea din noaptea plecarii din Egipt (Iesirea 12, 1-28), continuata apoi pana la ocuparea Canaanului (Iosua3, 15-17;5, 10-12), a doua, de la intrarea in Canaan, pana la robia babilonica, si a treia, continua si astazi, este cea de dupa revenirea in tara a semintiilor Iuda si Veniamin (ibidem, pp. 314-315). Denumirea actuala a ceremonialului pascal iudaic, este cea de "Seder" (randuiala) si se desfasoara in fiecare famile iudaica, in fiecare seara a zilei de 14 Nissan (Aprilie) (ibidem, p.316). La sinagoga nu se fac servicii divine, decat in prima si in ultimele doua zile ale Sarbatorii (Pastilor = Azimilor), iar in casele credinciosilor, ritualul Cinei Pascale (Seder), se respecta numai in primele doua seri (pr. prof. dr. Dumitru Abrudan, Religia iudeilor:Iudaismul, in rev. "Mitropolia Ardealului", XXXI, 1986, nr. 5, p. 22). Toti membrii familiei se adunau in jurul mesei si fiecare primeste cate un exemplar din "hagadah" (istorisierea) de Pasti: o carte care cuprinde ceremoniile si lecturile randuite pentru "Seder". In mijlocul mesei sunt asezate azimele (matoth), ierburi amare si un ou tare, copt in cuptor (simbolizand vechile sacrificii), patrunjel (simbolizand viata si verdeata primaverii) si un amestec numit "haroset", din mere, nuci, vin si cinamon (simbolizand materialele folosite de evrei pe cand erau sclavi in Egipt, la confectionarea caramizilor si la construirea oraselor si depozitelor de grane ale faraonului.)
Cel mai solemn moment al Sederului il constitue intotdeauna binecuvantarea (qadhis), rostita de capul familie asupra mancarilor si a mesenilor, inainte de spalarea rituala a mainilor si asezarea tuturor la masa. De fapt, aceasta binecuvantare se imparte in doua parti, care se rostesc pe rand, in timp ce se consuma patru pahare de vin si se savarsesc trei spalari rituale ale mainilor, pe tot parcursul ospatului.
Mentionam insa ca acest ritual al Sederului tine numai de traditia iudaica, neavand niciun fundament scripturistic sau doctrinar (pr. prof. dr. Dumitru Abrudan, diac. prof. dr. Emilian Cornitescu, o.c., p. 316).
Revenind la momentul instituirii divine a Sarbatorii Pastilor din Iesirea 12, actul jerfirii milului de un an (al carui sange reprezinta stergerea pacatelor si impacarea poporului cu Dumnezeu), are un pronuntat sens tipic: mielul pascal, ca intruchipare a blandetii si curatiei, il prefigureaza pe Hristos "Mielul lui Dumnezeu" (Ioan 1, 29), Care S-a jerfit pentru iertarea pacatelor intregii omeniri. Tot un sens tipic are si cina pascala iudaica, prefigurand Sfanta Euharistie. Nezdrobirea oaselor mielului pascal (Iesirea 12,10) semnifica unitatea poporului ales si comuniunea lui cu Dumnezeu, iar in Noul Testament, nezdrobirea oaselor Mantuitorului pe Cruce (Ioan 19, 36), reprezinta integritatea Bisericii universale, care este trupul Lui (I Corinteni 12, 27).
In vocabularul crestin, termenul ebraic "Pasti" a fost preluat fara nici o dificultate, pentru ca Patimile si Invierea Domnului, ca evenimente praznuite in cea mai deplina comuniune ecclesiala, au coincis cu Pastile evreiesti. Alta legatura intre ele, in mod sigur nu exista (cf. Corinteni 5, 7-8), decat numai un firesc paralelism sinonimic: dupa cum la baza Pastilor vechi sta eliberarea unui popor dintr-o robie vazuta, pamanteasca, Sarbatoarea crestina a Pastilor semnifica eliberarea tuturor popoarelor din robia nevazuta a pacatului si a mortii (ibidem).
