Bondy Stenzler: July 2011

Saturday, July 23, 2011

La restaurant

Am fost ieri dimineata la restaurant si dintr-odata am realizat cu disperare nevoia de a elimina niste gaze. Muzica era foarte tare, asa ca am potrivit gazele cu ritmul muzicii.
Dupa cateva melodii, am inceput sa ma simt mai bine. Mi-am terminat cafeaua, si am observat ca toata lumea se uita la mine...
Apoi mi-am amintit brusc ca ascultam muzica la iPod...

Thursday, July 21, 2011

Citroën DS4 "Cash Machine"

Testament (după Tudor Arghezi) primit prin email.

Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,

decât o casă, fiule, o-mparte

cu fraţii tăi, aşa cum socotiţi,

căci altă casă n-o să mai primiţi!

La anii mei (destui!), eu nu am ştire

ca-n "epoca de tristă amintire",

hulită ieri, dar astăzi regretată,

să-şi fi făcut atâtea griji un tată

că, după ce va trece-n nefiinţă,

copiii n-or să aibă locuinţă.

Tu, vezi de pune banul peste ban,

balconul să-l închizi cu termopan,

să-l faci o locuinţă potrivită

pentru Getuţa, dacă se mărită,

Gigel, cu-ai lui copii, câţi or să fie,

să locuiască în bucătărie,

sufrageria, de-i compartimentată,

s-o foloseşti tu cu Mioara, tată,

iar dormitorul, de-l închiriaţi,

aveţi şi nişte bani asiguraţi.

Ca să pot, azi, acest apartament

să vi-l asigur printr-un testament,

am fost cu stăpânirea în prigoană

şi-am mers din garnizoană-n garnizoană,

am locuit în câte-o chichineaţă

şi ceaiul mi-am făcut la o zăgneaţă,

sudoarea muncii zecilor de ani

am pus-o-n casa asta, nu în bani,

gândind că voi avea, la bătrâneţe,

un loc în care să îmi daţi bineţe,

când veţi veni la mine, oarecând,

în jur nepoţii să îi văd râzând

şi să dau huţa-huţa pe genunchi

vlăstarele din prea bătrânu-mi trunchi.

Nu crede în programul "Prima casă",

că asta-i, tată, vorbă mincinoasă

cu care vor, desigur, guvernanţii

să îşi atragă, cât mai mulţi, votanţii

şi nici în Nuţi Udrea să nu rişti

să te încrezi, că vin specialişti,

nu zece, dar niciunul pe la sate,

nici de le-ar face dânsa chiar palate!

Durerea strânsă, surdă şi amară,

au pus-o-n geamantan, plecând din ţară,

s-ajungă "căpşunari" prin Danemarca,

văzând c-aicea se scufundă barca.

Să revenim, eu zic, la testament!

La bancă ţi-am trecut, prin virament,

în contul tău deschis acum doi ani,

la sfatul mamei tale, nişte bani.

E suma ce a fost agonisită

din pensia aceasta nesimţită

pe care Boc şi doamna cea bălaie

se dau de ceasul morţii să mi-o taie.

Cu banii ăştia ştii tu ce-o să faci,

sunt bani pentru colivă şi colaci

şi, s-ar putea, din ei să-ţi mai rămâie

şi pentru două boabe de tămâie.

Cu astea, eu închei acest legat

pe care, astăzi, iată, l-am semnat...

Tatăl risipitor

Scrisoarea unui elev revoltat face furori pe Internet. Voi ce părere aveţi? | REALITATEA .NET

GRINDINA la Suceava 21 Iulie 2011 ora 15.40

Tuesday, July 19, 2011

‫הפתרון הסופי של האיסלאם‬‎ - YouTube

Thursday, July 14, 2011

Originea cuvintului “şmecher”, in Romania

Era o vreme când saşii din Siebenburgen, cum i se mai spune Transilvaniei (adică regiunea celor şapte cetăţi: Braşov, Bistriţa, Sebeş, Sibiu, Sighişoara, Mediaş şi Cluj), treceau Carpaţii pentru schimburi comerciale şi ajungeau şi în zona Drăgăşanilor, de unde cumpărau vin. Ofereau la schimb articole de meşteşugărie, pe care saşii le produceau de o calitate recunoscută în toată Europa.

Oltenii din Drăgăşani au găsit repede o modalitate să-i păcălească pe negustorii saşi. Cu ospitalitatea caracteristică, ei îi invitau în case, le dădeau să mănânce, apoi le serveau vinul cel mai tare pe care-l aveau. Cum saşii nu erau obişnuiţi cu băutura (ei erau obişnuiţi cu munca), se “ameţeau” repede, iar când începeau negocierile pentru preţul produselor, erau aproape beţi şi nu mai reuşeau să vândă la preţ bun. Pe când cumpărau vinul, oltenii le dădeau să guste şi din ăla şi din ăla şi din ăla… şi imediat negustorii saşi se “pileau” la loc. Când încărcau vinul târguit, pe lângă faptul că era cumpărat la un preţ mult peste cel normal, vinul bun era înlocuit cu cel mai rău zaibăr şi tulburel.

Când au ajuns în “cele 7 cetăţi”, adică în Transilvania, Burgermeisterul (adică primarul) şi-a dat seama că negustorii saşi au fost păcăliţi: au vândut ieftin produse de calitate şi au cumpărat scump vin prost. I-a întrebat cum au decurs negocierile şi şi-a dat seama de strategia oltenilor: îi îmbătau pe saşi apoi negociau cum vroiau ei.

În anul următor au pornit din nou negustorii saşi spre podgoria Drăgăşani pentru a face schimb de produse şi pentru a aduce vin în Transilvania. Şi, la fel ca şi anul precedent, negustorii au fost ospătaţi şi au băut cot la cot cu oltenii, din vinul cel mai tare. Apoi, când abia se mai ţineau pe picioare, au început să negocieze şi să facă afaceri. Oltenii îşi frecau mâinile că iară i-au păcălit pe saşi. Pe când saşii îşi arătau produsele şi oltenii vinul, dintre negustorii transilvăneni s-a ridicat unul, căruia toţi îi făceau loc: “Das ist der Schmecker”, au spus ei, adică “cel care gustă”. Toţi îl respectau şi nici unul nu-i ieşea din vorbă. Dintre toţi el era singurul care nu a pus strop de băutură în gură. El a fixat preţul de vânzare a produselor meşteşugăreşti, el a gustat vinul şi a fixat preţul de cumpărare şi a vegheat ca vinul de calitate să fie încărcat în căruţe. Astfel saşii, numai după ce au adus cu ei un Der Schmecker, au putut face un comerţ cinstit cu oltenii.

Aceasta este originea adevărată a cuvântului “şmecher”, chiar dacă acum înseamnă altceva.