Ennio Marchetto :: The Living Paper Cartoon:
'via Blog this'
Sunday, September 30, 2012
Saturday, September 29, 2012
Wednesday, September 26, 2012
Monday, September 24, 2012
LYA
KONIG
MAREA
DOAMNA A TEATRULUI ISRAILEAN
O
MÂNDRIE A TRIBULUI NOSTRU.
Din
ciclul "Oameni care ne fac cinste".
Nu
cu mult timp în urmă, am citit in ziarul HAARETZ, o relatare
interesantă, semnată de Elia Mrlinkoa, despre marea doamnă a teatrului
israrailean, care printre altele consemnează:
"Lya Konig, a intrat pe scenă şi
începe să cânte. Vocea ei e puţin răguşită. E primită cu ovaţii. Încă captivantă
la cei peste 83 de ani. Ea ridică inaugurarea Teatrului HABIMA din Tel – Aviv,
refăcut, la cota cea mai inaltă, arătând din nou ce diva este în realitate.
Actriţa s-a urcat pe scenă şi după o operaţie încheiată cu bandaje la ambele
picioare şi după ce s-a descoperit că are o problemă pulmonară. Şi-a
interpretat de câteva ori rolul şi după o fractură la piciorul
stâng, când a apărut în faţa spectatorilor sprijinindu-se de un baston........"
Colega
noastră de breaslă Hedi Simon, văzând-o recent în spectacolul "NICI ZI
NICI NOAPTE" unde a avut bucuria de o revedea pe marea doamnă a
teatrului israilean Lya Konig, jucând rolul încredinţat cu un talent
ieşit din comun iată ce scria în cronica teatrală, pe care a
inserat-o în publicaţia noastră :
"Lya Konig este una din rarele artiste
care ocupă singură scena, o luminează cu prezenţsa ei, cu vocea ei de
neconfundat, indiferent în ce limbă vorbeşte. Am auzit-o declamând sau cântând
în limba idiş pe scena TES din Bucureşti în anii indepărtaţi ai studenţimii
mele. Am urmărit-o credincioasă în toate spectacole de la Habima ,de când
trăiesc în Tel-AVIV. Timpul nu a schimbat-o cu nimic. Lya Konig este aceaşi
tănără şi frumoasă în toate rolurile, dar mai ales, un munte de talent care
mereu îşi arată noi şi noi forme de exprimare..
In
piesa ŞI ZI ŞI NOAPTE "personajul Socolova (Lya Konig) este
esenţa lirismului pe care şi l-a dorit autorul cu siguranţă....".
Iată
şi ce m-a determinat să mă "avânt", să caut, prin toate mijloacele de
documentare, cât mai multe despre această mândrie a tribului nostru.
Acum,
când scriu aceste rânduri, îmi dau seama că este imposibil să sintetizez măcar
1o %,din bogata ei biografie, presărată cu zile însorite şi zile
intunecoase,într-o relatare de 2-3 pagini de revistă, ca atare m-am limitat la
ce este mai important, cu speranţa că voi reuşi să prezint
, mai jos,cele mai semnificative frânturi din viaţa acestui "munte de
talent"..
Din
câte mi-a povestit binecunoscutul artist Iancale Alperin, din câte
am citit în materialul documentar, mi-am dat seamă că LYA KONIG aidoma ca
pasărea PFENIX, renaşte mereu din propria-i cenuşă şi zboară...şi
zboară din rol în rol, din spectacol în spectacol al marelui teatru din Tel
Aviv.
Poate
îşi aminteşte şi acum,când a ajuns să fie o divă a marelui teatru israilean şi
nu-i pare rău că nu s-a lăsat intimidată de vorbele pregmatice rostite de
renumitul artist Havis şi mama ei, când se pregătea pentru a lua parte la
examenul de selecţie în vederea imbrăţişării artei Thaliei.
"Ce nevoie ai tu de meseria asta, o
meserie care pur şi simplu te umileşte, depinzi de oameni care te critică ???".