Insa, inainte de a intra in profunzimea datelor noutestamentare si ale traditiei crestine, referitoare la Sarbatoarea Sfintelor Pasti si la exprimarea denumirii ei in forma exclusiva de plural, se cuvine sa facem o recapitulare sintetizata a principalelor texte vechitestamentare, toate avand aceeasi incarcatura tematica si aceleasi conotatii etimologice, pe care, partial, le-am evidentiat deja mai sus.
Asadar in Iesirea 12, 11-12 se dispune consumarea „cu graba” a mielului pascal "caci este Pastile Domnului". In Iesirea 12, 12-13, este anuntata „trecerea” ingerului mortii care-i va lovi numai pe intaii nascuti egipteni; in Iesirea 12, 17 este mentionata "scoaterea" = „trecerea” taberilor israelite din pamantul Egiptului; in Iesirea 12, 15-21, Pastile = Azimile (7 zile); in Iesirea 12, 22-23: din nou se spune ca "are sa treaca Domnul sa loveasca Egiptul, dar evrei ii va cruta; in Iesirea 12, 27: mieii junghiati de Pasti = "jerfa ce o aducem de Pasti Domnului”; in Iesirea 12, 41-42: dupa trecerea celor patru sute treizeci de ani de robie "a fost" = "a mai trecut" inca o noapte de priveghere pentru Domnul, pe care "o vor pazi fiii lui Israel din neam in neam”; in Iesirea 12, 43: - avem singurul loc biblic in care se vorbeste de "Randuiala Pastelui" (adica forma de singular), cu referire expresa si exclusiva la mielul pascal in sine, ca „nimeni din cei de alt neam sa nu manance din el!”; in Iesirea 12, 48 se precizeaza: „Iar de va veni la noi vreun strain, sa faca Pastile Domnului, sa tai imprejur pe toti cei de parte barbateasca ai lui ..."; in Iesirea 14, 21-31 este vorba de inca o trecere (a treia): "Fiii lui Israel au trecut prin marea [Marea Rosie, n.n.] ca pe uscat..."; in Iosua 3, 15-17 se pomeneste de trecerea Iordanului (a patra) de catre Israel, sub conducerea lui Iosua, ca si prin Marea Rosie, in timpul lui Moise; in Iosua 5, 10-12 se mentioneaza cea dintai serbare a Pastilor in Tara Sfanta, la Ghilgal, in sesurile Ierihonului si incetarea manei.
Iata deci, ca in Vechiul Testament atat in momentul instituirii ei divine (Iesirea 12) cat si in contextul ei istoric imediat (Iosua 1-5), Sarbatoarea mozaica a Pastilor cunoaste numai forma de plural, tocmai datorita multiplelor ei semnificatii, pe care si le pastreaza intocmai, ba chiar si le mai si sporeste in crestinism.
Prin venirea lui Iisus Hristos, sarbatorile iudaice, ca si tot cultul divin public al Vechiului Testament si-au incheiat rolul lor de tipuri sau de "umbre" ale sarbatorilor crestine, care, inca din veacul apostolic comemoreaza si actualizeaza marile evenimente din istoria mantuirii (John Bligh, Galatians. A Discussion of St. Paul’s Epistle, (Householder Commentaries, 1) London, 1969, pp. 375-377). De altfel, insusi Sfantul Apostol Pavel infatiseaza viata crestina ca pe o mare sarbatoare a bucuriei, praznuita „cu azimile curatiei si ale adevarului” (I Corinteni 5, 8) (O. Cullman, Autorités (art.), la J.-J. Von Allmen, Vocabulaire Biblique, 3-éme éd,. Neuchatel, 1964 p.32). Aceasta imensa bucurie a restabilirii armoniei universale prin Domnul nostru Iisus Hristos ( Coloseni 1, 17-20), isi gaseste cea mai potrivita expresie in cultul divin public al Bisericii, in imnologia crestina (Efeseni 5, 19; Coloseni 3, 16; Iacov 5, 13) precum si intr-un cadru festiv si deopotriva duhovnicesc: in praznuirea sarbatorilor crestine.
