Prin secolul X
existau in Europa occidentala multe comunitati evreiesti, dintre care
unele insemnate si infloritoare. Soarta lor se desfasura peste tot cam dupa
acelasi tipic. Un domnitor local ii incuraja pe evrei sa se instaleze in
tinutul pe care-l guverna, ca un fel de supusi personali. Datorita
priceperii si harniciei acestora, monarhul se imbogatea si tara prospera.
Dar evreii se bucurau curand si ei de o buna stare care le atragea invidia
si dusmania populatiei locale. Urmau atacuri - motivate fie de
religie, sau imbogatire pe seama populatiei, sau pentru ca nu mai erau de
folos domnitorului -, iar aceste atacuri nu se terminau numai cu jafuri
, violuri si asasinate, ci de cele mai multe ori cu alungarea
evreilor din locul respectiv.
Este perioada cand catolicismul triumfator nu mai admite contradictii.
Prima cruciada (1096) nu are ca scop numai eliberarea mormantului
sfant, ci si pedepsirea necredinciosilor. Evreii trebuie eliminati. Ei
omoara copiii crestini pentru azima de Pesach, otravesc fantanile, provoaca
oribile epidemii de holera, l-au omorat pe Mantuitor - sunt simbolul
raului, incarnarea diavolului, trebuie alungati.
Si sunt alungati .
Din Anglia in 1290, din Franta in 1344, din Spania in 1492, din
Portugalia in 1497. Se refugiaza in
Europa Centrala care-i respinge la randul ei.
In aceasta perioada , ce se intampla in rasaritul Europei ? Aceasta parte a
continentului, mereu cotropita de navalitorii stepelor asiatice, n-a
beneficiat de influenta civilizatoare a imperiului roman si s-a dezvoltat
mult mai tarziu decat tarile Europei de Vest. Legea si ordinea unui stat
inchegat apar abia in secolul XIII, in Polonia. Aceasta tara tocmai a
cucerit intinse teritorii si trebuie sa le populeze atragand locuitori noi.
Pe cine ? O populatie fara radacini, cu stiinta de carte, meserii,
pricepere in comert si limbi straine, cu o retea de rude si cunostinte in
tarile lor de bastina - adica evreii.
Si acesta este momentul cand intram cu adevarat in subiectul nostru.
Prin Statutul de la Kalisz (1264), regele Boleslaw V cel Cucernic le acorda
evreilor protectie, libertate religioasa, garantii impotriva acuzatiilor
calomnioase.
Stabilirea evreilor in Polonia este atat de avantajoasa pentru
aceasta tara incat, cu aproape un secol mai tarziu, in 1344, regele
Cazimir cel Mare le intareste drepturile pentru a-i atrage in numar cat mai
mare. In urmatorii 3oo de ani, regatul unit al Poloniei si Lituaniei a
devenit cel mai intins stat din Europa, cuprinzand numeroase noi teritorii
din est, printre care si Ucraina.
Populatia evreiasca se dezvolta economic si cultural, precum si numeric.
Conform datelor din Enciclopaedia Judaica, se aflau in Polonia 3o mii de
evrei in 1490 si 3oo mii la mijlocul secolului XVII. Evreii acestei epoci
feudale apartin direct regelui, fiind tratati ca un grup distinct. Au
propriul lor mod de viata, deosebindu-se de restul populatiei prin limba,
cultura, imbracaminte, conditii economice. Aceasta izolare este avantajoasa
pentru toata lumea. Evreii se bucura de autonomie, ajungand sa aiba chiar
un parlament propriu in 1564, iar regii si biserica catolica isi pot incasa
mai usor darile. Aceasta perioada de pace si relativa prosperitate este
brutal intrerupta de cazacii lui Hmelnitki, in 1648, apoi chiar de catre
Polonezi, din ce in ce mai des incepand din prima jumatate a secolului
XVIII.
Puterea Poloniei scade treptat in asa masura incat in trei etape (1772,
1793, 1795), teritoriul ei este impartit intre Rusia, Prusia si Austria.
Populatia evreiasca din Polonia, ajunsa la 1,5 milioane, este impartita
impreuna cu teritoriul, intre cele trei mari puteri. Cea mai mare parte a
acestor evrei devin supusii Imperiului Rus - si asta va trebui sa ne
amintim atunci cand vom comenta asa zisa legatura dintre notiunile de
"jidan" si bolsevic".
Din 1795 pana la revolutia din 1917, soarta evreilor va depinde de politica
si conceptiile fiecarui tar, de aceea vom incerca sa etapizam viata
comunitatii evreiesti din Rusia in functie de tarii care au carmuit
imperiul in aceasta perioada.
|
No comments:
Post a Comment