Cât
priveşte mama ei,marea artistă a secolului XX-lea, Dina Konig, o privi, atunci,
atentă şi mai mult în glumă afirma cu un zâmbet pe obraz.....
"Mda, e adevărat, cam lată în şolduri,
nasul e...un pic cam lung, dar are un singur lucru, are un şarm care va trece
rampa".
A trecut
rampa şi încă cum ?
- .
. Dar pentru asta trebuie să ai voinţa ei,
să depui eforturi supranaturale, să nu te dai "bătutră" în faţa
necazurilor inerente ale "vârstei de aur"
LYA
KONIG, s-a născut în Polonia, iar după cel de al doilea război mondial a venit
în România, unde a studiat actoria la Institutul de teatru din Bucureşti, după
ce debutase la vârsta de17 ani, pe scena Teatrului Evreiesc de stat
din Capitală .
Având
părinţi artişti de seamă în teatrul idiş,Dina Konig şi Iosef Carmen,
vechea zicală românească s-a dovedit a fie întemeiată şi în cazul ei
că"mărul nu cade departe de pom".
După
multe succese obţinute în România, pentru care a fost răsplătită şi cu
premiul.de stat al ţării,.dar fiind convinsă că adevărata ei patrie este numai
Israel, în 1961 soseşte în ţară împreună cu soţul şi iubitul ei de o viaţă.,
regizorul şi scriitorul ZWI STOLPER. După ani, din cauza unei boli ce nu iartă o
părăseşte fără voie, în mijlocul drumului, lăsându-i o rană adâncă în suflet,
care nici până în prezent, după atăţea ani, nu s-a vindicat şi probabil cu ea
va pleca spre o lume, poate, mai bună.
O
voinţă fără margini îmbinată cu talentul ei ieşit din comun o face să-şi
însuşească repede limba ţării şi curând de tot, devine o renumită actriţă a
Naţionalului israilean – Teatrul HABIMA din Tel-Aviv.
După
peste un sfert de secol, de la coborărea din avionul TAROM,
pe aeroportul din LOOD, după primirea multori premii,în ţară şi peste hotare,
vine anul 1987, când marea doamnă a teatrului israilean primeşte şi Premiul
Israel, cea mai mare distincţie a ţării.
Percutanta
în registrul tragic, în femeia puternică din MUTTER COURAGE, apoi inocentă,
lipsită de apărare şi delicioasă ingenua monogenară în "Trei femei
inalte" de Edward Albee, sau în alte sute de roluri încredinţate, Lya
Konig are darul de a ne arăta faţeta simplă, modestă şi de o umanitate
copleşitoare în tot ce ne oferă, începând cu roluri comice şi terminând cu cele
tragice..
La
cei peste 83 de ani Lya Konig, cântă, dansează plină de vitalitate, redă
personajul înterpretat întocmai cum autorul l-a măsluit, când a scris rolul,
aidoma cum regizorul a visat să apară în faţa publicului.Nu o dată am admirat-o
pentru flerul ei încredibil, parte integrantă din orice spectacol unde este
distribuită.
Nu
rare ori, când o admirăm, vedem ce este capabilă să realizeze pe scenă şi putem
afirma, cu certitudine, că LYA KONIG este un talent ieşit din comun, o actriţă
ce pe merite şi-a câştigat faima de marea doamnă a teatrului israilean..
Lya
Konig, vorbeşte curent limbile idiş, ruseşte, româneşte, poloneză, germană.
Încă de mică a fost in touch cu toate limbile. Mulţi, ascultând povestea
carierei de artistă, o consideră ,pe drept cuvânt, un copil minune, un wunderkind..
În
mai toate interviurile acordate Lya, nu omite să amintească că
decizia ei de a urma teatrul este legată şi de soţul ei ZWI STOLPER z.l., care
a fost un bărbat foarte frumos, irezistibil.
Dar
şi povestea de dragoste pentru acest bărbat irezistibil, ZWI STOLPER a
determinat-o să devină o mare actriţă.
Să
ascultăm un fragment din această frumoasă poveste....