In ceea ce priveste argumentele biblice noutestamentare despre denumirea crestina de Pasti, a Sarbatorii Invierii Domnului, care a inlocuit cu succes Pastile Vechiului Testament, termenii sunt mult mai limpezi si mai fermi, iar sensul lor de o claritate incontestabila. Altfel, in Matei 26, 17-19 este mentionata „cea dintai zi a Azimlor”, cand "ucenicii lui Iisus L-au intrebat: Unde voiesti sa-Ti pregatim sa mananci Pastile? (v. 17); tot asa si raspunsul lui Iisus: "Mergeti in cetate, la cutare si spuneti-i: Invatatorul zice: Timpul meu este aproape; la tine vreau sa fac Pastile cu ucenicii Mei” (vv.18 si 19). In Matei 27, 15 ni se spune: "Iar la sarbatoarea Pastilor, dregatorul avea obiceiul sa elibereze multimii un vinovat pe care voiau ei” (cf. si Marcu 15, 6; Luca 23, 17; Ioan 18, 39). In Marcu 14, 1 citim: "Si dupa doua zile erau Pastile si Azimile", iar in Marcu 14, 12-16 ni se relateaza: "in ziua cea dintai a Azimelor, cand jertfeau mielul de Pasti, ucenicii Lui L-au intrebat: Unde voiesti ... ca sa mananci Pastile? ... si le-a zis: Mergeti in cetate si va va intampina un om, ducand un vas de lut cu apa ... si unde va intra, spuneti stapanului casei: Unde este odaia de oaspeti, in care sa mananc Pastile impreuna cu ucenicii Mei? ... si au gasit asa precum le-a spus si au pregatit Pastile".
In Luca 22, 1 avem un enunt: "Si se apropia praznicul Azimelor, care se cheama Pasti”, iar in Luca 22, 7 se confirma ca, a sosit ziua Azimelor, in care trebuie sa se jertfeasca mielul de Pasti”; drept pentru care , in Luca 22, 11-13, se stabileste locul pregatirii Pastilor, astfel incat, in Luca 22, 15-16, Mantuitorul va da glas unei dorinte a Lui pe care o nutrea mai demult: "Mult am dorit sa mananc cu voi acest Pasti, mai inainte de patima mea. Caci zic voua ca de acum nu voi mai manca din acestea pana cand se vor implini in imparatia lui Dumnezeu”.
In Evanghelia a IV-a datele referitoare la "Pasti" sunt si mai precise si mai concrete si mai explicite. Astfel, in cele trei sarbatori ale „Pastilor Iudeilor”, pe care le pomeneste cu titlu de repere cronologice, aceasta Evanghelie: „Si erau aproape Pastile Iudeilor si Iisus S-a urcat la Ierusalim” (urmeaza acum prima alungare a vanzatorilor de animale si a zarafilor din curtea templului).
Urmarea acestei actiuni n-a intarziat sa se produca: „Iar cand eram in Ierusalim, la praznicul Pastilor (acelasi din 2, 13) multi au crezut in numele Lui, vazand minunile pe care le facea” (Ioan 2, 23). In Ioan 6, 4, contextul savarsirii minunii inmultirii celor cinci paini si doi pesti din Betsaida-Iulia, al saturarii celor peste cinci mii de oameni si mai ales, al celei mai ample cuvantari a Mantuitorului Iisus Hristos despre Sfanta Euharistie ( Ioan 6, 26-58), este un context eminamente pascal: "Si era aproape Pastile, praznicul Iudeilor”. Tot asa, una dintre cele mai eclatante dovezi ale atotputerniciei si dumnezairii lui Iisus, minunea invierii din morti a lui Lazar din Betania, s-a savarsit "aproape de Pastile Iudeilor" - ultimul pasti petrecut de Iisus in Ierusalim" (Ioan 11, 55) - iar ungerea Domnului "cu mir de nard curat, de mult pret" (Ioan 12, 3), ca ultim act pregatitor "pentru ziua ingroparii Lui" (Ioan 12, 7), a avut loc tot in Betania "cu sase zile inainte de acest Pasti" (Ioan 12, 1). Evenimentele din saptamana Sfintelor Patimi sunt puse de autorul Evangheliei a IV-a intr-un dramatic context concentric, din ce in ce mai apropiat de acest praznic iudaic al ultimelor Pasti din viata pamanteasca a Domnului Hristos: "Iar inainte de praznicul Pastilor, stiind Iisus ca a sosit ceasul Lui, ca sa Se mute din lumea aceasta la Tatal, a aratat ca iubind pe ai Sai care sunt in lume, pana la sfarsit i-a iubit".