"Eu , o naivă de 17 ani, nefardată,
deloc sofisticată, copleşită că mă întâlnesc cu un băiat aşa de
frumos. habar nu aveam ce să discut cu el. Îmi plăcea Puşkin, la şcoală din
Cernăuţi, citisem mult. Aşa că mi-am zis să-i recit din Puşkin, să-l
impresionez şi atunci, el m-a privit şi mi-a zis..Tu ai talent, trebuie să
te faci actriţă..
Părinţii
mei au fost reticenţi, pe urmă au aflat şi de ce. În timpul acesta , la teatrul
evreiesc de stat din Bucureşti, se dădeau audiţii pentru tineri
actori şi am spus că vreau să merg şi eu. Au venit mulţi tineri
activi la Societatea IKUF.. Eu eram un outsider. Mămica mi-a zis ...te las să
te faci actriţă numai dacă eşti talentată, dacă nu eşti, este o ruşine pentru
mine şi pentru tatăl tău. .Tatăl meu era foarte talentat, iar mămica nu vorbea
de ea, cât de tatăl meu.....".
Sigur
toate acestea împreună cu îndemnul băiatului irezistibil, care va deveni mai
târziu soţul, iubitul, strălucirea luminii ocihlor ei, au "înpins-o"
cu forţă pe cărarea teatrului, pe atunci nepetruită, acum asfaltată cu multe
succese..
Nu
o dată îi răsună în urechi cuvintele primului ei regizor Ginel Teodorescu, cu
care, de altfel, a început, practic, şcoala de teatru, a făcut-o să înţeleagă
scena, jocul teatrul.....
"Măi, tu eşti aşa de naturală, de
parcă trăieşti rolul ăsta"
Tot
de la el a învăţat firescul pe scenaă, uşurinţa de a intra în rol. Cu el a
realizat pe Toinette în "Bolnavul închipuit" de
Moliere,"Jurnalul Anei Frank," succese care au propulsat-o în primi
ani de teatru pe scenele României.şi pentru care a fost răsplătită
cu Premiul de stat al României..
Amintiri
frumoase are şi dspre primul rol interpretat în noua-veche patrie,
Israel,când a fost Eva din DOMNUL PUNTILA ŞI SLUGA SA MATTI, de Brecht şi multe
altele.
.
LYA
KONIG joacă de aproape 5o de ani în ivrit. Deşi limba ţării este mai
dură decât idişul. Nu se compară când spui în idiş" te iubesc", cu
gingăşia şi fineţea ei faţă de ivritul, care are ceva mirific, parcă citeşti
din TANAH.
Şi
când mă gândesc cu dispreţ la aşazisa comidiantă L.S. de la grupul lui ASAIG
SLOMO, care într-o emisiune ,la televiziunea noastră afirma,(
crezând că este ceva distractiv,) "Ce-i şi teatrul idiş, vin bătrănii,
mulţi au pierdut deja auzul şi întră în sală, ca apoi la ieşire să nu ştie ce
au văzut...." Nu merită să comentăm, dar totuşi ne doare, mai ales cine
rosteşte aşa nişte înjosiri. Ne resemnăm cu vechea zicală "Nu există
pădure fără uscături"
.
Nu
încerc, cred că nici nu-i cazul să citez rolurile interpretate de
marea doamnă a teatrului israilean. În mai toate am avut ocazie s-o
vedem cum iubeşte provocarea, cum o tentează noul, modernul, totul ce are o
substanţă literară, dramatică. De altfel, regizorii caută mereu pentru ea
asemenea roluri ştiind că numai ea poate da viaţă întocmai a
personajului creat în piesă.
Nimeni
dintre noi, care am văzut-o cu Dinu Cernescu la Habima , când a făcut pe
Gertrude în HAMLET de Shakespeare, nu o va uita până în ultimile clipe de
viaţă..
Lya
Konig, s-a întrecut pe sine, nu de mult, şi când a realizat
recitalul cu o serie de monologuri din rolurile de succes ale lui Caragiale, pe
scena teatrul ODEON din Bucureşti, în cadrul ZILELOR CULTURII
ISRAILENE la Bucureşti..