Intr-o atmosfera de crescanda amplificare dramatica, in Evanghelia a IV-a, inceputul "Drumului Crucii" este cu precizie mentionat: "Si era vinerea Pastilor, ca la al saselea ceas..." (Ioan 19, 14).
Tot intr-un context pascal (Fapte 12, 1-2) si tot intr-o dramatica atmosfera de tensiune produsa in viata Bisericii primare de persecutia declansata de regele Irod Agripa I, nepotul lui Irod cel Mare, a fost "ucis cu sabia Iacov, fratele lui Ioan" unul dintre Apostolii de "intimitate" ai Domnului (Petru, Iacov si Ioan), dupa care, „vazand ca este pe placul Iudeilor, a mai luat si pe Petru (si erau zilele Azimelor), pe care si prinzandu-l l-a bagat in temnita, dandu-l la patru straji de cate patru ostasi, ca sa-l pazeasca, vrand sa-l scoata la popor dupa Pasti" (Faptele Apostolilor 12, 3-4). Intrucat Biserica veacului apostolic si-a centrat intreaga viata cultica pe continutul "Jertfei vii" a lui Hristos, pentru Sfintii Apostoli, precum si pentru toti fiii de atunci ai Bisericii, ideea de a muri pentru Hristos si Evanghelie (cf. Marcu 8, 35 si loc. par.), era insasi ratiunea de a exista a crestinismului, potrivit si argumentului paulin din I Corinteni 5, 7: "caci (si) Pastile nostru, Histros, S-a jerfit pentru noi".
Despre sarbatorirea Pastilor in Biserica veacului apostolic, gasim informatii in cele mai vechi scrieri ale crestinismului (Constitutiile Apostolice, V, 17-19; VIII, 33; Canoanele Apostolilor; Canonul I – Antiohia, mentionate la pr. prof. dr. Ene Braniste, Liturgica generala ( cu notiuni de arta bisericeasca), Editura I.B.M.B.O.R., 1985, p. 214). Potrivit acestor marturii, denumirea de Pasti, la inceput era atribuita de catre primii crestini comemorarii anuale a Cinei cele de taina, celebrata in Joia Patimilor, seara, printr-o masa rituala care imita Cina lui Iisus si Sfanta Euharistie (ibidem).
Asa cum la evrei, denumirea de Pasti s-a extins, in timp, la intreaga perioada a Azimelor (14-21 Nisan), tot asa si primii crestini au trecut, treptat, de la comemorarea Sfintei Cine, la aceea a mortii si mai ales a Invierii Domnului. Comemorarea in paralel a Cinei si a Invierii in Biserica primara, cu acelasi titlu de Pasti, constituia o anticipare a ceea ce in literatura teologica de mai tarziu, se va numi „Pastile Crucii” ( adica sarbatoarea Sfintelor Patimi) si "Pastile Invierii" (comemorarea Invierii Domnului). Deci prin Pasti, crestinii Bisericii primare, ca si cei din veacurile imediat urmatoare, intelegeau atat sarbatoarea Invierii domnului cat si a Cinei celei de taina, precum si a Sfintelor Patimi, iar uneori numai comemorarea acestora (cf. Sfantul Ioan Gura de Aur, Cuvantarea I la Rusalii, la pr. dr. D. Fecioru, Cuvantari la praznice imparatesti, p. 247). De aceea, saptamana numita de noi, cei de astazi, „Saptamana Sfintelor Patimi”, sau "Saptamana Mare", la ei se numea "Saptamana Pastilor" sau "Zilele Pastilor" (Constitutiile Apostolice, V, 13, 18, in vol. Scrierile Parintilor Apostolici, I, II, pp. 129, 147).
Cu timpul, insa notiunea de Pasti s-a clarificat si s-a restrans numai la Sarbatoarea Invierii Domnului, pe care noi, cei ce-i suntem astazi nevrednici beneficiari, nici macar nu ne straduim sa-i retinem si sa-i rostim corect denumirea biblica (de Pasti), ci o risipim in tot felul de exprimari neautentice, neserioase si chiar eretice, cum ar fi: "Paste"; "de Paste"; "la Paste"; "Paste fericit!", etc., toate ilustrand o regretabila carenta de cultura crestina, sau cum am mai zis la inceput, un grav pacat cu nestiinta.