Recent
marea domnă a teatrului israilean a fost onorată cu titlul de Doctor Honoris
Causa al Universităţii din Tel-Aviv.
Zilele
trecute ziarul HAARETZ a anunţat că marea doamnă a teatrului israilean LYA
KONIG, a fost destinsă cu Premiul EMET 2O12, 2o12, acordat de Fundaţia AMN,
pentru promovarea ştiinţei, artei şi culturii.
Dar
de aprecieri şi premii multe nu duce lipsă, doar să ne rugăm la bunul Dumnezeu
să-i dea multă sănătate şi să continuă activitatea, în acelaşi ritm
ca în prezent.
Aşa
cum am precizat mai sus, ca să să redai ce se
povesteşte despre viaţa, cariera, bucuriile şi suferinţele eroinei
mele de astăzi, ai nevoie de mult spaţiu, se poate scrie chiar una sau două
cărţi interesante, ce nu vor plictisi pe cititorii..
Sigur
, cum ştim orice început are şi un sfârşit, de aceea mă opresc aici
cu speranţa că am reuşit, în linii mari, să vă prezint această mândrie a
tribului nostru.
SABAT
SALOM POPORULUI NOSTRU..
SIGI
SONNTAG
.
Monday, September 17, 2012
Friday, September 14, 2012
Thursday, September 13, 2012
Avem timp pentru toate
din colectia Dori Frankel
Avem timp pentru toate,
să nu
dormim, nepoate,
să alergăm, netoate,
să regretăm, fârtate,
să-i judecăm pe alții,
să respectăm înalții,
să regretăm că scriem,
scriitori între o mie,
avem chiar și proiecte,
din lipsă de obiecte,
avem timp de iluzii,
de nu facem ocluzii,
ambiții și cenușă,
destinul după ușă,
din nori și amănunte,
noi construim un munte,
reclame ,accidente,
răspunsuri remanente,
un vis ce se sfărâmă,
un dans înalt pe sârmă,
din lecții neuitate,
ne regăsim un frate,
din daruri rău primite,
dureri nelămurite,
tandrețea vine, trece,
iar trupu-i deja rece,
iar cine te iubește,
iubirea nu e-n dește,
iubirea nu se cere,
de ai sau n-ai avere,
iubirea nu-i de-o clipă,
dar poate fi risipă,
să crezi mai mult în tine,
să
știi mai mult ce-i bine,
deși au două fețe,
monezile răzlețe,
e timp să rabzi , să nu
rabzi,
te poți trezi din colaps,
erou e cel ce știe , orice ar fi,
să fie egal cu sine însuși,
chiar de rămâne singur,
de simți durerea, poart-o, nu-i
nimeni s-o împartă,
oricare suferință, ea ține de-o
ființă,
nu te-nrăi oricare să creadă că ești tare,
de ești cinstit cu tine, poți fi
cu orișicine,
când scrisul te alină,
ai propria-ți lumină.
Wednesday, September 12, 2012
Povestea unui soricel
UN NOU PRILEJ PENTRU A MULTUMI
CELOR CARE IMI SUNT APROAPE!!!
Povestea unui soricel (Povestea am mai citit-o mai demult, tot pe un mail, multumesc si eu celui care mi l-a trimis. Este plina de invataminte. Ar fi pacat daca numai am citi-o!)
Un soricel privi din crapatura sa din perete si ii vazu pe taran si pe nevasta acestuia deschizand un pachet.
- Ce mancare sa fi adus oare? se intreba soricelul... Cu groaza isi dadu repede seama ca era o capcana.
Soricelul se strecura cu mare grija in curtea animalelor si dadu alarma: - E o capcana in casa , e o capcana in casa! Gaina cotcodaci si se infoie , ridica apoi capul si ii spuse: - Domnule Soarece , vad bine ca acest lucru te afecteaza , dar pentru mine el nu are nici o relevanta. - Nu pot permite ca acest lucru sa ma afecteze. Soricelul se intoarse atunci inspre porc si ii spuse: - E o capcana in casa , e o capcana in casa! Porcului ii fu mila de el , dar raspunse:
- Imi pare foarte , foarte rau , Domnule Soarece , dar tot ce pot sa fac este sa ma rog. Te asigur ca te vei gasi in rugaciunile mele.
Soricelul merse atunci la vaca si ii spuse:
- E o capcana in casa , e o capcana in casa! Vaca ii spuse: - Vai! Domnule Soarece , imi pare foarte rau pentru tine , dar chiar nu este o urgenta pentru mine. Si asa se intoarse soricelul in casa , cu capul plecat si cat se poate de amarat , pentru a infrunta de unul singur capcana pusa de taran. In chiar noaptea aceea in casa se auzi un zgomot... Cum ar fi zgomotul produs de o capcana in care s-a prins un soricel. Nevasta taranului se repezi sa vada ce s-a prins. Pe intuneric , ea nu isi dadu seama ca in capcana isi prinsese coada un sarpe veninos.Sarpele o musca pe nevasta taranului. Taranul o duse cat putu de repede la spital si cand o aduse acasa , ea mai avea inca febra.
Oricine stie ca cel mai bun tratament impotriva febrei este supa proaspata de pui , asa ca taranul lua un cutit si se duse in curtea pasarilor , ca sa faca rost de principalul ingredient pentru supa.
Dar nevasta lui nu se insanatosi , asa ca prietenele si vecinele ei venira sa o ingrijeasca si stateau cu ea mai toata ziua. Pentru a le da de mancare , taranul fu nevoit sa taie porcul. Nevasta taranului nu se mai insanatosi , si muri la scurt timp. La inmormantare veni multa lume , iar taranul trebui sa taie si vaca pentru a-i hrani pe toti. Soricelul se uita din crapatura lui din perete , cuprins de tristete. Morala: cand auzi ca cineva se confrunta cu o problema si tu ai impresia ca acest lucru nu te priveste , adu-ti aminte ca atunci cand unul dintre noi este amenintat , cu totii suntem expusi unui risc. Suntem cu totii implicati in aceasta calatorie numita viata. Trebuie sa avem grija unii de altii si sa facem un efort in plus pentru a ne incuraja unii pe altii. TRIMIT ACEST MESAJ CELOR CARE M-AU AJUTAT CAND AM AVUT NEVOIE SI VREAU SA LE SPUN CAT DE MULT CONTEAZA EI PENTRU TINE! |
Monday, September 10, 2012
Sunday, September 09, 2012
רכבת החיים.
כרכבת ארוכה החיים נראים,
בתוכה נוסעת אנו מתעוררים,
וכך בלי לשים לב אחיי,
היכן עלינו ומתי.
עצירות בדרך זמני האושר,
וחונים בם אנו,לרגעים בקושי.
עד ש היטב שמים לב,
צופר הקטר נוסע וחולף.
הכאבים הם תחנות,
ללא קץ מאוד ארוכות,
וכאילו להכעיסנו בזדון,
צצים הם עוד ועוד המון.
בחוסר סבלנות דלוקים,
קדימה אנו מביטים,
ומנסים במהרה,
להגיע לאיזו מטרה.
חולפים ימים חולפות שנים,
רגעים של אושר וכאבים.
ניזונים חיינו מחלומות,
מושקים במי ההנאות.
פוגשים ילדים רבים שמחים,
שעל הקרונות עולים,
ומקרון לעתים יורד,
קשיש רצוץ עייף בודד.
אך בו יבוא הזמן,
בו נרד אנחנו גם,
מה לא ניתן? מה לא נמכור?
להשיב גלגל הזמן לאחור.
וכשלאחור מפנים מבט,
בוכים על זמן ש כבר אבד,
ושופרי אין סוף מודיעים,
ש בלי דעת חלפו חיים.
תירגום מרומנית: ישראל שטנצלר
Subscribe to:
Posts (Atom)