Dar de acum gata! S-a incheiat cu nestiinta, cu bajbaiala si cu incertitudinea, binestiind ca noi nu praznuim "Pastele", ci "Sfintele Pasti" si ca e incorect sa ne felicitam cu "Paste fericit!" sau chiar cu "Pasti fericite!", pentru ca atat Pastile cat si Craciunul sau alte sarbatori, sunt zile pline de sfintenie si de fericire prin insasi natura lor, asadar, dorinta noastra trebuie sa se refere la noi insine si la faptul ca noi, viata noastra si familia noastra trebuie sa dorim a fi fericiti de Sfintele Pasti, de Craciun, de Anul Nou, sau de alte sarbatori! Cine are urechi de auzit...
Tuesday, March 05, 2013
Saturday, March 02, 2013
Wednesday, February 13, 2013
Patrimoniul Cultural Evreiesc - Templul Mare Evreiesc din Rădăuți, 130 de ani”
Patrimoniul Cultural Evreiesc - Templul Mare Evreiesc din Rădăuți, 130 de ani”
de Tiberiu COSOVAN(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Cu prilejul împlinirii a 130 de ani de la inaugurarea Templului Mare Evreiesc din Rădăuţi, Romfilatelia a introdus în circulaţie, începând cu data de 8 februarie a.c., o emisiune de mărci poştale dedicată acestui eveniment.
Templul Mare Evreiesc din Rădăuţi a fost inaugurat la data de 18 august 1883
Templul Mare Evreiesc din Rădăuţi a fost inaugurat la data de 18 august 1883, de ziua de naştere a Împăratului Franz Joseph I, prima slujbă fiind celebrată de către cel care a fost, între anii 1883 şi 1909, şef-rabinul comunităţii evreieşti rădăuţene, Yitzhak Kunstadt.
Templul este o clădire masivă, construită în stil maur, având două turnuri înalte care se termină cu câte o cupolă, conferind edificiului aspectul unei catedrale.
Astăzi, Templul Mare Evreiesc din Rădăuţi, folosit ca lăcaş de cult, este inclus pe lista monumentelor istorice din judeţul Suceava.
În ziua de 25 iulie 2012, în prezenţa oficialităţilor locale, a conducerii Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, templul a fost redeschis după o amplă operaţiune de restaurare şi reabilitare.
În aceeaşi zi, în interiorul său, s-a deschis Muzeul Istoriei Evreilor Rădăuţeni, obiectiv care face parte din politica de prezentare şi promovare a istoriei, tradiţiei, culturii şi contribuţiei evreilor din România la dezvoltarea ţării.
Emisiunea aniversară a fost realizată într-un tiraj de 45.280 de mărci poştale
Cele două mărci poștale ale emisiunii, având valorile nominale de 8,10 lei și 14,50 lei înfățișează, alături de însemne grafice specifice credinței mozaice, clădirea Templului Mare Evreiesc din Rădăuți, simbol al istoriei, tradiției și culturii iudaice, inclusă astăzi pe lista monumentelor istorice din județul Suceava.
Emisiunea aniversară, realizată într-un tiraj de 45.280 de mărci poştale (din care 10.880 în coli de 32 de timbre, 33.600 în minicoli de 8 timbre plus vignetă şi 800 în blocuri de două timbre), este machetată de Mihai Vămăşescu.
Emisiunea cu genericul „Patrimoniul Cultural Evreiesc - Templul Mare Evreiesc din Rădăuți, 130 de ani”este completată cu un FDC (700 de plicuri echipate cu timbrele emisiunii numerotate şi obliterate cu ştamplia „prima zi”) şi cu un album filatelic, realizat într-un tiraj de 400 de exemplare, echipat cu blocul de două timbre și plicul „prima zi” a emisiunii, produse având elemente grafice în folio aur.
Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: http://www.monitorulsv.ro/Cultural-local/2013-02-13/Patrimoniul-Cultural-Evreiesc-Templul-Mare-Evreiesc-din-Radauti-130-de-ani#ixzz2Ko3iDa5Z
Subscribe to:
Posts (Atom)